Serviciile secrete britanice: „Nu există nicio dovadă că Putin doreşte pace în Ucraina”

A.B.
Internaţional / 19 septembrie, 13:05

Serviciile secrete britanice: „Nu există nicio dovadă că Putin doreşte pace în Ucraina”

Şeful MI6, Sir Richard Moore, a declarat vineri, la Istanbul, că „nu există absolut nicio dovadă” că preşedintele rus Vladimir Putin ar fi dispus să negocieze un acord de pace în Ucraina, transmite PA News Agency.

Moore, care îşi va încheia mandatul în septembrie, după cinci ani la conducerea serviciului britanic de informaţii externe, a avertizat că liderul de la Kremlin „doar trage de timp”, în timp ce eforturile diplomatice conduse de Statele Unite nu au reuşit să apropie un armistiţiu. „Putin încearcă să îşi impună voinţa imperială prin toate mijloacele de care dispune, dar nu poate reuşi. Pe scurt, Putin a muşcat mai mult decât poate mesteca”, a spus oficialul britanic.

El a adăugat că Moscova încearcă să transmită ideea unei victorii inevitabile, însă „Putin minte lumea, îşi minte propriul popor şi, poate, chiar pe sine”. Potrivit lui Moore, preşedintele rus „îşi ipotechează viitorul ţării pentru propriul prestigiu şi pentru o versiune distorsionată a istoriei”, în timp ce războiul „accelerează declinul Rusiei”, conform sursei citate.

Declaraţiile şefului MI6 vin în contextul în care preşedintele american Donald Trump, aflat într-o vizită de stat în Marea Britanie, a afirmat că s-a simţit „profund dezamăgit” de Putin, după ce tentativele sale de a obţine un progres în negocieri au eşuat. „Mă aşteptam ca războiul dintre Rusia şi Ucraina să fie cel mai uşor de rezolvat, dar am fost lăsat baltă”, a spus Trump.

Între timp, luptele continuă intens. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a precizat că, doar în ultimele două săptămâni, Rusia a lansat mii de drone, bombe ghidate şi sute de rachete asupra teritoriului ucrainean. Kievul a răspuns prin atacuri cu drone cu rază lungă de acţiune asupra infrastructurii energetice din Rusia, inclusiv rafinării şi terminale petroliere.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Cresterea entropiei la scara planetara trebuie luat in discutie si incetinit acest proces termodinamic prin metode eficiente.Procesul poate fi incetinit dar nu poate fi oprit.

    Nu există nicio dovadă că Sis doreşte pace în Ucraina.

    1. Cine beneficiaza de razboi? nu americanii, americanii vor pacea in 24 de ore.

      Nu EU, EU se ruineaza economic prin acest razboi, Ucraina iar nu, ei erau pe drumul lor, integrare EU si NATO.

      Beneficiaza rusia, china care o sustine pt a obtine avantaje geopolitice, economice. Beneficiaza cine a inceput, invadatorul. rassia. 

      rusia si china au interesul de a continua razboiul. cu subalternul lui xi si putin kim, care spera sa obtina si el ceva nu stim exact ce.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0953
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3848
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4723
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8664
Gram de aur (XAU)Gram de aur569.1075

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb