Sonda spaţială chineză a început să livreze primele informaţii

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 30 iulie 2020

Sonda spaţială chineză a început să livreze primele informaţii

Cursa pentru cucerirea spaţiului este în plină desfăşurare, China bifând un prim succes în această lunp. Prima sondă spaţială chineză care va explora Marte, lansată pe 23 iulie şi care se află în prezent în drum spre "Planeta Roşie", a trimis o fotografie ce prezintă Pământul şi Luna, a anunţat Agenţia spaţială chineză. Imaginea, care arată cele două corpuri cereşti având forme de semilună, pierdute în imensitatea spaţiului, a fost realizată de la o distanţă de 1,2 milioane de kilometri în raport cu Terra, la trei zile după lansarea misiunii Tianwen-1. Sonda a fost lansată săptămâna trecută de la centrul spaţial Wenchang de pe insula tropicală Hainan din sudul Chinei.

Ea ar trebui să se plaseze pe orbita planetei Marte în februarie 2021. Mai întâi, sonda chineză va trebui să parcurgă însă în şapte luni traseul îndelungat dintre Terra şi Marte: o distanţă de aproximativ 55 de milioane de kilometri - de aproximativ 1.400 de ori mai mare decât lungimea Ecuatorului terestru. Rivalizând cu administraţia de la Washington, autorităţile de la Beijing speră să obţină din această primă tentativă spaţială independentă aproape tot ceea ce Statele Unite au realizat prin intermediul mai multor misiuni marţiene începând din anii 1960: să plaseze o sondă pe orbită, să asolizeze un modul spaţial şi să activeze un robot teleghidat care să analizeze structura şi compoziţia scoarţei planetei Marte. China are deja experienţă în acest domeniu, după ce a reuşit să activeze şi să deplaseze doi roboţi de talie mică pe Lună - "Iepurele de Jad 1" şi "Iepurele de Jad 2" -, care au ajuns pe suprafaţa satelitului natural al Pământului în 2013, respectiv în 2019. Totuşi, distanţa Terra-Marte este de 140 de ori mai mare decât aceea dintre Pământ şi Lună. Potrivit Agenţiei spaţiale chineze, sonda Tianwen-1 beneficiază pentru moment de condiţii de zbor bune şi funcţionează normal.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb