Start la împăduriri din 15 martie

A.G.R.
Materii Prime / 15 martie 2009

Regia Naţională a Pădurilor /RNP/ - Romsilva organizează duminică, 15 martie, o acţiune de împădurire pe un şantier din raza Direcţiei Silvice Slobozia, marcând astfel deschiderea ediţiei din acest an a \"Lunii Plantării Arborilor\".

Romsilva organizează anual această manifestare, în perioada 15 martie-15 aprilie.

Alături de acţiunile de împădurire organizate de Romsilva pe terenurile din fondul forestier administrat de regie realizate cu participarea copiilor, tinerilor dar şi pensionarilor, Romsilva va dedica pădurii şi o serie de manifestări tematice, expoziţii filatelice şi concursuri printre elevii şcolilor silvice.

Nu în ultimul rând vor fi lansate lucrări reprezentantive în domeniul silviculturii, apărute recent.

De asemenea, în perioada mentionată, unităţile RNP-Romsilva vor furniza gratuit sau la preţuri avantajoase, material săditor pentru persoanele fizice şi juridice interesate în plantarea unor arbori sau în împădurirea unor suprafeţe de teren, asigurând asistenţei tehnice gratuită din partea personalului silvic.

Potrivit directorului general al Romsilva, Florian Munteanu, Romsilva intenţionează să extindă fondul forestier naţional cu trei la sută în următorii patru ani, astfel încât gradul de împădurire să atingă 30 la sută.

\"Vrem ca orice teren degradat să fie adus în circuitul economic prin împădurire\", a declarat, în prima conferinţă de presă, directorul general al regiei.

Pentru 2009, Romsilva şi-a propus un program de regenerare a pădurilor de 17.666 hectare în fondul forestier şi în jur de 20.000 de hectare pe alte terenuri preluate de la ADS.

Potrivit RNP, în acest an vor fi preluate de la ADS 7.000 de hectare de terenuri degradate constituite deja în perimetre de ameliorare, care vor fi redate fondului forestier. Este vorba de o suprafaţă de 5.600 hectare în judeţul Brăila, 1.095 hectare în Slatina şi diferenţa în judeţele Sibiu şi Ialomiţa. Regia se va orienta şi către dimensionarea pepinierelor silvice, atât ca suprafaţă cât şi ca varietăţi cu specii rapid crescătoare deoarece regia poate furniza în prezent puieţi doar pentru 9.000 de hectare.

Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MADR) şi-a propus mărirea fondului forestier naţional cu circa două milioane de hectare până în anul 2035 ceea ce presupune un efort financiar de 250-260 milioane euro anual.

Gradul de împădurire în România este, în prezent, de circa 27 la sută, deşi în zona de câmpie nu depăşeste 15 la sută. La nivelul UE, gradul de împădurire este, în medie, de 33 la sută, deşi sunt ţări precum Austria şi Germania cu peste 40 la sută, iar în ţările nordice cu procente de peste 80 la sută.

Fondul forestier naţional este în suprafaţă de 6,48 milioane hectare, din care Romsilva administrează, în prezent, 3,5 milioane hectare de păduri proprietatea statului şi peste un milion de hectare de pădure din proprietate privată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0628
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8856
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.5323

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb