Consiliul Superior al Magistraturii a convocat, ieri, pentru 26-27 august adunările generale ale judecătorilor şi procurorilor pentru a îşi exprima punctele de vedere cu privire la proiectul de lege iniţiat de guvern privind pensiile magistraţilor. Din comunicatul de presă emis de CSM, reţinem practic că această convocare este prezentată ca o bătălie pentru „protejarea statutului magistraţilor şi a independenţei justiţiei”.
De fapt, asistăm la o luptă pentru menţinerea unor privilegii financiare pe care niciun alt angajat al statului nu le are.
„Având în vedere escaladarea atitudinilor publice ostile faţă de judecători şi procurori”, CSM anunţă că a convocat adunările generale ale magistraţilor, căci - nu-i aşa? - nimic nu apără mai bine democraţia decât o dezbatere internă despre propriile privilegii. Comunicatul descrie un asediu generalizat. Politicienii ar fi vinovaţi pentru că „într-o manieră incalificabilă, urmăresc să culpabilizeze sistemul judiciar pentru dificultăţile economice şi bugetare”. Mass-media, la rândul ei, „derulează campanii împotriva sistemului judiciar” iar ideea că pensiile de serviciu ar fi nişte „privilegii” este, chipurile, doar o manipulare agresivă. În acest tablou, magistraţii apar ca nişte cavaleri solitari care „îşi exercită atribuţiile cu onestitate şi profesionalism, gestionând un volum uriaş de activitate”. Publicul e invitat să creadă că justiţia românească, deşi perfect funcţională şi peste media europeană, e victima unui linşaj.
În realitate, e greu de ignorat ironia: când CSM scrie că „situaţia în care independenţa justiţiei şi cursul democratic al societăţii româneşti ar deveni simple iluzii” doar pentru că guvernul vrea să reducă pensiile speciale, mesajul nu mai sună ca un avertisment instituţional, ci ca o ameninţare voalată. Adică dacă nu rămân pensiile mari, cade democraţia. Între timp, cetăţeanul de rând care se luptă cu ratele, inflaţia şi facturile nu prea simte că libertăţile lui fundamentale sunt legate de cuantumul unei pensii de magistrat.
Mai mult, CSM vorbeşte despre „o poziţie inflexibilă, de forţă şi de autoritate a puterii executive în raport cu puterea judecătorească, inacceptabilă într-o societate democratică”. Corect, numai că în oglindă tot de o poziţie inflexibilă vorbim şi din partea magistraţilor, care refuză să accepte orice ajustare şi pun în joc însăşi ideea de stat de drept pentru a-şi proteja veniturile.
Iar concluzia comunicatului e şi ea spectaculoasă: „acţiunile celorlalte puteri în stat destabilizează grav sistemul judiciar şi creează riscuri cu privire la drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor”. O formulare atât de dramatică încât te aştepţi ca mâine dimineaţă să se închidă instanţele şi să dispară codurile de procedură, doar pentru că pensiile speciale intră în discuţie.
Înfăşurate în ambalajul strălucitor al Constituţiei, jurisprudenţei europene şi loialităţii interinstituţionale, pensiile speciale rămân, la final, tot pensii speciale, doamnelor şi domnilor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii!
Opinia Cititorului