Statele cu datorie sub 60% din PIB ar putea primi dreptul de a avea deficit structural peste 0,5%

F.A.
Ziarul BURSA #Internaţional / 11 ianuarie 2012

Ministrul Afacerilor Europene a declarat, ieri, că în negocierile privind textul viitorului tratat interguvernamental a apărut o propunere care este susţinută de România şi care ar permite statelor cu o datorie externă sub limita impusă de UE să aibă un nivel de deficit structural mai mare. "Este una dintre propunerile care au fost făcute şi care este susţinută de către România. Deci, vă confirm. Nu e propunerea României, dar este o propunere care a intervenit în discuţiile privind propunerea de text şi care este susţinută de către România. În momentul de faţă, se discută care este nivelul acela sub 60% (potrivit criteriilor de convergenţă, datoria publică a unui stat trebuie să fie de maximum 60% din PIB - n.r.). De exemplu, dacă un stat membru se află cu mult sub nivelul datoriei, sub 40%, atunci problema deficitului structural e că el va putea fi crescut de la 0,5 la 1%", a declarat Leonard Orban, citat de Mediafax. El a atras atenţia însă că negocierile sunt în plină desfăşurare.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb