Statele UE nu s-au înţeles, încă, în privinţa plafonării preţului gazelor

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 7 decembrie 2022

Statele UE nu s-au înţeles, încă, în privinţa plafonării preţului gazelor

Ţările membre UE continuă să aibă opinii diferite cu privire la modul în care ar trebui stabilit un plafon pentru preţul gazelor naturale, informează Bloomberg, amintind că peste numai o săptămână va avea loc o reuniune a miniştrilor europeni ai Energiei, la care ar trebui să fie convenit un acord în acest sens.

Republica Cehă, ţara care deţine preşedinţia rotativă a UE, a propus un nou compromis care prevede reducerea pragului de intervenţie, până la 220 de euro pentru un Megawatt-oră, de la cel de 275 de euro, sugerat luna trecută de Comisia Europeană, potrivit unui document consultat de Bloomberg. Majoritatea ţărilor membre au criticat nivelul de preţ propus de Executivul comunitar. Separat, însă, două grupuri de ţări au lansat propriile lor soluţii pentru plafonarea preţului gazelor.

Un acord cu privire la un preţ plafonat pentru gazele naturale este esenţial pentru deblocarea procesului de adoptare a unui pachet mai amplu de măsuri de urgenţă, care mai include achiziţiile comune de gaze şi limitarea fluctuaţiilor de preţ pe parcursul unei zile de tranzacţionare. Deşi miniştrii europeni ai Energiei au căzut de acord asupra formei finale a pachetului încă de luna trecută, aprobarea lor oficială a fost pusă în aşteptare ca să poată fi purtate noi discuţii cu privire la plafonarea preţului gazelor.

Conform Bloomberg, preşedinţia cehă a UE a propus, de asemenea, reducerea numărului de zile necesare pentru aplicarea unui plafon pentru preţul gazelor naturale de la două săptămâni, cât a cerut iniţial Comisia, până la cinci zile.

"UE a ratat o mare oportunitate, aceea de a acţiona în privinţa plafonului preţului gazelor", a declarat premierul sloven Robert Golob, menţionând: "Dezbinarea dintre statele membre şi propunerea neadecvată a Executivului UE trimit mesaje catastrofale pieţelor, motiv pentru care plătim un preţ mai mare pentru energie".

Dar, mai multe ţări continuă să avertizeze că un plafon prea mic ar putea pune în pericol aprovizionarea cu gaze către blocul european.

"Am spus deja că nu putem avea un plafon prea mic; altfel, nu putem avea ofertă de gaze", a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron, menţionând: "Trebuie să existe un mecanism de limitare pentru a preveni vârfurile. Asta am decis noi, ca europeni".

Ţările de Jos au venit însă cu un plan separat care prevede plafonarea preţului gazelelor destinate să fie depozitate, care în vara acestui an au înregistrat o creştere fără precedent pe măsură ce ţările s-au grăbit să îşi umple depozitele subterane. În documentul văzut de Bloomberg, Ţările de Jos susţin că un "mecanism extins de control al preţurilor", precum cel propus de Comisia Europeană, ar putea distorsiona piaţa şi afecta aprovizionarea.

"Actuala propunere a Comisiei are numeroase dezavantaje care pot fi prevenite prin introducerea unui plafon mai ţintit, care este destinat să prevină episoadele de creşteri excesive de preţuri precum cele înregistrate la finele lunii august", se arată în documentul citat.

Deşi ideea avansată de Ţările de Jos ar putea fi aplicată pe lângă mecanismul extins de control al preţurilor avut în vedere la nivelul UE, documentul scoate în evidenţă divergenţele de opinie cu privire la modalitatea cea mai bună de a scădea preţurile într-un moment când se apropie iarna.

Săptămâna trecută, şapte state membre UE au cerut un plafon mai strict impus preţului gazelor, susţinând că plafonul din versiunea Comisiei nu ar fi lansat niciodată pentru că are mult prea multe condiţii ataşate. Miniştrii europeni ai Energiei vor încerca să ajungă la un acord cu privire la acest plafon la reuniunea din 13 decembrie, chiar dacă este posibil ca discuţiile să se prelungească până la summitul liderilor UE, programat pentru finele săptămânii următoare.

Slovenia vrea să construiască o conductă până în Ungaria, ca să transporte gaze din Algeria

Slovenia intenţionează să construiască o conductă care ar urma să transporte gaze naturale din Algeria până în Ungaria, ceea ce ar ajuta Budapesta să îşi reducă dependenţa de combustibilii fosili ruseşti, a declarat premierul sloven Robert Golob, într-un interviu pentru Financial Times.

Luna trecută, Slovenia a semnat un acord cu Algeria pentru import de gaze naturale via conductele existente din Italia. Contractul cu Algeria, pentru o cantitate de gaze de 300 de milioane de metri cubi pe an, îi va permite Sloveniei, o ţară cu 2,1 milioane de locuitori, să îşi reducă importurile de gaze ruseşti cu o treime şi în acelaşi timp să îşi ajute vecinii din est, notează Agerpre.

"Ungaria este complet dependentă de gazele ruseşti, dar nu este singura ţară în această situaţie. Austria este într-o poziţie similară. Vecinii trebuie să se ajute între ei", a declarat Robert Golob.

Ungaria a construit interconectări ca să importe gaze din toate ţările vecine, exceptând Slovenia, însă în continuare 85% din gazele naturale consumate de Ungaria provin din Rusia. Principala rută este conducta TurkStream, care livrează gaze ruseşti via Turcia şi Balcani.

IEA: "Capacităţile globale de energie regenerabilă se vor dubla în următorii cinci ani"

Capacităţile globale pentru producţia de electricitate din surse regenerabile ar urma să se dubleze în următorii cinci ani, stimulate de îngrijorările cu privire la securitatea energetică apărute în urma invaziei ruseşti din Ucraina, a anunţat ieri Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), transmite Reuters.

În raportul său anual cu privire la perspectivele pentru energiile regenerabile, IEA a estimat că, la nivel global, capacităţile ar urma să urce cu 2.400 de Gigawaţi (GW), adică echivalentul întregii capacităţi actuale de producţie de electricitate a Chinei, pentru a ajunge la 5.640 de GW în 2027.

Este vorba despre o majorare cu 30% peste cea prognozată de IEA în urmă cu un an, notează Agerpre.

Preţurile mari ale gazelor şi electricităţii, apărute în urma crizei energetice globale din acest an, au făcut mai atractive tehnologiile pentru producţia de energie din surse regenerabile. În plus, IEA subliniază că extinderea regenerabilelor este impulsionată şi de faptul că SUA, China şi India implementează politici şi reforme care sprijină introducerea capacităţilor regenerabile mai rapid decât se preconiza anterior.

"Regenerabilele se extindeau deja într-un ritm rapid, însă criza energetică globală le-a aruncat într-o fază extraordinară de creştere şi mai rapidă, în condiţiile în care ţările vor să profite de beneficiile lor pentru securitatea energetică", a declarat directorul IEA, Fatih Birol, adăugând: "Lumea urmează să adauge în următorii cinci ani la fel de multe capacităţi de producţie de energie din surse regenerabile cum a adăugat în precedenţii 20 de ani".

Raportul IEA susţine că regenerabilele ar urma să fie responsabile pentru mai mult de 90% din expansiunea capacităţilor globale de producţie de electricitate în următorii cinci ani, devansând cărbunele, pentru a deveni cea mai importantă sursă de electricitate la nivel global în 2025.

Capacităţile instalate la nivel global pentru producţia de energie fotovoltaică ar urma să se tripleze până în 2027, când vor deveni cele mai importante capacităţi de producţie de electricitate la nivel mondial, în timp ce capacităţile eoliene ar urma să se dubleze.

În paralel, cererea de biocombustibili ar urma să înregistreze un salt de 22% până în 2027, conchide raportul IEA.

Cotaţia futures a gazelor naturale cu livrare în luna ianuarie era de 138 de euro pentru un Megawatt-oră ieri, în deschiderea sesiunii de la Bursa din Amsterdam. Preţul a scăzut ulterior până la 133,75 euro, iar la ora 14.33 atingea 136 de euro.

......................................................

Preţul futures al barilului de petrol Brent cu livrare în luna februarie a scăzut cu 0,7% în a doua parte a zilei de ieri, la ICE Futures Europe, atingând 82,08 dolari. La Nymex SUA, preţul petrolului West Texas Intermediate (WTI) cu livrare în ianuarie a coborât tot cu 0,7%, la 76,40 dolari barilul la ora locală 09.25.

Rusia intenţionează să introducă, înainte de finele anului, un mecanism prin care le va interzice companiilor ruseşti să vândă petrol sub plafonul de 60 de dolari barilul, impus pentru petrolul rusesc de UE, G7 şi Australia, a anunţat ieri vicepremierul rus Alexander Novak, relatează agenţia EFE.

Novak a explicat că Rusia va menţine producţia de petrol în decembrie la nivelul din noiembrie, în pofida plafonului şi embargoului comunitar asupra petrolului rusesc livrat pe mare, care au intrat în vigoare luni.

"Avem încredere că în decembrie vânzările pe piaţa mondială vor fi la nivelul din noiembrie. Mai departe, vom vedea cum se vând produsele respective, cum evoluează piaţa. Aici există multe incertitudini, în special legate de cererea economiei globale", a subliniat oficialul rus, notează Agerpres.

Novak a semnalat că producţia de petrol a Rusiei a crescut cu 2,2% în perioada ianuarie-noiembrie 2022, la 488 milioane tone. Totuşi, acesta a admis că Rusia ar putea reduce producţia de petrol în viitor, dar a menţionat că nu crede că va fi o scădere importantă.

......................................................

Cotaţia futures a aurului cu livrare în februarie a urcat cu 0,4%, la 1.787,80 dolari uncia ieri, la Comex New York, la ora 09.30, cea spot - cu 0,5%, la 1.778,07 dolari/uncie.

......................................................

Preţul grâului cu livrare în luna martie a scăzut cu 0,5% ieri, la Bursa din Chicago (CBOT), ajungând la 7,35 dolari/buşel la ora 09.30, cotaţia porumbului cu livrare în martie a urcat cu 0,2%, la 6,41 dolari/buşel.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Speram sa se inteleaga cat mai repede, sa scapam de specula si santajul Rusiei!

    1. Putem sa scapam numai de gazul rusesc

    Cine are gaz nu va renunta din profit ca

    sa faca de ciuda rusilor,

    o asteptare absurda 

    Rusia a semnat un contract cu China pe 30 de ani,

    38 miliarde m3/an si conducta va intra in functiune in 2024 

    1. Afacere ruseasca, de la 140 miliadre m3/an azi cu EU pe euro, la 38 miliarde m3/an din 2024 pe yuani/ruble cu 30% discount:-)..."Succesuri"

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

27 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.8922
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4928
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5612
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.5647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro