Statul a atras 2,2 miliarde lei prin ultima emisiune Fidelis, peste oferta precedentă

Andrei Iacomi
Piaţa de Capital / 20 octombrie, 07:33

Statul a atras 2,2 miliarde lei prin ultima emisiune Fidelis, peste oferta precedentă

Titlurile vor fi listate la BVB în data de 23 octombrie

Ministerul Finanţelor a atras 2,19 miliarde lei, sau 432,1 milioane de euro, prin ultima ofertă de titluri de stat Fidelis, ce s-a încheiat săptămâna trecută, uşor peste subscrierile ofertei anterioare, de 2,15 miliarde lei, conform datelor disponibile pe platformele brokerilor.

Investitorii au manifestat o preferinţă mai mare pentru cele trei tranşe denominate în euro, subscrierile în moneda europeană, de 246,1 milioane de euro (1,24 miliarde de lei), reprezentând 56% din total. Titlurile cu maturitatea de trei ani şi dobânda de 4,15% pe an au cumulat subscrieri de 96,6 milioane de euro, în vreme ce tranşa cu maturitatea de cinci ani şi dobânda de 5,25% a atras ordine de cumpărare de 52,7 milioane de euro. Tranşa cu maturitatea de zece ani şi dobânda de 6,5% a cumulat subscrieri de 96,7 milioane de euro.

Titlurile în lei, pentru care investitorii au lansat ordine de cumpărare în valoare de 946,8 milioane lei (186 milioane de euro), includ patru tranşe. Cea cu maturitatea de doi ani şi dobânda de 7,2% pe an a adunat subscrieri de 606,2 milioane lei, în vreme ce tranşa cu maturitatea de patru ani şi dobânda de 7,6% a cumulat ordine de cumpărare de 70,6 milioane lei. Tranşa cu maturitatea de şase ani şi dobânda de 7,9% a cumulat subscrieri de 126,4 milioane lei.

Pentru tranşa donatorilor de sânge, cu maturitatea de doi ani şi dobânda de 8,2%, valoarea ordinelor de cumpărare s-a ridicat la 143,7 milioane lei. În cadrul acestei tranşe au putut subscrie persoanele ce au prezentat dovada de donator de sânge în perioada 1 mai - 17 octombrie 2025.

Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere a fost de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro. Donatorii-investitori au beneficiat de un prag minim de subscriere redus, de la 5.000 de lei la 500 de lei. Titlurile vor fi listate la Bursa de Valori Bucureşti în data de 23 octombrie.

În cele nouă ediţii lansate până acum, în acest an, populaţia a împrumutat statul cu aproape 18,4 miliarde de lei prin programul Fidelis.

În cadrul procesului de subscriere Fidelis, intermediarii nu percep comisioane. Veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştiguri de capital, sunt neimpozabile, în vreme ce, prin listarea la Bursa de Valori Bucureşti, se oferă investitorilor posibilitatea de a le vinde înainte de scadenţă şi de a încasa dobânda aferentă perioadei de deţinere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0860
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4037
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4550
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7723
Gram de aur (XAU)Gram de aur567.2995

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
gustulitaliei.ro
immromania.eu
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb