Surse: Posibilă investiţie a guvernului italian în Alitalia

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 25 aprilie 2019

Surse: Posibilă investiţie a guvernului italian în Alitalia

Suma vehiculată: 145 milioane euro

Guvernul italian ar putea investi circa 145 de milioane de euro (163 de milioane de dolari), în acţiuni, într-un vehicul creat să salveze compania aeriană neprofitabilă Alitalia, potrivit unei surse din Executivul de la Roma, citată de Reuters.

Posibila investiţie este avută în vedere în baza unui decret guvernamental care să susţină creşterea economiei ţării. Decizia finală privind investiţia statului nu a fost luată deocamdată din cauză că investitorii privaţi ar trebui să devină mai întâi deţinători ai pachetului majoritar.

Italia mai ia în considerare opţiunea de a amâna pe termen nelimitat rambursarea unui împrumut punte de stat de peste 900 de milioane de euro acordat Alitalia, conform sursei. Împrumutul are scadenţa la sfârşitul lunii iunie.

Totuşi, Guvernul ar putea decide să solicite rambursarea creditului la data scadentă, dacă Bruxelles-ul va stabili că o rostogolire pe termen nedeterminat a acestuia ar încălca normele Uniunii Europene privind ajutoarele de stat.

Alitalia, companie care a obţinut profit numai de câteva ori în istoria sa, a fost pusă sub administrare specială în 2017, după ce personalul a respins un plan de reducere a locurilor de muncă şi a salariilor. Ca parte a procesului de administrare, guvernul caută un cumpărător pentru companie, în vederea salvării acesteia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0896
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3449
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4650
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8140
Gram de aur (XAU)Gram de aur604.5466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb