TAROM, Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române, a primit astăzi titlul de Furnizor al Casei Regale a României pentru servicii de transport aerian, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. Certificatul a fost înmânat companiei de către Alteţa Sa Regală Principesa Elena, în numele Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, informează sursa citată.
„Inaugurăm un parteneriat care ne onorează pentru că reprezintă expresia încrederii în TAROM şi în calitatea serviciilor noastre din partea Casei Regale a României, dar în acelaşi timp pentru că transmite un semnal puternic de responsabilitate către echipa TAROM, care acum, poate mai mult ca oricând, trebuie să se ridice la înălţimea aşteptărilor pe care tradiţia noastră o presupune”, a declarat Cristian Anghel, Director General TAROM, conform comunicatului de presă.
Acordarea titlului vine după o istorie de peste şapte decenii, în care echipe de profesionişti în zbor au contribuit la dezvoltarea aviaţiei civile româneşti, au unit România pe calea aerului şi au conectat românii cu lumea, se arată în comunicatul de presă.
Întreaga echipă TAROM, de la colegii implicaţi direct în operaţiunile de zbor până la echipele tehnice, comerciale, administrative şi de suport, este onorată să ofere Casei Regale a României servicii de transport aerian la cele mai înalte standarde de siguranţă şi calitate. Fiecare membru al echipei are un rol esenţial în asigurarea siguranţei, calităţii şi continuităţii serviciilor oferite pasagerilor, potrivit comunicatului de presă.
Acordarea titlului de Furnizor al Casei Regale a României reprezintă un reper în parcursul TAROM şi conferă o semnificaţie aparte unei tradiţii pe care compania o duce mai departe cu responsabilitate şi respect, prin fiecare zbor şi prin fiecare legătură pe care o creează între România şi lume, conform comunicatului de presă.

























































Opinia Cititorului