TIMIŞ: Lucrările de asfaltare Stamora-Moraviţa pot fi finanţate

Eugen Chiosa
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 20 septembrie 2007

Asfaltarea punctului de frontieră Stamora-Moraviţa a fost unul dintre subiectele discutate de Ludovic Orban, ministrul transporturilor şi conducerea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara. Potrivit ministrului de resort, există posibilitatea finanţării pentru asfaltarea punctului de frontieră de la Moraviţa, judeţul Timiş, punct până la care drumul naţional a fost reabilitat. "Ne-am deplasat şi în punctul de frontieră unde am discutat de posibilitatea de a putea realiza şi lucrările de asfaltare în zona Moraviţa, obiectiv care nu era inclus în finanaţarea PHARE, de care am beneficiat pe drumul naţional", a declarat Ludovic Orban. Domnia sa a mai spus că pasajele care sunt în lucru, respectiv Voiteni şi Săcălaz, au un termen noi de finalizare - 15 octombrie. De asemenea, a precizat că, pentru autostrada de pe coridorul IV, Guvernul a aprobat indicatorii tehnico economici, ceea ce înseamnă că procedurile pentru licitaţie pentru tronsonul Timişoara-Lugoj pot fi demarate. Tot pe coridorul IV, în zona Arad-Timişoara, a fost demarată faza de licitaţie pentru centura Aradului şi tronsonul de autostradă Arad- Timişoara, acestea două fiind primele care intră în lucru, probabil la începutul lui 2008.

rominsolv.ro
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0884
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3642
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4799
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8646
Gram de aur (XAU)Gram de aur593.6640

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb