Senatorul PSD Titus Corlăţean a afirmat că adevărata competiţie politică din România se va da între PSD şi AUR, întrucât formaţiunea condusă de George Simion „vine peste PSD” şi încearcă să ocupe zona socială şi electorală tradiţională a social-democraţilor.
„Cu cât PSD este mai mic, cu atât AUR devine mai mare. Ei vin peste noi, ocupă această zonă socială. Nu e treaba USR şi PNL, care au alt electorat, de dreapta. Bătălia strategică în România şi pentru România se va da între PSD şi AUR, să fie foarte clar”, a spus Corlăţean la Europa FM.
El a precizat că PSD are de recuperat segmente importante de electorat, care s-au îndreptat spre AUR din nemulţumire, dar care nu sunt pierdute definitiv. „Oamenii aceia pot reveni dacă PSD face o schimbare profundă. Adevărata confruntare va fi între PSD şi AUR”, a subliniat senatorul.
Întrebat dacă aceasta presupune ca PSD să treacă strategic în opoziţie pentru a recâştiga electoratul pierdut, Corlăţean a afirmat că partidul trebuie, înainte de toate, să-şi recapete forţa şi credibilitatea.
La începutul lunii august, Titus Corlăţean şi-a anunţat candidatura la şefia PSD, susţinând că formaţiunea are nevoie de „relansare, credibilitate şi conducători bine pregătiţi”. Acesta a reamintit că nu a susţinut intrarea PSD în actuala coaliţie de guvernare, preferând o formulă de „susţinere raţională” a Executivului.
1. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 18.09.2025, 21:10)
...
2. La ciolan
(mesaj trimis de Simion gură de AUR în data de 19.09.2025, 01:48)
Ce nu te-ai prins? Vor și ei la furat, că voi și PNL cu toată rotativa voastră ați furat destul.
3. Datorita crescatorului de struti vin pe cai mari s
(mesaj trimis de Simpatizant liberal în data de 19.09.2025, 11:47)
Cat a fost sef AEP in perioada critica pre si electorala, Toni Grebla s a preocupat cum sa permita o puzderie de partidulete croite cu pix pe hartie, a inscris pe liste parlamentare sute de organizatii si entitati de etnici minoritari, adevarati sau falsi, a permis acestor entitati si partide de buzunar acces la fonduri si in acest fel, electoratul nemultumit de psd s a dispersat mult si au pierdut partidele mari traditionale. Grebla, pe care psd l a pus chiar si la CCR, si a pierdut acest post manos pt.... struti si alte foloase complementare! Nu atacati inutil pnl ul pt toate uneltirile unora din psd, care s au afiliat ulterior la suveranismul de carton!