TradeVille: Delta Air Lines ia altitudine

F.A
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 aprilie

Sursa foto: facebook / Delta

Sursa foto: facebook / Delta

Delta Air Lines Inc. din SUA a depăşit aşteptările privind câştigurile în primul trimestru al acestui an şi a oferit o perspectivă optimistă pe baza unei cereri puternice de călătorii în timpul verii, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille

Delta Air Lines este un operator de transport aerian, iar portofoliul său de servicii include transportul de pasageri, transportul de marfă, gestionarea aeronavelor, securitatea profesională, formare şi consultanţă, soluţii de aviaţie, reparaţii şi revizii. Compania este membru al alianţei SkyTeam şi, de asemenea, are parteneriate cu Aeromexico, Air France-KLM, China Eastern, Korean Air şi Virgin Atlantic. Compania a fost fondată de Collett Everman Woolman în 1928 şi are sediul în Atlanta, Georgia.

Delta are mai multe filiale deţinute integral în alte industrii, inclusiv: Asigurări Aeronautice; Epsilon Trading: proprietar-operator de staţii de alimentare cu combustibil pentru avioane în Statele Unite; Monroe Trading: afacere de rafinare a petrolului care deserveşte în principal industria aviatică.

Ed Bastian, actualul CEO, în funcţie din 2016, activează în companie încă din 1998, anterior având funcţia de director financiar. Înainte de a se alătura Delta, Ed Bastian a ocupat poziţii de senior în domeniul finanţelor la Frito-Lay International şi Pepsi-Cola International.

Delta Air Lines este deţinută majoritar de investitiorii instituţionali, care controlează 71,12% din totalul acţiunilor, potrivit Yahoo Finance. Compania se bucură de una dintre cele mai mari participaţii ale investitorilor insituţionali din întreaga industrie, Vanguard Group fiind cel mai mare acţionar, cu o participaţie de 11,20% la data de 29.09.2023, urmat de Blackrock, cu 5,87%, şi Primecap Management Company, cu 3,36%.

Numărul călătorilor la nivel global, aşteptat să atingă niveluri istorice

Industria aeriană joacă un rol crucial în economia globală prin conectarea destinaţiilor din întreaga planetă, facilitând comerţul şi turismul. Industria a generat o cifră de afaceri estimată la 896 de miliarde de dolari în 2023, fiind aşteptată o creştere la 964 miliarde de dolari în 2024. În acelaşi timp, numărul călătorilor la nivel global este aşteptat să atingă niveluri istorice, cu 4,7 miliarde de persoane estimate să călătorească în 2024, comparativ cu 4,5 miliarde în 2019. Perspectivele actuale ale industriei aeriene sugerează o creştere continuă, deoarece toate regiunile, cu excepţia Asia-Pacific, sunt prognozate să depăşească numărul de pasageri de dinaintea perioadei pandemice. Ca urmare, veniturile din biletele vândute pasagerilor sunt aşteptate să crească la 717 miliarde de dolari în 2024 (faţă de 642 miliarde de dolari în 2023).

În timp ce aceste cifre arată că industria aeriană este bine poziţionată să se redreseze după pandemie, există câteva excepţii privind aceste prognoze. Una dintre aceste excepţii este revenirea călătoriilor în pieţele majore precum China. China a fost prima şi una dintre ţările cel mai puternic afectate în timpul pandemiei de Covid-19, care a continuat, după pandemie, să implementeze restricţii stricte privind vizele. Conform VOA News, în 2023, China a avut 35 de milioane de traversări de frontieră de către străini. Această cifră reprezintă doar o treime din cele 97 de milioane de traversări de frontieră de către străini înregistrate în 2019. Cu toate acestea, guvernul chinez a întreprins măsuri pentru a stimula industria de călătorii, iar în ultimul trimestru al anului 2023, a fost anunţată o politică de intrare fără viză timp de 15 zile pentru şase ţări. Acestea includ Franţa, Germania, Italia, Olanda, Spania şi Malaysia. În luna februarie, această politică a fost extinsă pentru alte şase ţări europene, inclusiv Elveţia, Irlanda, Ungaria, Austria, Belgia şi Luxemburg. Deşi este puţin probabil ca aceste stimulente să poată creşte imediat călătoriile în ţară, aceste politici fac parte dintr-o strategie mai amplă a guvernului chinez de a creşte traversarile de frontieră.

În ceea ce priveşte liderii industriei, în 2023, primele 10 grupuri de companii aeriene din lume au obţinut fiecare o cifră de afaceri de peste 10 miliarde de dolari. Delta Air Lines, liderul industriei în ceea ce priveşte veniturile, a obţinut un profit de 4,6 miliarde de dolari. Asociaţia Internaţională de Transport Aerian (IATA) a prognozat că profitul net în industria globală a aviaţiei va depăşi 25 de miliarde de dolari în 2024.

TradeVille: Delta Air Lines ia altitudine

Delta Air Lines - venituri în creştere

Delta Air Lines a raportat un profit net de 37 de milioane de dolari în primul trimestru al acestui an, comparativ cu o pierderede 363 de milioane de dolari înregistrată în aceeaşi perioadă a anului precedent.

Veniturile înregistrate de companie au crescut cu 6% comparativ cu primul trimestru din 2023, ajungând la 12,6 miliarde de dolari, fiind impulsionate de creşterea veniturilor din categoria călătoriilor de afaceri, care au sporit cu 14% faţă de anul precedent. Compania a depăşit estimările consensuale, care prognozau venituri de 12,5 miliarde de dolari, dar se află uşor sub veniturile înregistrate în aceeaşi perioadă a anului anterior, de 12,76 miliarde de dolari. Veniturile din segmentul premium au marcat o creştere de 10%, pe măsură ce compania continuă să extindă locurile premium în aeronave, în timp ce veniturile obţinute din programele de loialitate au crescut cu 12%, datorită parteneriatului cu American Express, care a înregistrat o remunerare trimestrială record de 1,7 miliarde de dolari. Nivelul veniturilor obţinute susţin creşterea capacităţii de transport cu 6,8% a companiei.

Profitul ajustat pe acţiune a fost de 0,45 dolari, depăşind estimarea consensului analiştilor urmăriţi de FactSet, care era de 0,36 dolari, cât şi câştigul de 0,25 dolari pe acţiune înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2023, notează TradeVille

În februarie, compania a distribuit către angajaţi 1,4 miliarde de dolari din profitul înregistrat, Forbes clasând Delta pe locul cinci printre cei mai mari angajatori din America.

Perspective: cea mai mare cifră de afaceri din istoria Delta, în 2024

Ed Bastian, CEO-ul companiei, a declarat că deşi sosirea noilor avioane 737 MAX 10 pe care compania le-a comandat în 2022 este posibil să fie amânată, livrările de la producătorul de avioane rival Airbus au fost în termen, ceea ce a reprezentat un avantaj pentru Delta.

Pentru următorul trimestru, compania a estimat un profit pe acţiune cuprins în intervalul 2,20 - 2,50 dolari (faţă de 2,23 dolari, prognozat de analişti) şi venituri în urcare cu 5-7%, pe fondul creşterii capacităţii cu 6-7%. Totodată, compania se aşteaptă să înregistreze cea mai mare cifră de afaceri din istoria sa.

Pentru întregul an 2024, Delta şi-a păstrat pespectivele, în ciuda depăşirii prognozelor, şi se aşteaptă la un profit ajustat pe acţiune cuprins în intervalul 6 - 7 dolari, în linie cu previziunile analiştilor, de 6,50 dolari, conform FactSet, dar în scădere faţă de o prognoza anterioară de 7 dolari. Creşterea preţurilor combustibililor reprezintă un factor pentru menţinerea perspectivei pe 2024.

Preţul acţiunii Delta a urcat cu 18%, anul acesta

Acţiunile Delta au înregistrat o creştere de aproximativ 3%, după publicarea rezultatelor financiare, în 10 aprilie, datorită cifrelor solide din primul trimestru al anului. Avansul s-a pierdut după publicarea datelor privind inflaţia din SUA, care au pus presiune pe întreaga piaţă. De la începutul anului şi până în prezent, acţiunile Delta au înregistrat o creştere de 18%, în timp ce indicele S&P 500 a marcat un avans de 9%. În ultimii cinci ani însă, preţul acţiunilor a marcat o scădere de 18,5%.

Totodată, în ultimele 12 luni, aprecierea acţiunilor companiei a fost de 38% în condiţiile în care cererea pentru călătorii se află în continuare în creştere. Pentru comparaţie, competitorii direcţi încearcă să recupereze: acţiunile United Airlines au scăzut cu 4%, cele ale Southwest Airlines - cu 14%. De la începutul anului, preţul acţiunii s-a situat preponderent peste media mobilă simplă de 200 de zile.

Oportunităţi şi riscuri ale investiţiei în Delta

Oportunităţi

-Rute noi: Delta a redeschis ruta între New York şi Aeroportul Internaţional Marco Polo din Veneţia, lansând şi două zboruri noi către Veneţia din Atlanta. Zborul JFK-Veneţia va fi efectuat cu un Boeing 767-300 şi va avea 216 locuri. Redeschiderea va aduce companiei 17 zboruri din diferite oraşe americane către Veneţia în perioada de vârf a verii. De asemenea, Delta Airlines a informat că va relua zborurile către Israel, începând cu 7 iunie. Compania va oferi 2.000 de locuri săptămânal de la New York în Israel şi va continua să monitorizeze situaţia în colaborare cu autorităţile guvernamentale.

-BUY: Delta are în prezent 18 recomandări de BUY (cumpără) dintr-un total de 22, conform ratingurilor analiştilor de pe WSJ. Preţul ţintă mediu este de 56,83 dolari, cu un maxim la 85 de dolari şi un minim la 49 de dolari. Valorile medii sunt peste preţul din piaţă, de aproximativ 47,32 dolari. Totodată, conform consensului analiştilor de pe site-ul de specialitate AlphaSpread, ţinta medie de preţ în următorul an este de 56,34 dolari, cu o prognoza minimă de 47,47 dolari şi o prognoza maximă de 80,85 dolari. De asemenea, Morgan Stanley a numit Delta una dintre cele mai bune alegeri, reiterând ratingul Overweight şi crescând ţinta de preţ de la 77 la 85 de dolari.

-Evaluarea companiei: Cu un P/E de 7,58, Delta se află sub mediana sectorului de 20. Totodată, P/E al Delta este sub media indicilor americani, lucru care sugerează că poate fi considerată o companie relativ "ieftină". Conform site-ului de specialitate Alpha Spread, preţul curent al acţiunilor Delta reflectă o subevaluare de 44% faţă de valoarea intrinsecă de 84,11 dolari, calculată în scenariul de bază.

Riscuri

-Incidente noi: Administraţia Federală de Aviaţie (FAA) investighează Southwest Airlines după ce o carcasă de motor s-a desprins de un avion Boeing 737 Max al companiei în timpul decolării. Această serie de incidente ale aeronavelor Boeing nu afectează doar Southwest, ci şi celelalte companii aeriene care implică aeronavele Boeing. Constrângerile de livrare a aeronavelor cauzate de siguranţa Boeing va duce la o capacitate mai mică pentru întreaga industrie, în lunile următoare. Până la 650 de avioane Airbus A320neo ar putea fi retrase de la zbor în prima jumătate a anului 2024 pentru inspecţii în urma unei defecţiuni a motoarelor Pratt & Whitney ale RTX Corp.

-Întârzieri: După anunţul din 2022 cu privire la achiziţia a 100 de avioane Boeing 737 Max 10, cu termen de livrare începând cu 2025, în urma investigaţiilor sub care se află Boeing, Delta estimează acum că livrarea nu va avea loc până în anul 2027.

-Sectorul de activitate: Delta operează într-un sector supus multor riscuri, precum condiţii meteo nefavorabile, probleme de aprovizionare sau situaţii în care spaţiul aerian trebuie închis. Impactul războiului din Ucraina şi al războiului dintre Israel şi Hamas a fost în mare măsură limitat la redirecţionări din cauza închiderilor de spaţiu aerian. Din punct de vedere al costurilor, conflictele au determinat creşterea preţurilor petrolului, ceea ce afectează companiile aeriene la nivel global.

-Lipsa de avioane noi: Din cauza lipsei de avioane noi, piaţa de închirieri a aeronavelor este în plină expansiune. Datele arată că tarifele de închiriere pentru noi aeronave Airbus A320-200neo şi Boeing 737-8 MAX au atins 400.000 de dolari/lună, cel mai mare nivel din anul 2008. Companiile aeriene cheltuie acum cu 30% mai mult pe închirierea aeronavelor decât înainte de pandemie. De asemenea, sunt menţinute în exploatare aeronave care şi-au depăşit durata de viaţă economică utilă şi necesită mentenanţă, costurile de reparaţii ale United Airlines, Delta Air Lines şi American Airlines crescând cu 40% în 2023, comparativ cu 2019.

Sursele menţionate de TradeVille în acest raport sunt: raport companie, Forbes, Global Data, Investopedia, Delta News Hub, CSIMarket, WSJ, Barron's, Reuters, Yahoo Finance, TradingView.

-----------------------------------------------------

Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.

Lansare carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
APA NOVA
e-infra.ro
eximbank.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5830
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0141
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8429
Gram de aur (XAU)Gram de aur345.4379

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
tophotelconference.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
thediplomat.ro
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb