TradeVille: Meta Estate Trust propune dividende, în pofida scăderii pieţei imobiliare

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 22 noiembrie 2023

TradeVille: Meta Estate Trust propune dividende, în pofida scăderii pieţei imobiliare

Meta Estate Trust a raportat vânzări bune pentru primele nouă luni ale anului 2023, dar şi o expansiune strategică în noi iniţiative şi parteneriate, inclusiv în industria ospitalităţii şi proiecte rezidenţiale premium. Performanţa financiară a fost notabilă, cu venituri şi profituri care depăşesc estimările, reflectând o execuţie financiară eficientă, în creştere comparativ cu anul precedent, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille. Compania ia în calcul, pentru prima dată acordarea de dividende, pentru începutul anului viitor.

Fondat în martie 2021 de un grup de antreprenori români, Meta Estate Trust este un holding activ în sectorul imobiliar. Compania s-a listat la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) pe piaţa AeRO la data de 29 august 2022, sub simbolul bursier MET. În doar doi ani de la înfiinţare, Meta Estate Trust a investit în peste 50 de proiecte imobiliare, ieşind cu succes din peste 20 dintre acestea. Compania acţionează ca partener al dezvoltatorilor imobiliari, participând la capital şi achiziţionând locuinţe în proiecte rezidenţiale în faze incipiente de construcţie, în Bucureşti şi alte mari oraşe din România.

Viziunea companiei este să democratizeze investiţiile imobiliare din România, oferind un instrument financiar inovator care le permite investitorilor să obţină randamente sustenabile pe piaţa imobiliară, indiferent de capitalul disponibil. Democratizarea implică accesibilitate, diversificare, diminuarea riscurilor, transparenţă şi protejarea capitalului.

Meta Estate Trust urmăreşte să devină un partener de încredere pentru dezvoltatorii imobiliari, folosind instrumentele pieţei de capital pentru a facilita accesul la investiţii imobiliare diversificate, atât pe segmente de piaţă, cât şi geografic. Politica investiţională a Meta Estate Trust include un mix de tipologii investiţionale cu diferite profile de randament şi risc, pentru a crea un portofoliu diversificat şi flexibil.

Direcţiile principale de afacere ale companiei includ parteneriate pentru co-dezvoltare, proiecte Early Stage, achiziţii de locuinţe pentru închiriere, achiziţii în blocuri de apartamente noi, opţiuni pe active imobiliare şi alte oportunităţi de investiţii flexibile în sectorul imobiliar care oferă randamente satisfăcătoare. Parteneriatele cu dezvoltatorii urmăresc investiţii în proiecte în faze incipiente, cu autorizaţie de construcţie, unde nevoia de capital de dezvoltare este mare şi un împrumut bancar nu este avantajos.

Membrii echipei deţin 20% din capitalul social al companiei.

Imobiliare.ro: Preţul mediu pe metru pătrat din Bucureşti s-a stabilizat la 1.500 de euro

Performanţa pieţei imobiliare româneşti este direct corelată cu cea economică, iar o creştere a PIB-ului aduce, de obicei, beneficii sectorului imobiliar. Factori precum climatul economic, sentimentul investiţional şi dobânzile influenţează piaţa.

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi alte fonduri UE sunt aşteptate să stimuleze investiţiile şi creşterea economică. Consumul privat ar putea creşte datorită salariilor şi pensiilor majorate şi a plafonării preţurilor energiei. FMI prevede o creştere economică de 2,2% pentru România în 2023, conform estimărilor din octombrie 2023. Comisia Europeană anticipează că inflaţia în România va coborî la 4,6% până la sfârşitul lui 2024, faţă de 8,8% în septembrie 2023, reflectând o tendinţă de scădere comună în UE.

Ratele mai mari ale dobânzilor au condus la creşterea costurilor ipotecare pentru potenţialii cumpărători de locuinţe, lucru ce a determinat reducerea tranzacţiilor cu 22% în primele şase luni din an, faţă de aceeaşi perioadă din 2022.

Potrivit raportului de piaţă "România Residential Market Genome" realizat de compania de consultanţă imobiliară SVN România, în 2023 ar putea fi livrate peste 19.000 de case şi apartamente în Bucureşti şi împrejurimi, ceea ce reprezintă o scădere cu aproximativ 11% faţă de anul precedent, când au fost finalizate 21.328 de locuinţe. Tot în acelaşi raport, segmentul premium şi de lux va înregistra în 2023 cele mai bune rezultate de livrări din ultimii ani, cu un nivel estimat la circa 800 de locuinţe sau aproximativ 4,4% din oferta nouă.

Valorile indicelui Imobiliare.ro arată că preţul mediu pe metru pătrat din Bucureşti s-a stabilizat la o valoare de 1.500 de euro. Analizând un interval mai lung de timp şi ajustând cu inflaţia, preţurile locuinţelor au crescut cu 40,5% din 2014, când este considerat începutul actualului ciclu imobiliar.

Rata supraaglomerării în România a ajuns în anul 2021 la nivelul de 41%, pe a doua poziţie la nivelul UE, în urma Letoniei (41,3%). Astfel, se observă o scădere a acestei rate, prin comparaţie cu rata de supraaglomerare de 48% (cea mai ridicată la nivel european) înregistrată în 2018. Media la nivelul Uniunii Europene se situează la 16%, alte state cu o rată a supraaglomerarii comparabilă fiind Slovacia, Croaţia, Polonia şi Bulgaria.

În România, achiziţia unei locuinţe de 70 mp necesită de 6,3 ori salariul mediu anual brut. Acest lucru plasează România într-o categorie relativ mai accesibilă în comparaţie cu multe ţări europene.

TradeVille: Meta Estate Trust propune dividende, în pofida scăderii pieţei imobiliare

Meta Estate Trust - în parteneriate şi investiţii noi

În primele nouă luni ale anului, Meta Estate Trust a avut o serie de realizări semnificative în cadrul activităţii sale operaţionale. Compania a vândut o participaţie de 40% în Redport Properties şi a finalizat tranzacţii imobiliare prin livrarea unui număr de apartamente în The Level Apartments şi în alte proiecte rezidenţiale, cumulând vânzări de 13,6 milioane de lei. Aceste mişcări au subliniat capacitatea companiei de a identifica şi a capitaliza pe oportunităţile de piaţă, culminând cu o creştere valorică totală a investiţiilor de 3,4 milioane de lei. Compania a demarat şi proiecte noi, precum un parteneriat cu dezvoltatorul Rock Mountain pentru construirea unei zone rezidenţiale în zona centrală a staţiunii Poiana Braşov şi a iniţiat investiţii în industria ospitalităţii.

Subsidiara Montserrat Assets SRL a demarat prima sa investiţie în cadrul segmentului de afaceri dedicat închirierilor, achiziţionând două apartamente şi patru locuri de parcare în etapa a doua a complexului The Level Apartments din Bucureşti, într-o tranzacţie de două milioane de lei. Această investiţie este destinată să producă venituri constante printr-un acord de închiriere stabilit pentru o durată de cinci ani, având în vedere un profit anualizat estimat la peste 7%.

Au fost, de asemenea, stabilite parteneriate pentru co-dezvoltarea fazei a 3-a a The Level Apartments, iar divizia Meta Homes s-a concentrat pe valorificarea portofoliului prin vânzarea selectivă a unităţilor.

De la terminarea trimestrului, compania a iniţiat, printre altele, un parteneriat cu APX Immo Property pentru un proiect rezidenţial high-end în zona Cotroceni, cu o finanţare de tip mezzanin în valoare de 6,9 milioane de lei, notează https://tradeville.ro/?utm_source=bursaro&utm_medium=media&utm_campaign=treviq " target="_blank">TradeVille.

Rezultate financiare cu creşteri de trei cifre

Meta Estate Trust a înregistrat un total de venituri de 15,3 milioane de lei şi un profit brut de 8 milioane de lei în primele nouă luni ale anului 2023, cu o performanţă totală care a depăşit estimările bugetare cu 7%. Pe parcursul acestui interval, compania a obţinut un profit net de 7,1 milioane de lei, ceea ce reprezintă o creştere semnificativă de 145% faţă de anul precedent şi egal cu nivelul bugetat pentru întregul an.

Cheltuielile generale au fost în scădere cu 21%. Profitul din exploatare a fost stabil, menţinându-se la aproximativ 5,4 milioane de lei, în timp ce rezultatul financiar a înregistrat o creştere impresionantă de 286%.

Performanţa financiară solidă a Meta Estate Trust a fost ancorată în rezultatele pozitive obţinute din tranzacţionarea proprietăţilor din proiectele Rahmaninov şi Dante Alighieri, Uplake în Chitila, NOA Pajura şi Mătăsari în Bucureşti, şi Eforie Sud în Constanţa, alături de performanţa favorabilă a contractelor de vânzare-cumpărare ale unităţilor din The Level - Faza II, Moxperbet Homes Pipera şi Aviaţiei Park.

Compania a menţinut o gestionare prudentă a fluxurilor de numerar şi a portofoliului de investiţii, realizând noi achiziţii şi plasamente în valoare de peste 10,6 milioane de euro în 16 proiecte, inclusiv 11 iniţiative noi, ajungând la un portofoliu de investiţii de 93,6 milioane de lei.

În plus, compania ia în considerare propunerea unei prime distribuţii de dividende în numerar pentru acţionari, ce urmează să fie discutată şi, dacă va fi aprobată, să aibă loc la începutul anului următor, conform hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor programate pentru 7-8 decembrie.

În raportul trimestrial al Meta Estate Trust pentru trimestrul al treilea din 2023 se evidenţiază că veniturile operaţionale şi marja comercială sunt estimate acum să fie sub nivelul din buget, cu -55%, respectiv -17%.

În schimb, profitul net este estimat să depăşească valoarea bugetată cu 12%, oferind astfel un rezultat per acţiune între 0,086 şi 0,092 lei.

Compania rămâne focalizată pe strategii de creştere durabile, accentuând noi investiţii în proiecte rezidenţiale şi dezvoltarea veniturilor recurente.

Acţiunea MET, în declin

Pe parcursul trimestrului al treilea al anului, au fost înregistrate tranzacţii cu 10,7 milioane de acţiuni MET, echivalentul a 10 milioane de lei. La data de 29 septembrie 2023, capitalizarea bursieră a companiei atingea 68,8 milioane de lei.

Valoarea medie zilnică a tranzacţionării pentru acţiunile MET a fost de 0,17 milioane de lei în acea perioadă. Totuşi, acţiunea MET a înregistrat o scădere de 5,9% a preţului, un contrast faţă de indicele BET AeRO, care a crescut cu 5,5%.

Oportunităţi şi riscuri ale unei investiţii în Meta Estate

Oportunităţi

- Creştere şi adaptabilitate: Meta Estate Trust a demonstrat o capacitate de creştere rapidă şi de adaptare la piaţa imobiliară, reuşind să finalizeze numeroase proiecte într-un timp relativ scurt, într-un moment nefavorabil al sectorului.

- Planul de business: compania are mai mult rol de intermediar sau finanţator pentru dezvoltatori, neasumându-şi riscurile unei pieţe în scădere. Meta Estate achiziţionează apartamente în faze incipiente, lucru ce îi oferă o putere de negociere mai mare, obţinând preţuri favorabile.

- Potenţial de Dividende: există o propunere pentru distribuirea de dividende, care, dacă va fi aprobată, poate oferi un randament direct acţionarilor. Astfel, compania se aseamănă din ce în ce mai mult cu un REIT.

Riscuri

- Incidenţa dobânzilor: creşterea ratelor dobânzilor a condus la costuri ipotecare mai mari, ceea ce poate influenţa negativ piaţa imobiliară şi, implicit, performanţa acţiunilor MET.

- Concurenţă în sectorul premium/lux: deşi segmentul de lux are cele mai bune rezultate de livrări, concurenţa în acest segment poate fi intensă, afectând potenţialul de creştere.

Sursele menţionate de TradeVille. în acest raport sunt: raport companie, ANCPI, forbes.ro, SVN.ro, JLL, Deloitte Property Index, Delloite.

--------------------------------------------

Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. cu star residence sau alte imobibliare listate, uitati-va la ultimul comunicat cu distribuirea de gratuite, mega profi, vad ca au angajat oameni scoliti (noul cfo), din pacate cotatia este in declin dar sunt si multi care au intrat speculativ la pp si au crezut ca dau lovitura la listare, de fapt au nimerit listarea in bear market cand nu s-a facut nicio listare si nu au atrat atat de multi bani pe cat isi doreau........................ .............................t otusi sunt cateva bile albe: angajamentul ppistilor de a nu descarca timp de 6 luni de la listare (ceea ce a distrus increderea la alte firme), market makerii, mereu in piata, i-am urmarit, f ok ai likiditate daka vrei sa iei mai mult, si free float imens exact cum trebuie. noul ceo are bune intentii, e pacat de luptele interne dar cred ca se vor rezolva printr-un settlement, e incredibil cat se chinuie altele mult mai capitalizate/sus evaluate sa obtina profitul asta net....avem variante de a investi la bvb chiar si pe aerom, tre doar sa le vedem ;)

    O alta petarda cu doua clase de actiuni, pe modelul HAI. Astea cu clasa A si B la actiuni sunt bine de evitat,daca totusi vreti sa mai primiti si ceva dividende. Parerea mea.

unbr.ro
danescu.ro
arsc.ro
raobooks.com
heidi-chocolate.com
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Mar. 2024
Euro (EUR)Euro4.9699
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5984
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1913
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8083
Gram de aur (XAU)Gram de aur303.5750

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
uniprest.ro
hipo.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb