• Tarifele mai mari şi veniturile din interconexiuni au susţinut majorarea veniturilor
Operatorul sistemului naţional de transport al energiei electrice, Transelectrica, a obţinut venituri operaţionale din activităţi cu profit permis de 1,36 miliarde de lei în prima jumătate a acestui an, cu 19% mai mari decât cele realizate în perioada ianuarie-iunie 2025, în vreme ce profitul net s-a ridicat la 356 milioane de lei, în creştere cu 39%, conform raportului companiei publicat astăzi pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti.
”Creşterea veniturilor operaţionale a fost influenţată în principal de evoluţia pozitivă a veniturilor din transport şi a veniturilor conjuncturale (alocarea capacităţii de interconexiune, plus 112 milioane lei, venituri din ajutoare de avarie, plus 16 milioane lei), în contextul diminuării cu 7,4 milioane de lei a veniturilor din tranzacţii CPT (n.r. Consum Propriu Tehnologic) - piaţa de echilibrare”, se arată în raportul companiei.
Veniturile din transport şi alte venituri din piaţa de energie au înregistrat o creştere de 203 milioane lei, respectiv de la 1,12 miliarde lei în primul semestru din 2025 la 1,32 miliarde de lei în primul semestru din 2026, influenţată în principal de majorarea de la 1 ianuarie 2026 a tarifului pentru serviciul de transport aprobat de ANRE, fapt ce a condus la o apreciere a veniturilor din tarif reglementat cu 77 milioane de lei, plus 8%, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Veniturile din alocarea capacităţii de interconexiune au crescut cu 74 milioane de lei, ajungând la 263 milioane de lei, de la 151 milioane de lei în acelaşi interval din anul 2025, majorarea fiind influenţată de modelul de formare al preţului în funcţie de cerere şi ofertă. ”Alocările implicite, în care sunt prevăzute simultan capacitate şi energie, sunt puternic influenţate de variaţiile preţului energiei electrice pe bursele din Europa”, se arată în raport.
Transelectrica a mai înregistrat venituri provenite din ajutoare de avarie, în sumă de 16,2 milioane de lei, faţă de 0,3 milioane de lei în prima jumătate a anului trecut. ”La solicitarea OTS (n.r. Operatorilor de Transport) vecini, în primul semestru din 2026, s-au acordat ajutoare de avarie către Ucraina (ianuarie, martie, aprilie şi iunie), Republica Moldova (ianuarie, februarie şi aprilie) şi Serbia (luna ianuarie), pentru asigurarea energiei necesare acoperirii consumului intern din aceste ţări, pe fondul conflictelor armate de pe teritoriul Ucrainei, respectiv opririlor accidentale de grupuri din ţările vecine”, explică compania.
Pe de altă parte, cheltuielile operaţionale, inclusiv amortizarea, au crescut cu 9%, de la 934 milioane de lei în primul semestru din 2025 la 1,02 miliarde de lei în primul semestru din 2026, fiind influenţate, în principal, de creşterea cheltuielilor privind operarea sistemului.
”Din categoria cheltuielilor operaţionale, cel mai mare impact l-au avut cheltuielile cu CPT, care, în intervalul ianuarie-iunie 2026, au fost în sumă de 356 milioane de lei, mai mari cu 24%, plus 68 milioane lei, comparativ cu suma de 288 milioane de lei înregistrată în ianuarie-iunie 2025”, se arată în raportul companiei de la BVB.
Potrivit documentului, în primul semestru al anului, consumul de energie electrică la nivelul SEN a înregistrat înregistrat scăderi lunare, cu valori cuprinse între 0,91% (martie) şi 4,04% (mai), cu excepţia lunii ianuarie, când a înregistrat o creştere de 6,29%, cu menţiunea că, la data raportului, lunile mai şi iunie înregistrează valori preliminare. ”De asemenea, cantitatea de energie electrică livrată consumatorilor a scăzut cu 2,32%, respectiv 0,6 TWh”, se menţionează în document.
Statul Român, prin Secretariatul General al Guvernului, deţine 58,7% din Transelectrica, companie a cărei evaluare bursieră se ridică la circa 8,3 miliarde de lei.
















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.08.2026, 12:48)
uraa, uraa, uraaa! ar trebui sa inventam (special pentru România) creșterea procentuală cu trei cifre.