Turism

28 octombrie 2012
Emil Munteanu (stânga) şi Răzvan Florea (dreapta), doi dintre acţionarii ATRA Doftana: "Vrem ca cei care vin aici să găsească linişte, nu agitaţie şi aglomeraţie".

PENTRU AL DOILEA AN DE FUNCŢIONARE,Acţionarii pensiunii de lux "ATRA Doftana" vor un grad mediu de ocupare de 50%

MIHAELA DALAR STANCAZiarul BURSA #Companii / 28 septembrie 2012 /

Cei patru antreprenori care au lansat proiectul "ATRA Doftana" în urmă cu un an, investind circa un million de euro în pensiunea de cinci margarete, îşi propun pentru anul următor o creştere o gradului de ocupare cu 10% faţă de media anului trecut, până la 50%, au declarat doi dintre investitorii în acest proiect, în cadrul unei conferinţe de presă organizate în Valea Doftanei.

Goschy încearcă, fără succes, să vândă zece hoteluri

Ziarul BURSA #Companii / 27 septembrie 2012

"Nici măcar nu vine nimeni să întrebe şi nu există niciun fel de dorinţă a investitorilor români de a cumpăra ceva în domeniul hotelier\" 

Cel mai mare hotelier din Româ­nia, Josef Goschy, încearcă fără succes de câţiva ani să vândă 10 din cele 25 de hoteluri pe care le deţine în ţară, însă cumpărătorii nu sunt interesaţi de ele, iar omul de afaceri vrea să le promoveze în China, Rusia şi ţările arabe.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
TUI nu pleacă din România

MDRT:TUI nu pleacă din România

Ziarul BURSA #Companii / 17 august 2012

Unul dintre cei mai importanţi tur-operatori din lume, TUI, nu se va retrage din România, dar are de recuperat circa 287.500 de euro din această ţară, potrivit secretarului de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT),...

MDRT: Colaborarea noastră cu turoperatorii germani continuă

F.A.Companii / 16 august 2012

Secretarul de stat pentru turism, Cristian Bărhălescu şi turoperatorii germani care vând destinaţii româneşti de turism au avut o serie de întâlniri la începutul acestei săptămâni, la Berlin, pentru a stabili condiţiilor de colaborare cu...

<< mai multe ştiri >>

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0896
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3449
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4650
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8140
Gram de aur (XAU)Gram de aur604.5466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
novaplus.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo