Acţiunile din pieţele emergente au surclasat, per ansamblu, piaţa Statelor Unite ale Americii în acest an, marcând una dintre cele mai mari surprize ale pieţelor financiare din 2025, scrie MarketWatch.
Arjun Jayaraman, administrator de portofoliu pentru acţiuni din pieţele emergente şi şef al departamentului de cercetare cantitativă la Causeway Capital Management, punctează că performanţa superioară a pieţelor emergente apare după ani de subperformanţă. ”E ca şi cum o bandă elastică ar fi fost întinsă foarte mult într-o singură direcţie”, a spus el, făcând referire la faptul că piaţa americană a depăşit mult timp acţiunile din pieţele emergente, conform sursei menţionate.
Totuşi, în acest an, un ETF de mari dimensiuni care replică indicele MSCI Emerging Markets se îndreaptă spre cea mai mare performanţă relativă faţă de S&P 500 (SPX) din 2017 până în prezent, potrivit datelor Dow Jones Market Data.
Acţiunile din pieţele emergente au beneficiat în 2025 de deprecierea dolarului american, precum şi de o anumită expunere la boomul inteligenţei artificiale, potrivit MarketWatch.
Jayaraman anticipează că, în condiţiile în care indicele MSCI Emerging Markets este în prezent evaluat mai ieftin decât S&P 500, este posibil ca evoluţia bună din 2025 să se prelungească şi în 2026, în contextul unei posibile tranziţii către o performanţă superioară sustenabilă a acestora, pe măsură ce investitorii caută să se diversifice dincolo de acţiunile americane.
Acţiunile ETF-ului iShares MSCI Emerging Markets (EEM) crescuseră cu 26,7% de la începutul anului până la mijlocul acestei săptămâni, depăşind cu mult avansul de 15,6% al indicelui S&P 500 în aceeaşi perioadă. De altfel, fondul se îndreaptă spre cel mai mare avans anual din 2017 încoace.
Lisa Shalett, directorul de investiţii al Morgan Stanley Wealth Management, a scris într-o notă publicată în data de 15 decembrie că supraexpunerea pe piaţa din SUA a fost benefică pentru investitorii globali în ultimii 15 ani. ”Însă acţiunile din pieţele emergente ar putea fi una dintre oportunităţile încă insuficient valorificate”, a adăugat ea, descriind ”performanţa lor extraordinară” din 2025 drept una dintre cele mai mari surprize ale anului.
”Deşi slăbiciunea dolarului american din prima jumătate a anului a contribuit cu siguranţă, este impresionant faptul că pieţele emergente au performat atât de bine în contextul schimbărilor geopolitice şi al tarifelor americane agresive, ceea ce ne face să ne întrebăm dacă nu cumva intră într-un trend de performanţă superioară pe mai mulţi ani”, a declarat Shalett.
Preşedintele Donald Trump a introdus în acest an tarife vamale semnificative - taxe achitate de companiile americane pentru bunurile importate. Ulterior, firmele pot decide să transfere aceste costuri către consumatori, pentru a-şi proteja marjele de profit, scrie MarketWatch.
”Pentru cei care se aşteptau ca politicile tarifare ale SUA să creeze obstacole majore pentru ţările emergente dependente de exporturi, amploarea performanţei superioare trebuie să fie surprinzătoare. Performanţa relativ superioară a pieţelor emergente nu doar că s-a menţinut, ci s-a şi amplificat pe măsură ce anul a avansat”, a spus Shalett.
Un aspect interesant al performanţei superioare a pieţelor emergente din acest an este că ”suspecţii obişnuiţi” nu sunt cei care conduc avansul, spune Jayaraman. ”India este un performer solid pe termen lung, însă piaţa de acţiuni a ţării a rămas în urmă în acest an, în timp ce acţiunile sud-coreene au înregistrat creşteri puternice”, a completat administratorul de portofoliu de la Causeway Capital Management.
Coreea de Sud a fost unul dintre principalii factori care au susţinut creşterea puternică înregistrată în acest an de ETF-ul Freedom 100 Emerging Markets, care urmăreşte un indice format din acţiuni ale pieţele emergente din ţări cu niveluri mai ridicate de libertate personală şi economică, spune Perth Tolle, fondator şi director general al companiei specializată în crearea de indici bursieri Life + Liberty Indexes.
Printre acţiunile sud-coreene care s-au evidenţiat prin câştiguri ”substanţiale” pentru ETF în acest an se numără Samsung Electronics şi SK Hynix, companii care au beneficiat de boomul inteligenţei artificiale din pieţele emergente, alături de Taiwan Semiconductor Manufacturing, a precizat ea pentru MarketWatch.
”Este un an excepţional pentru ETF”, a spus ea, indicând Coreea de Sud, Polonia şi Chile drept unii dintre principalii factori ai creşterilor fondului. De altfel, Tolle este cea care a creat indicele urmărit de ETF, ale cărui unităţi urcaseră cu circa 50% de la începutul anului până la mijlocul acestei săptămâni, potrivit datelor FactSet.
”ETF-ul Freedom 100 Emerging Markets urmăreşte expunerea la cele mai libere pieţe emergente, deoarece credem că acolo pot fi găsite următoarele mari poveşti de creştere”, a spus Tolle, adăugând că fondul include ţări cu politici comerciale mai libere, ceea ce le-a ajutat să fie mai reziliente în faţa tarifelor impuse de SUA.
Jayaraman a menţionat, de asemenea, creşterile consistente înregistrate în acest an de Samsung şi SK Hynix, ca parte a valului generat de inteligenţa artificială, însă a subliniat că, dincolo de cei doi ”giganţi tehnologici” sud-coreeni, ţara traversează ”o perioadă cu numeroase evoluţii interesante” în domeniul guvernanţei corporative.
• Acţiunile pieţelor emergente par în continuare ieftine
Jayaraman de la Causeway Capital Management crede că acţiunile din pieţele emergente par, în general, încă relativ ieftine după ani de subperformanţă faţă de cele din piaţa Statelor Unite, ceea ce susţine premisele pentru continuarea raliului, scrie MarketWatch.
Indicele MSCI Emerging Markets se tranzacţionează la un raport preţ/câştig (P/E) de aproximativ 13, calculat pe baza estimărilor pentru următoarele douăsprezece luni, o evaluare sub multiplii S&P 500, situaţi în jurul nivelului 22-23, conform managerului de portofoliu.
”Atunci când analizezi pieţele emergente, indicele de referinţă ales poate fi esenţial”, a declarat Nick Kalivas, responsabilul strategiei pentru ETF-uri la Invesco. De exemplu, indicele MSCI Emerging Markets include Coreea de Sud, în timp ce FTSE Emerging Index nu o include, aspect care poate influenţa semnificativ performanţa, a spus el, conform MarketWatch.
Deşi unităţile ETF-ului Vanguard FTSE Emerging Markets au înregistrat un câştig solid de 21,4% în acest an până la 15 decembrie, depăşind astfel evoluţia indicelui S&P 500 în 2025, fondul a rămas în urma ETF-ului iShares MSCI Emerging Markets în aceeaşi perioadă, potrivit datelor FactSet.
ETF-ul Invesco RAFI Emerging Markets - care urmăreşte un indice al companiilor din pieţele emergente, dar nu include Coreea de Sud - depăşeşte performanţa reperului FTSE, întrucât fondul ponderază companiile în funcţie de ”amprenta lor economică” (n.r. mărimea companiei măsurată prin indicatori fundamentali, nu prin valoarea de piaţă), spune Kalivas de la Invesco.
China are cea mai mare pondere în ETF-urile iShares MSCI Emerging Markets, Vanguard FTSE Emerging Markets şi Invesco RAFI Emerging Markets, însă acţiunile chineze nu sunt incluse în ETF-ul Freedom 100 Emerging Markets, care exclude autocraţiile.
• Cu ochii pe dolarul american
Investitorii americani în acţiuni din pieţele emergente au beneficiat în acest an de un impuls favorabil generat de deprecierea dolarului, conversia valutară adăugându-se câştigurilor obţinute la nivel local din aceste acţiuni, spune Jayaraman de la Causeway Capital Management, conform MarketWatch.
Kalivas de la Invesco a invocat, de asemenea, beneficiul valutar, adăugând că slăbirea dolarului poate contribui la reducerea costurilor de finanţare pentru companiile din pieţele emergente care se împrumută în dolari americani.
”Am observat în prima parte a anului că mulţi dintre clienţii noştri au considerat că este momentul să aibă o anumită expunere externă, deoarece dolarul a slăbit. Deprecierea dolarului a fost, în mod istoric, favorabilă pieţelor internaţionale”, a spus el.
Indicele Dolarului American, un indicator al evoluţiei monedei Statelor Unite faţă de principalele alte valute, scăzuse cu peste 9% de la începutul acestui an până miercuri, potrivit datelor FactSet.
Kalivas spune că o parte a deprecierii dolarului este rezultatul ciclului de reducere a ratelor dobânzilor al Rezervei Federale, întrucât relaxarea politicii monetare de către Fed a contribuit la limitarea întăririi monedei americane.
”Oamenii vor urmări foarte, foarte atent evoluţia dolarului. Acesta va fi probabil un element-cheie al tranzacţiilor pe pieţele emergente”, a spus Kalivas citat de MarketWatch.





























































Opinia Cititorului