UE amână implementarea oricărei legislaţii naţionale care vizează interzicerea accesului minorilor la reţelele de socializare

Z.B.
Internaţional / 29 octombrie, 16:09

UE amână implementarea oricărei legislaţii naţionale care vizează interzicerea accesului minorilor la reţelele de socializare

Comisia Europeană a anunţat joi că a decis să amâne cu cel puţin un an implementarea oricărei legislaţii naţionale care vizează interzicerea accesului minorilor la reţelele de socializare, o măsură menită să prevină duplicarea cu normele europene aflate în prezent în discuţie, transmite AFP, citat de Agerpres.

Această decizie a fost luată după ce Austria a notificat Bruxelles-ul cu privire la intenţia sa de a interzice accesul minorilor la reţelele de socializare, potrivit sursei menţionate. Alte state membre iau în considerare şi ele legislaţia pe această temă, iar Comisia doreşte să evite o proliferare a acestor legi înainte de adoptarea unor norme comune, conform sursei citate.

„Toţi copiii din UE merită acelaşi nivel de siguranţă online”, a declarat joi un purtător de cuvânt al Comisiei, subliniind că obiectivul a fost „o abordare armonizată” în întreaga Europă, informează agenţia de presă.

Proiectul de lege privind protecţia copiilor online, „Legea copiilor”, propus la mijlocul lunii septembrie de Comisie, trebuie încă aprobat, în aceiaşi termeni, de Parlamentul European şi de cele 27 de state membre, potrivit sursei citate.

Între timp, Comisia Europeană doreşte să evite o „fragmentare” a pieţei unice a UE, adaugă sursa citată. „Dacă procedaţi astfel, ajungeţi să aveţi grupe de vârstă diferite, legi diferite în diferite state membre”, iar reglementările devin „imposibil de aplicat”, a explicat purtătorul de cuvânt Thomas Regnier, potrivit sursei citate.

„Dependenţa de ecrane, hărţuirea, lipsa somnului, tulburările de alimentaţie: minorii sunt expuşi la numeroase riscuri online. Drept urmare, presiunea politică creşte din toate părţile pentru o mai bună protejare a copiilor şi adolescenţilor din UE, iar iniţiativele se înmulţesc la nivel naţional.”, transmite agenţia de presă.

În Franţa, legea care interzice reţelele de socializare pentru cei sub 15 ani, aprobată în această vară de Parlament, a fost anulată de cea mai înaltă instanţă, Consiliul Constituţional, în numele libertăţii de exprimare, relatează sursa citată.

Preşedintele Emmanuel Macron a promis o nouă lege „robustă din punct de vedere juridic” până în primăvara anului 2027, conform sursei menţionate. Nu este sigur că această nouă lege va fi afectată de îngheţarea de un an, deoarece Parisul a notificat Bruxelles-ul înainte de mijlocul lunii septembrie şi de prezentarea „Legii copiilor”, mai notează AFP, citat de Agerpres.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7943
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7864
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3877
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.9452

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
infraexpo.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb