UE va da dovadă de flexibilitate cu privire la bugetele statelor membre

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 14 ianuarie 2015

Comisia Europeană a anunţat ieri că investiţiile publice şi reformele structurale ar putea să ofere un spaţiu de manevră pentru ţările membre care încalcă prevederile referitoare la deficitul bugetar, transmite Reuters.

Prevederile din Pactul de stabilitate şi creştere includ un deficit bugetar de maxim trei procente din PIB şi o datorie de maxim 60% din PIB. Comisia Europeană trebuie să se asigure că toate statele membre, şi în special cele care fac parte din zona euro, respectă Pactul de stabilitate şi creştere putând impune amenzi guvernelor care nu reuşesc să ţină sub control deficitul bugetar.

Franţa şi Italia au cerut mai mult timp pentru a-şi consolida finanţele publice, susţinând că adoptarea unor măsuri dure de austeritate în momentul actual nu ar face decât să înrăutăţească situaţia dificilă în care se găsesc economiile lor. Ca răspuns la solicitările autorităţilor de la Paris şi Roma, Comisia Europeană a dat marţi publicităţii un raport în care precizează care sunt domeniile în care statele membre UE pot conta pe flexibilitatea Executivului comunitar în evaluarea eforturilor lor fiscale.

"Oferim o interpretare a Pactului de stabilitate şi creştere dar nu modificăm şi nici nu amendăm niciuna din regulile Pactului", a declarat vicepreşedintele CE, Valdis Dombrovskis, citat de Agerpres, adăugând: "Ne uităm la modul în care Pactul de stabilitate poate promova cel mai bine reformele structurale şi investiţiile şi de asemenea modul în care să analizăm situaţia economică a statelor membre".

Comisarul european pentru afaceri economice Pierre Moscovici, a precizat: "Responsabilitatea fiscală este o condiţie necesară dar nu şi suficientă pentru crearea de locuri de muncă şi creştere economică. Avem nevoie, de asemenea, de reforme structurale şi de creşterea investiţiilor. Aplicarea inteligentă a Pactului de stabilitate pe care o anunţăm astăzi ne va ajuta să facem progrese pe toate cele trei fronturi".

Comisia Europeană a subliniat că nu propune nicio modificare la regulile actuale şi de aceea nu este nevoie de paşi legislativi iar Comisia va putea aplica noile orientări. De asemenea, Comisia va intra în dialog cu statele membre pentru a le oferi explicaţiile necesare înaintea prezentării programelor de stabilitate /convergenţă şi a programelor naţionale de reformă aşteptate în primăvara lui 2015.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9186
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6835
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9766
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7021
Gram de aur (XAU)Gram de aur267.0437

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro