Un avion oficial belgian, nevoit să aterizeze de urgenţă în Antile, în urma unei serii de probleme tehnice

S.B.
Miscellanea / 10 noiembrie, 13:25

Un avion oficial belgian, nevoit să aterizeze de urgenţă în Antile, în urma unei serii de probleme tehnice

Ministrul belgian de Externe Maxime Prevot, care se afla la bordul unui avion guvernamental către o reuniune internaţională în Columbia, a fost obligat să aterizeze de urgenţă în Antile, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un nou incident care ”afectează credibilitatea” Belgei, potrivit anturajului ministrului, potrivit news.ro.

La sfârşitul lui iunie, Maxime Prevot a fost blocat - timp de două zile - în Chile - împreună cu cuplul regal Philippe şi Mathilde -, în cursul unei vizite oficiale, din cauza unei probleme la o roată a aeronavei regelui şi o depanare complicată.

În weekend, un avion de mici dimensiuni al apărării belgiene, la bordul căruia se afla Maxime Prevot, în cadrul unei misiuni economice şi politice de cinci zile în America Latină, a prezentat o succesiune de probleme tehnice după ce a decolat din Belgia, sâmbătă.

Aeronava s-a întors mai întâi din drum, de deasupra Marii Britanii, din cauza unei probleme de carburant, şi a decolat a doua oară de la baza militară Melsbroek, situată în apropiere de Bruxelles.

Astfel, călătoria delegaţiei a întârziat cu mai multe ore.

Un nou incident a avut loc deasupra Oceanului Atlantic, iar pilotul a ieşit din cockpit pentru a-i anunţa pe pasageri că era necesară o aterizare din motive de securitate, din cauza unei probleme la motor, potrivit agenţiei belgiene de presă Belga.

Avionul de mici dimensiuni al apărării a aterizat pe Insual francezo-olandeză Saint Martin, în arhipelagul Antilelor, unde Maxime Prevot şi o delegaţie parlamentară care-l însoţea se aflau în continuare duminică dimineaţa, a declarat AFP o purtătoare de cuvânt a Ministerului belgian de Externe, Audrey Jacquiez.

”De fiecare dată, credibilitatea Belgiei este afectată şi capacitatea sa de a participa la diverse summituri”, a deplâns purtătoarea de cuvânt.

Maxime Prevot şi-a ratat primele întâlniri, prevăzute duminică la Santa Marta, în Columbia, la un summit al Uniunii Europene (UE) şi Comunităţii Statelor din America Latină şi Caraibe (CELAC), la care urma să reprezinte Belgia.

În cadrul acestui turneu, prevăzut până joi, mai întâi în Columnia şi apoi în Mexic, ministrul urmează să abordeze şi problema traficului de cocaină.

Belgia este una dintre păcile turnante în Europa ale traficului cu cocaină şi mizează pe o consolidare a colaborării cu ţările din America Latină, din care pronesc aceste încărcături ilegale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0906
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4036
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4594
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8158
Gram de aur (XAU)Gram de aur590.0213

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
novaplus.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb