UNTRR avertizează că diferenţele de preţ la motorină faţă de statele vecine afectează grav competitivitatea transportatorilor români

A.B.
Miscellanea / 7 noiembrie, 15:21

UNTRR avertizează că diferenţele de preţ la motorină faţă de statele vecine afectează grav competitivitatea transportatorilor români

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) avertizează că majorarea accizei la motorină a dus la o pierdere accentuată de competitivitate pentru operatorii români de transport, care sunt forţaţi să alimenteze în statele vecine, potrivit unui comunicat transmis redacţiei.

Organizaţia subliniază că diferenţele de preţ dintre România şi ţările din regiune reduc marja de profit a transportatorilor „cu jumătate până la două treimi”, în condiţiile în care aceasta este deja foarte scăzută. În România, acciza la motorină a ajuns la 2.548,35 lei pentru 1.000 litri - echivalentul a circa 502 euro - cu 172 euro peste nivelul minim impus de Uniunea Europeană.

Conform datelor UNTRR, preţul motorinei (fără TVA şi cu acciza parţială) este mai mic cu 11-15 eurocenţi pe litru în Ungaria, cu 21 eurocenţi în Croaţia şi cu 10-14 eurocenţi în Slovenia. În aceste condiţii, alimentarea în România devine „economic nerentabilă”, iar transportatorii preferă să alimenteze în afara ţării, ceea ce diminuează veniturile fiscale ale statului român.

Camioanele de transport internaţional, care pot parcurge până la 4.000 km fără realimentare, aleg să facă plinul imediat după ieşirea din ţară - în Ungaria, Croaţia, Slovenia sau Bulgaria -, acolo unde costul unui litru de motorină este considerabil mai mic. Chiar şi transportatorii care operează doar la nivel naţional preferă, potrivit UNTRR, să alimenteze în statele vecine.

„Diferenţele actuale de preţ afectează semnificativ marja transportatorilor. Fără rambursarea accizei, România va continua să piardă competitivitate şi venituri fiscale în favoarea statelor vecine”, a declarat Radu Dinescu, secretar general al UNTRR.

Organizaţia propune instituirea unui mecanism de rambursare a accizei de 60 bani/litru, considerând că această măsură este sustenabilă fiscal şi nu ar reduce nivelul accizei sub pragul european de 330 euro/1.000 litri. „Statul ar rămâne cu o acciză netă de 383 euro, adică cu 53 euro peste nivelul minim obligatoriu impus de Uniunea Europeană”, precizează comunicatul.

UNTRR propune ca schema de rambursare să acopere perioada 31 martie - 31 decembrie 2025, cu rambursări de 34 bani/litru pentru prima parte a intervalului şi 60 bani/litru pentru a doua, precum şi prelungirea automată a mecanismului în 2026.

„Această soluţie este echilibrată fiscal, protejează competitivitatea transportatorilor şi previne creşteri suplimentare de costuri în toate sectoarele economice - de la exporturi şi importuri până la preţurile produselor de consum”, mai arată UNTRR.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0860
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4037
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4550
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7723
Gram de aur (XAU)Gram de aur567.2995

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
gustulitaliei.ro
immromania.eu
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb