Preşedintele american testează rezistenţa la rupere a NATO

În primele zile ale anului 2026, politica externă a Statelor Unite condusă de preşedintele Donald Trump a generat unele dintre cele mai controversate şi tensionate evoluţii geopolitice din ultima perioadă - de la o intervenţie militară în Venezuela până la retorica privind Groenlanda, un teritoriu aliat din cadrul NATO. Pe lista statelor care sunt vizate de afirmaţiile belicoase ale preşedintelui american mai sunt Iran, Mexic şi Canada. Aceste evenimente, analizate în contextul reacţiilor internaţionale, permit formularea unui argument pe baza faptului că Trump forţează tensiuni (posibil chiar o ruptură) în cadrul NATO, dezvăluind marile divergenţe transatlantice.

• Intervenţia militară în Venezuela - o operaţiune fără precedent

Pe 3 ianuarie 2026, forţele armate americane au efectuat o operaţiune militară în Venezuela şi l-au capturat pe preşedintele Nicolas Maduro, aducându-l în Statele Unite pentru a fi judecat sub acuzaţii de narcotrafic şi terorism. Administraţia americană a caracterizat acţiunea ca o misiune de „aplicare a legii”, dar amploarea intervenţiei - inclusiv lovituri aeriene şi trupe de elită - a ridicat semne de întrebare în plan internaţional, potrivit Al Jazeera.

Această acţiune a generat critici puternice din partea unor state din America Latină şi nu numai. Potrivit Reuters, lideri din Brazilia, Chile, Columbia şi Mexic au emis declaraţii ferme care condamnă intervenţia şi solicită respectarea suveranităţii statelor. Criticii internaţionali, inclusiv China şi alţi actori globali, au evidenţiat această operaţiune drept periculoasă pentru normele dreptului internaţional, ceea ce ar putea submina parteneriatele globale, conform The Times. Opinii diplomatice şi analize juridice avertizează că o intervenţie de o asemenea amploare, realizată fără mandat internaţional clar, poate slăbi încrederea în SUA ca partener predictibil în alianţe multilaterale.

• Retorica privind Groenlanda, glume şi tensiuni diplomatice

La scurt timp după ce Venezuela a devenit scena unei operaţiuni americane, Donald Trump a reaprins un subiect care părea mai degrabă simbolic: posibila achiziţie sau chiar anexare a Groenlandei, un teritoriu autonom danez şi membru al alianţei NATO prin Danemarca. Într-un interviu pentru The Atlantic, Trump a afirmat că „avem nevoie de Groenlanda, absolut” din motive de securitate, invocând proximitatea teritoriului faţă de Rusia şi China. Această retorică a fost criticată imediat de oficialii danezi. Premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, a declarat că „SUA nu au dreptul să anexeze niciuna dintre ţările din Regatul Danemarcei” şi a cerut Statelor Unite să înceteze ameninţările, subliniind respectul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială ale unui aliat apropiat. Prim-ministrul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a spus că repetatele afirmaţii privind Groenlanda sunt „lipsit de respect” şi solicită încetarea presiunilor. Aceste reacţii sugerează o dezechilibrare a relaţiilor diplomatice între SUA şi un aliat NATO tradiţional, ceea ce nu se întâmplă frecvent în istoria recentă a alianţei.

• Reacţiile aliaţilor şi riscul fragmentării NATO

Danemarca şi Groenlanda au subliniat că, în pofida discuţiilor privind acest teritoriu, acesta este deja parte a NATO şi cooperarea actuală în materie de securitate ar trebui respectată. Diverse state membre UE au emis declaraţii cerând oprirea conflictelor şi respectarea principiilor dreptului internaţional, insistând pe faptul că voinţa popoarelor şi suveranitatea naţională trebuie menţinute, informează TIME. În mod concret, aceste tensiuni pot contribui la erodarea încrederii între membrii alianţei, în special între SUA şi state europene; un climat în care aliaţii pot începe să pună sub semnul întrebării angajamentul SUA faţă de consultare şi colaborare în probleme de securitate; proliferarea vocilor în interiorul NATO care cer Europei să îşi întărească autonomia în materie de apărare - ceea ce poate modifica echilibrul strategic al alianţei.

NATO funcţionează pe baza principiilor consultării reciproce şi solidarităţii, în special conform articolului 5, care prevede apărarea colectivă a membrilor. Dacă un membru ridică public idei privind anexarea forţată a unui teritoriu al altui membru, chiar şi ca o presiune politică, acest lucru poate afecta coeziunea alianţei. Retorica militaristă şi unilaterală folosită în această perioadă de Trump - fie că este vorba de Venezuela sau de Groenlanda - pune la îndoială predictibilitatea deciziilor SUA şi poate sugera o prioritizare a intereselor nationale americanilor în dauna soluţiilor multilaterale pe care NATO le-a promovat decenii de zile. Practic, o rupere a alianţei ar scuti SUA să intervină în cazul în care un partener european ar fi agresat.

• Presiune pe negocieri

Secretarul de stat Marco Rubio le-a spus congresmenilor americani că recentele ameninţări ale administraţiei împotriva Groenlandei nu semnifică o invazie iminentă şi că obiectivul său este de a cumpăra insula de la Danemarca, au declarat surse informate citate de publicaţiile The Wall Street Journal şi The New York Times. În fapt, Trump le-a cerut consilierilor să îi prezinte un plan actualizat pentru achiziţionarea teritoriului, au declarat oficiali americani. Comentariile lui Rubio au fost făcute în timpul unei şedinţe informative susţinute de oficiali de rang înalt ai administraţiei, printre care secretarul apărării Pete Hegseth şi preşedintele Comitetului şefilor de stat major, generalul Dan Caine, cu liderii Congresului, pe tema operaţiunii de capturare a preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro şi a planurilor administraţiei pentru viitorul ţării. Rubio a vorbit cel mai mult, au spus sursele. Declaraţiile lui Rubio au venit după ce liderul minorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer, a întrebat dacă administraţia Trump intenţionează să folosească forţa militară în alte locuri, inclusiv în Mexic şi Groenlanda. Nu este clar dacă Rubio a încercat să calmeze îngrijorările legislatorilor, dar administraţia Trump a semnalat de mult timp că încearcă să convingă Danemarca să cedeze controlul asupra Groenlandei, cea mai mare insulă din lume. Senatorul Lindsey Graham, un aliat ferm al lui Trump în Congres, a spus, de asemenea, că ceea ce face administraţia în legătură cu Groenlanda „se rezumă la negocieri”. Pe de altă parte, oficialii americani şi europeni spun că nu au văzut niciun semn că la Casa Albă s-ar pregăti o invazie militară a Groenlandei. Membrii NATO au declarat că un atac american asupra Groenlandei, o insulă autonomă care face parte din Danemarca, ar însemna efectiv sfârşitul NATO, alianţa politico-militară ce durează de zeci de ani. Sondajele arată că majoritatea groenlandezilor se opun integrării în SUA.

• Contribuţia financiară, punct de presiune

Un alt element care alimentează tensiunile în cadrul NATO este retorica dură a lui Donald Trump privind contribuţiile financiare ale statelor membre la apărarea comună. Sub conducerea sa, preşedintele american a cerut ferm ca aliaţii să „plătească partea lor echitabilă”, insistând ca aceştia să îşi crească cheltuielile de apărare semnificativ peste nivelul convenit anterior. La summitul NATO din 2025 de la Haga, liderii alianţei au acceptat sub presiunea SUA un obiectiv ca statele membre să aloce 5% din PIB către apărare, mult peste ţinta tradiţională de 2% stabilită în 2014, iar Trump a salutat zgomotos această creştere, conform wsaw.com. Totuşi, abordarea sa nu a fost doar diplomatică. Trump a criticat deschis state precum Spania pentru că nu s-au angajat ferm în creşterea cheltuielilor militare şi a sugerat că acestea vor suporta „costuri mai mari” prin taxe sau tarife dacă nu se conformează, ceea ce a generat îngrijorări privind folosirea pârghiilor economice ca instrument de presiune în interiorul alianţei. Criticii acestei strategii susţin că, deşi ridicarea nivelului cheltuielilor este un obiectiv larg împărtăşit în NATO, maniera în care Trump îl promovează - prin ameninţări implicite şi condiţionări - poate eroda cooperarea tradiţională şi solidaritatea alianţei, transformând un deziderat comun într-un instrument de influenţă unilaterală.

Evenimentele recente nu înseamnă neapărat o ruptură a NATO. Însă aceste evoluţii evidenţiază tensiuni între SUA şi aliaţii europeni în ceea ce priveşte modul de conducere şi decizie în chestiuni internaţionale sensibile. Ele accentuează îngrijorări privind predictibilitatea şi stabilitatea angajamentelor americane faţă de normele multilaterale, un element cheie al NATO. În condiţiile în care alianţa se confruntă cu provocări multiple (de exemplu pe flancul estic şi în Arctica), divergenţele interne pot slăbi reacţia colectivă. Astfel, acţiunile şi discursurile recente pot fi interpretate ca împingând treptat NATO spre o criză de încredere, fără a fi însă vorba de o desprindere formală. Discuţiile şi consultările diplomatice vor fi cruciale în perioada următoare pentru a restabili coeziunea alianţei.