USR:Proiectul privind starea de alertă favorizează politizarea administraţiei publice

B.A.
Politică / 12 mai 2020

Proiectul privind starea de alertă favorizează politizarea administraţiei publice

USR apreciază că proiectul Guvernului privind starea de alertă "favorizează politizarea administraţiei publice", motiv pentru care a formulat mai multe amendamente, inclusiv privind încetarea, după şase luni, a contractelor de muncă ale persoanelor angajate fără concurs în instituţiile publice.

"În proiectul de lege sunt incluse prevederi controversate prin care este creată posibilitatea de a folosi starea de alertă pentru politizarea administraţiei publice şi pentru transformarea României într-un stat coercitiv. În următoarea perioadă, care poate dura şi peste 6 luni, autorităţile nu doar că vor putea interzice organizarea şi desfăşurarea unor manifestaţii în spaţii deschise, circulaţia persoanelor şi vehiculelor, ieşirea-intrarea în anumite zone şi anumite intervale orare, dar vor putea limita sau suspenda activitatea unor instituţii sau operatori economici sau vor putea decide demolarea parţială sau totală a unor construcţii, instalaţii sau amenajări", se arată într-un comunicat USR.

Conform aceleiaşi surse, "cea mai gravă prevedere" din proiectul de lege elimină concursurile de angajare în instituţiile publice pe perioada stării de alertă, "putând fi angajaţi oameni, după bunul plac", pe durată determinată de şase luni.

"În lipsa unor prevederi clare, angajările ar putea fi însă făcute şi în ultima zi a stării de alertă. Totodată, nu există vreo interdicţie în proiect de a prelungi aceste contracte ulterior sau chiar de a le transforma în contracte de muncă pe perioadă nedeterminată", arată USR.

Conform aceleiaşi surse, "prin derogare de la legislaţia" în vigoare, numirile în funcţiile publice sau de înalt funcţionar public vor putea fi făcute fără îndeplinirea condiţiilor de pregătire.

"Se va deschide, astfel, calea de intrare în corpul înalţilor funcţionari publici (prefect, subprefect, inspector guvernamental, secretar general) a unor persoane care nu au fost anterior funcţionari publici, iar lipsa concursului va face posibilă suprapolitizarea şi a acestui corp de funcţionari. În teorie, durata contractului este limitată şi în acest caz la şase luni, dar, din nou, nu există vreo interdicţie de prelungire sau de transformare în angajare pe durată nedeterminată", adaugă Uniunea.

În plus, proiectul prevede că "statul îi va putea trimite forţat pe angajaţii la stat în concediu de odihnă, le va putea modifica temporar locul şi felul muncii", iar în cazul funcţionarilor publici din administraţia publică le va putea, "unilateral, modifica raportul de serviciu". Conform USR, astfel de prevederi "ridică serioase semne de întrebare cu privire la constituţionalitatea măsurilor, care par gândite mai puţin în interesul cetăţenilor şi mai mult al partidului" aflat la guvernare.

"Starea de alertă nu trebuie să fie folosită de partidul la guvernare nici pentru politizarea administraţiei publice, nici pentru a-şi pregăti viitoarele campanii electorale, sens în care USR a depus un amendament de modificare a art. 21 din proiectul de lege trimis de Guvernul Orban. Amendamentul prevede ca toate contractele de muncă ale persoanelor angajate fără concurs în instituţiile şi autorităţile publice să înceteze de drept, fără excepţie, la finalul perioadei de şase luni şi să nu poată fi făcute numiri, cu derogare de la lege, în funcţiile publice sau de înalt funcţionar public", se arată în document.

Pe de altă, USR apreciază că proiectul de lege al Guvernului Orban este "incomplet", deoarece "lipsesc" măsuri economice şi sociale "obligatorii", precum şi prevederi privind contravenţiile, "drept pentru care chiar parlamentarii PNL au depus amendamente în acest sens". USR adaugă că va depune, de asemenea, amendamente care să vizeze redresarea economiei, deschiderea turismului, reluarea activităţilor sportive şi culturale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay

Curs valutar BNR

22 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8740
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0034
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5255
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4696
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.5807

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Video
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro