Abonament gratuit
Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”
Videoconferinţa “FONDURI EUROPENE”

VACCIN ANTI COVID - 19Miliarde investite în cercetare, achiziţionare şi ajutoare

Octavian Dan
Ziarul BURSA #Internaţional #Sănătate /

Miliarde investite în cercetare, achiziţionare şi ajutoare

Întreaga omenire încă aşteaptă vaccinul izbăvitor. Toată lumea ştiinţifică este în alertă, iar statele şi instituţiile financiare oferă sume fără precedent pentru obţinerea "injecţiei" care să liniştească lumea. Accesul la vaccin reprezintă o altă problemă şi pentru rezolvarea acesteia Consiliul de Administraţie al Băncii Mondiale a aprobat un plan de ajutoare de 12 miliarde de dolari pentru a garanta ţărilor în curs de dezvoltare că pot cumpăra produsul când acesta va fi accesibil. Finanţarea ar putea permite vaccinarea a până la un miliard de persoane. Banca Mondială intenţionează să trimită un "semnal cercetării şi industriei farmaceutice că cetăţenii din ţările în curs de dezvoltare trebuie să aibă şi ei acces la vaccinuri COVID-19 sigure şi eficiente".

În plus, ea va aduce un sprijin tehnic pentru a pregăti ţările în curs de dezvoltare pentru utilizarea pe scară largă a vaccinurilor, în coordonare cu partenerii internaţionali. Această finanţare face parte dintr-un pachet de ajutorare iniţiat de Banca Mondială cu o valoare de până la 160 de miliarde de dolari până în iunie 2021 pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare să lupte împotriva pandemiei de COVID-19, a mai precizat instituţia de la Washington. "Accesul la vaccinuri sigure şi eficiente şi la sisteme de distribuţie întărite este esenţial pentru modificarea cursului pandemiei şi ajutorarea ţărilor confruntate cu un impact economic şi bugetar catastrofal să meargă spre o recuperare rezilientă", a declarat preşedintele Băncii Mondiale, David Malpass. Acesta a subliniat experienţa "solidă" a Băncii Mondiale în domeniul programelor de vaccinare, cu poliomielita, rujeola sau în domeniul gestionării unei crize cum a fost în cazul Ebola. În ţările cu economie dezvoltată problema se pune cu totul altfel. Norvegia va oferi vaccinul împotriva COVID-19 gratuit cetăţenilor săi, acesta urmând să fie inclus în programul naţional de vaccinare, a anunţat guvernul de la Oslo. "'Dorim ca un număr cât mai mare de oameni posibil să beneficieze de oferta de a primi un vaccin sigur şi eficace. De aceea vaccinarea va fi gratuită'', a explicat într-o declaraţie premierul norvegian, Erna Solberg, care a mai adăugat: "'UE a încheiat până în prezent acorduri cu trei producători de vaccinuri diferiţi şi negociază acorduri cu alţi producători. Norvegia (nu e membră a UE, n.r.) este acoperită de aceste acorduri prin acordurile de recomercializare încheiate cu Suedia''. Conform înţelegerii dintre guvernele de la Stockholm şi Oslo, Suedia va achiziţiona mai multe vaccinuri din schema de achiziţie a UE, pe care le va revinde Norvegiei. Norvegia face parte şi din COVAX, schema globală de distribuţie a vaccinurilor împotriva COVID-19 susţinută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), din care fac parte 171 de ţări, inclusiv China, dar fără SUA şi Rusia. Obiectivele programului OMS sunt să ofere un acces echitabil la vaccinurile împotriva COVID-19 deopotrivă pentru statele bogate şi cele sărace, să descurajeze o competiţie între ţări pentru obţinerea unor stocuri proprii cât mai mari de vaccin şi să fie vaccinate cu prioritate categoriile de risc în fiecare ţară. Iniţiativa COVAX mai este gestionată, împreună cu OMS, de alianţa pentru vaccinuri GAVI şi de Coaliţia pentru Inovaţii de Răspuns Epidemic (Coalition for Epidemic Preparedness Innovations - CEPI). Norvegia este un donator atât pentru GAVI, cât şi pentru CEPI, aceasta din urmă având sediul la Oslo.

Apariţia vaccinului nu înseamnă automat şi că problemele s-au terminat definitiv şi se revine instantaneu la stilul de viaţă din 2019. Acest lucru este anunţat de la cel mai înalt nivel medical. Viaţa de zi cu zi în Germania se va desfăşura în continuare sub anumite restricţii şi după dezvoltarea unui vaccin, a anunţat Institutul Robert Koch (RKI) pentru controlul bolilor. Deşi este probabil să existe în circulaţie cel puţin un vaccin eficient până în 2021, este puţin probabil ca acesta să fie disponibil tuturor segmentelor societăţii, a declarat institutul, cu sediul la Berlin, într-un document. "Anumite modificări" aduse vieţii cotidiene - precum menţinerea distanţei, respectarea regulilor de igienă, purtarea măştii, relocarea activităţilor de agrement în aer liber - vor rămâne valabile în viitorul apropiat, a adăugat acesta.

Discuţia este însă şi mai largă, dincolo de vaccin sau iunizarea după vindecare. Anticorpii pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 se menţin în organism timp de cel puţin patru luni după infectare şi ar oferi imunitate împotriva coronavirusului în această perioadă, potrivit unui studiu publicat de Institutul Naţional pentru Sănătate şi Asistenţă Socială (THL) din Finlanda. Cercetarea, efectuată de THL în colaborare cu oraşul Helsinki, a analizat, începând din luna martie, 129 de persoane din 39 de familii în care cel puţin unul dintre membri a prezentat rezultate pozitive la testul PCR pentru depistarea COVID-19. Studiul a confirmat că 63 din cele 64 de persoane testate pozitiv au dezvoltat anticorpi în prima lună de la infectare şi, în plus, au identificat anticorpi la alte 17 persoane care au avut rezultate negative la testul PCR. Aproape toţi subiecţii COVID-19 pozitivi au format anticorpi în prima lună după infectare. Majoritatea subiecţilor infectaţi au prezentate forme uşoare de boală şi nu au necesitat spitalizare. Potrivit THL, cantitatea de anticorpi la persoanele infectate a scăzut pe perioada monitorizării, deşi la patru luni de la infectare aproape toţi subiecţii aveau încă anticorpi.

"'Rezultatele în urma studiului THL confirmă dovezile conform cărora anticorpii produşi după o infecţie naturală şi imunitatea potenţială ar dura cel puţin patru luni'', a declarat Merit Melin, cercetătoare la THL şi conducătoarea studiului. Melin a recunoscut că nu se cunoaşte deocamdată cu certitudine ce tip de imunitate protejează corpul uman împotriva unei noi infecţii COVID-19, deşi experţii consideră că este cea furnizată de anticorpii neutralizanţi. De asemenea, nu se ştie cu siguranţă cât timp persistă în organism anticorpii specifici împotriva virusului SARS-CoV-2, care cauzează COVID-19, deoarece investigaţiile efectuate până în prezent prezintă rezultate foarte diferite. THL consideră că rezultatele sunt promiţătoare din perspectiva dezvoltării unui vaccin.

Facebook va bloca reclamele care descurajează în mod explicit oamenii să se vaccineze.

Noua politică va fi implementată în următoarele zile. Facebook, care are 2,7 miliarde de utilizatori activi zilnici, a fost presată de parlamentari şi de grupuri din domeniul sănătăţii să combată conţinutul anti-vaccinare şi dezinformările de pe platforma sa. Compania a afirmat că, deşi un vaccin pentru Covid-19 nu va fi disponibil pentru ceva timp, pandemia a scos în evidenţă importanţa unui comportament preventiv în domeniul sănătăţii. Prevederile anterioare ale Facebook interziceau reclamele care conţineau dezinformări legate de vaccinuri, dar permiteau reclame care se opuneau vaccinurilor, dacă acestea nu conţineau afirmaţii false. Facebook va începe din această săptămână să direcţioneze utilizatorii către informaţii despre vaccinul pentru gripă şi modul în care poate fi obţinut, potrivit directorului pentru sănătate al companiei, Kang-Xing Jin, şi directorului pentru managementul de produs, Rob Leathern. Facebook colaborează cu parteneri din domeniul sănătăţii precum Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi UNICEF pentru campanii destinate creşterii ratelor de imunizare, au precizat cei doi.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. "Normalcy only when second generation of Covid-19 vaccine is out" - Bill Gates (Oct 2020)

    - - - 

    Memoria colectiva ne este scurta si ca urmare naratiunea se modifica pe parcurs. 

    Pe masura ce populatia se obisnuieste cu ideea restrictiilor (re)instaurate, perspectiva victoriei finale contra COVID este incet, incet dusa tot mai departe in viitor. 

    Daca inainte era vorba sa fim supusi pana la vaccin, acum deja este vehiculat faptul ca starea de normalitate va fi atinsa abia la a doua generatie de vaccin (vezi declaratia lui Bill Gates). 

    Pe masura ce populatia digera acest nou orizont de timp, si totodata se obisnuieste cu restrictiile prelungite, vom afla ca restrictiile ar putea deveni cvasi-permanente sau macar periodice. 

    De ce? 

    Pai de ce este nevoie de o a doua generatie de vaccin? De ce nu si o a treia, patra generatie? etc 

    Pentru ca SARS-CoV-2 este un virus ARN, care este instabil si muteaza precum orice alt virus ARN. 

    Prin urmare, asa cum virusul HIV sau VHC (tot ARN si ele) nu au fost eradicate, nici SARS-CoV-2 nu poate fi eradicat in viitorul previzibil, tinand cont de nivelul actual de cunostinte si tehnologie disponibile. 

    Este micro-biologie elementara, dar grosul populatiei va primi acest adevar portionat, pe parcurs, dupa ce intre timp va accepta restrictiile pana la anu si la multi ani.

    Va doresc sanatate si minte limpede tuturor. 

    1. De limpezime ai tu nevoie-normalitatea se aseaza greu cand terenul pe care calci este necunoscut.Daca s-ar da sperante oameniloir ca se va sfarsi cu restrictiile ,si lucrul acesta nu s-ar adeveri ai sari ca ars ; daca nu se dau sperante in mod gratuit iar nu e bine. Asa ca lasa notiunile tale elementare de microbiologie sa dospeasca unde le este locul

      Asa cum si pe vremea lui Ceasca inca erau spalati la creieri care credeau in victoria socialismului dupa zeci de ani de lipsuri si suprimare a libertatilor, tot astfel vor continua sa fie oameni ca tine care vor imbratisa restrictiile pe termen nedefinit, indiferent de caracterul lor arbitrar.

      Ca sunt arbitrare este clar din moment ce se revine asupra lor de la o zi la alta. Vezi restaurantele inchise din Petrosani si redeschise imediat dupa ce a intervenit primarul, vezi masca obligatorie la 100 m fata de scoli, ca apoi sa fie doar la 50 m. 

      Atunci cand refuzam sa vedem realitatea, terenul ramane "necunoscut" cum ii zici tu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
Nuclearelectrica

Curs valutar BNR

23 Oct. 2020
Euro (EUR)Euro4.8744
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1145
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5485
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3849
Gram de aur (XAU)Gram de aur252.5738

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

AAGES GROUP
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
14 Noiembrie - Noaptea Muzeelor
Legal Accelerators
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie