Pieţele internaţionale trec printr-o perioadă volatilă, marcată de contraste puternice între companiile care prosperă şi cele care înregistrează pierderi semnificative, potrivit unei analize realizate de compania de investiţii XTB, transmisă redacţiei. Analiştii afirmă că „Halloween-ul a venit mai devreme” pentru investitori, în condiţiile în care şocurile bursiere din 2025 au adus nelinişte în SUA, Europa, China şi Japonia.
În timp ce giganţi precum Rheinmetall şi Nvidia continuă să impresioneze, alte companii se confruntă cu scăderi dramatice. Deşi indicele american S&P 500 a câştigat aproape 15% în acest an, piaţa rămâne fragmentată: acţiunile din tehnologie şi infrastructură AI cresc accelerat, în timp ce retailul şi consultanţa pierd teren.
Printre cele mai afectate companii se numără Deckers Outdoor şi Lululemon, ale căror acţiuni s-au depreciat cu peste 50%. Inflaţia ridicată, scăderea cererii şi tarifele comerciale au afectat consumul, iar investitorii devin tot mai prudenţi faţă de brandurile orientate spre piaţa de masă.
Deşi inteligenţa artificială este considerată motorul principal al creşterii bursiere, nu toate companiile reuşesc să o valorifice eficient. EPAM Systems şi Salesforce au ratat obiectivele de dezvoltare, în timp ce rivalii care au investit masiv în infrastructura AI au avansat.
Europa oferă un tablou inegal: Rheinmetall, Rolls-Royce şi Orlen sunt printre marile câştigătoare, dar companiile daneze - precum Novo Nordisk, Pandora, Orsted şi Coloplast - au pierdut între 25% şi 40% din valoare. Gigantul publicitar britanic WPP a scăzut cu 55%, iar Puma continuă să piardă teren în faţa Adidas.
În Asia, situaţia este la fel de mixtă. În China, indicele Hang Seng a crescut cu peste 30%, dar companii precum JD.com şi Meituan au înregistrat scăderi, în timp ce Alibaba a revenit puternic datorită investiţiilor în AI. În Japonia, Nikkei 225 a avansat cu 25%, însă producătorii auto - Nissan şi Mitsubishi - au pierdut peste 20%, iar Kikkoman a scăzut cu 25%, din cauza cererii externe slabe.
„Piaţa a intrat într-o fază de tipul câştigătorul ia totul, în care doar liderii inovaţiei şi cei cu finanţare solidă rezistă”, concluzionează analiştii XTB.





















































Opinia Cititorului