ZIARUL BURSA

09 decembrie
Mai poate fi oprit războiul valutar global?

DEVALORIZAREA YUANULUIMai poate fi oprit războiul valutar global?

CĂLIN RECHEAMacroeconomie / 14 august 2015

"Rezolvarea" situaţiei din Grecia ar fi trebuit să asigure o vacanţă liniştită pentru europeni. Socotelile de acasă nu se mai potrivesc, însă, cu acelea dintr-un "târg" globalizat, unde negustorii observă cu îngrijorare declinul generalizat al cererii.

După ce a beneficiat de pe urma crizei financiare mondiale, cu ajutorul programelor interne de stimulare, China a ajuns la concluzia că modelul de creştere din ultimii ani şi-a atins limitele, pe fondul creşterii explozive a datoriilor publice şi private, a căror dimensiune nu o cunoaşte nimeni.

Din păcate, aplicarea "planului" de măsuri a început cu deprecierea semnificativă a yuanului faţă de dolarul american, cea mai importantă din ultimii 20 de ani (vezi grafic).

DEVALORIZAREA YUANULUIPax Sinica

IULIAN MAREŞMacroeconomie / 14 august 2015

Devalorizarea yuanului nu e doar o reacţie pe care China o are la evoluţia recentă a pieţelor financiare internaţionale sau la măsurile de relaxare cantitativă aplicate anterior în Uniunea Europeană şi de SUA.

Anunţ pentru recrutarea si selecţia membrilor executivi / neexecutivi ai Consiliului de Administraţie

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SF. GHEORGHE:Anunţ pentru recrutarea si selecţia membrilor executivi / neexecutivi ai Consiliului de Administraţie

Companii / 14 august 2015

Primăria Mun. Sf.Gheorghe, cu sediul în Mun. Sf.Gheorghe, str. 1 Decembrie 1918, nr. 2, 520008 Sfântu Gheorghe, în calitate de autoritate tutelară, prin Comisia de evaluare/selecţie a candidaţilor pentru posturile de membru în Consiliul de Administraţie, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, anunţă demararea procedurii de recrutare, evaluare şi selecţie prealabilă a candidaţilor pentru următoarele poziţii: membri ai consiliului de administraţie - 5 poziţii.

DEVALORIZAREA YUANULUIPierderi pentru companiile străine cu vânzări majore în China

ALINA VASIESCUInternaţional / 14 august 2015

Actualizare 15:57 China anunţă că va interveni în anii următori pentru a stabiliza bursele

După ce au achiziţionat masiv acţiuni pentru a susţine bursele locale, autorităţile chineze nu îşi vor retrage sprijinul în următorii ani, scopul fiind de a menţine stabilitatea pieţelor, a dat asigurări, astăzi, agenţia de reglementare a pieţelor de capital, transmite AFP.

Actualizare 14:45 Bursele chineze au închis în creştere

China - cel mai mare exportator din lume

DEVALORIZAREA YUANULUIChina - cel mai mare exportator din lume

A.S.Internaţional / 14 august 2015

Actualizare Claudiu Cazacu, XTB: "Fluctuaţia liberă a yuanului, pas esenţial în atribuirea statutului de monedă de rezervă de către FMI"

Decizia de a permite cursului de schimb al yuanului să fluctueze mai liber este o "revoluţie de catifea", un pas esenţial în atribuirea statutului de monedă de rezervă de către FMI, dar şi un pas care afectează cei mai importanţi parteneri comerciali, ne-a transmis domnul Claudiu Cazacu, analist-şef la XTB România.

Rompetrol Rafinare, profit net de 18 milioane de dolari

C.I.Companii / 14 august 2015

Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International, a înregistrat un profit net consolidat în valoare de aproximativ 18 milioane USD în primul semestru al anului 2015, comparativ cu rezultatul net negativ raportat în aceeaşi perioadă a anului trecut, de -46,9 milioane USD.

Băncile centrale, în stand-by după deprecierea yuanului

PETRE BARACMacroeconomie / 14 august 2015

Banca Populară a Chinei (BPC) a devalorizat semnificativ moneda naţională, yuanul, şi a anunţat o liberalizare semnificativă a regimului cursului de schimb al acesteia, decizie care a tulburat pieţele valutare şi de acţiuni, la nivel mondial. După această măsură-surpriză, băncile centrale de pe glob nu s-au grăbit să reacţioneze, urmărind, însă, procesul de depreciere a monedei chinezeşti.

Cererea de aur, la nivelul minim al ultimilor şase ani

Cererea de aur, la nivelul minim al ultimilor şase ani

ALINA VASIESCUInternaţional / 14 august 2015

Cererea globală de aur a scăzut, în trimestrul al doilea, până la cel mai redus nivel din ultimii şase ani, semn că cei mai mari achizitori din lume nu sunt atraşi de acest metal, al cărui preţ se află la nivelul minim al ultimilor cinci ani.

Germania, pregătită să discute reducerea datoriei Greciei

V.R.Jurnal de criză / 14 august 2015

Germania este pregătită să discute pe marginea unei reduceri a poverii datoriei Greciei, precum o eventuală extindere a scadenţei împrumuturilor sau o relaxare a condiţiilor, dar nu se pune problema unei ştergeri a acesteia, a afirmat, ieri, viceministrul de finanţe de la Berlin, Jens Spahn.

Ediţia din 09.12.2022
AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Protecţia Consumatorilor

Profitul "Oriflame", peste aşteptări

ALINA VASIESCUInternaţional / 14 august 2015

Producătorul suedez de cosmetice "Oriflame" SA a raportat câştiguri peste aşteptări pentru trimestrul al doilea din anul curent şi a anunţat că, în perioada scursă din trimestrul al treilea, vânzările sale au sporit cu 4%.

"Lenovo" renunţă la 5% din personal

ALINA VASIESCUInternaţional / 14 august 2015

"Lenovo Group" Ltd. din China, cel mai mare producător mondial de PC-uri, elimină 5% din forţa sa de muncă, în condiţiile în care urmăreşte să-şi diminueze costurile după scăderea semnificativă a vânzărilor sale pe piaţa de origine.

Transgaz a obţinut o creştere a profitului de 9%

A.T.Companii / 14 august 2015 /

Profitul net raportat ieri de Transgaz (transportatorul naţional de gaze) este de 321,5 milioane lei pentru primele şase luni, în creştere cu 9% faţă de cel înregistrat în primul semestru al anului trecut.

MACRO NEWSLETTER 14 August 2015

MACRO NEWSLETTER 14 August 2015

Internaţional / 14 august 2015

Preţurile de consum din Franţa au crescut cu o rată anuală de 0,2% în iulie 2015, după un avans 0,3% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,4%, după un declin de 0,1% în luna anterioară.

 Emoţii pentru profesori în sesiunea a doua

BACALAUREAT Emoţii pentru profesori în sesiunea a doua

OCTAVIAN DANCultură / 14 august 2015

Sesiunea a doua a examenului de bacalaureat din acest an este una care provoacă mari emoţii...profesorilor. Evenimentele din această vară - desfacerea contractelor de muncă ale unor profesori supraveghetori, ameninţările lansate de ministrul...

Grupul polonez Maspex Wadowice achiziţionează Rio Bucovina

I.P.Companii / 14 august 2015 /

Grupul Maspex Wadowice a semnat recent un contract condiţional pentru preluarea companiei Rio Bucovina, potrivit unui comunicat de presă. Condiţia intrarii în vigoare a acestui contract o reprezintă obţinerea aprobării Consiliului Concurenţei...

REVISTA PRESEI 14.08.2015

Willy HomnerRevista Presei / 14 august 2015

ADEVARUL 

Expunere minimă: România, cea mai favorizată ţară din UE de schimbarea politicii financiare a Chinei

Decizia băncii centrale a Chinei de a lăsa yuanul să se deprecieze timp de trei şedinţe de...

REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE - 14.08.2015

V.R.Revista Presei / 14 august 2015

FINANCIAL TIMES

Parlamentul elen aprobă acordul de finanţare de 85 miliarde euro

Parlamentul Greciei a aprobat, în această dimineaţă, un nou plan de salvare de 85 de miliarde de euro, după discuţii aprinse care au durat toată noaptea şi...

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9192
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6852
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9737
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6962
Gram de aur (XAU)Gram de aur268.5155

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo