ZIARUL BURSA

08 septembrie
SIF Banat Crişana şi SIF Muntenia repetă scenariul din balada Mioriţa, într-o acţiune de concurenţă neloială contra SIF Oltenia

CIUREZU E MAI ORTOMANSIF Banat Crişana şi SIF Muntenia repetă scenariul din balada Mioriţa, într-o acţiune de concurenţă neloială contra SIF Oltenia

MAKEPiaţa de Capital / 08 septembrie

MAKE

Monstruosul pieţei noastre de capital nu mai poate fi disimulat sub loviturile prin care legalitatea este mutilată de tupeul în creştere al administratorului SIF Banat Crişana, care, văzând că manipularea evidentă a pieţei îi este tolerată, arată tuturor că pe el nu îl priveşte Legea, că lui nu i se aplică Legea, ba chiar, cu sprijinul fără perdea al unor şefi ai Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), are puterea să-i oblige chiar şi pe oponenţii săi să încalce Legea, aşa cum i-a făcut-o şi preşedintelui SIF Oltenia Tudor Ciurezu, silit sub asediul cooperativei ASF & SIF Banat Crişana & SIF Muntenia, să includă pe ordinea de zi a proiectatei AGA din 12 octombrie, aprobarea distribuirii de dividende acţionarilor din iunie, ceea ce este un subiect ilegal şi, prin urmare, nu poate fi pus în discuţie.

Primari nemulţumiţi, părinţi indecişi, unităţi nepregătite

NOUL AN ŞCOLARPrimari nemulţumiţi, părinţi indecişi, unităţi nepregătite

Octavian DanMiscellanea / 08 septembrie

Şcola va începe pe 14 septembrie, acesta este singurul lucru bătut în cuie în acest moment, în rest toată lumea lucrează cu scenarii, verzi, galbene, roşii. Primarii din multe localităţi sunt nemulţumiţi pentru că guvernul a plasat toată reponsabilitatea pe umerii lor, părinţii nu sunt foarte decişi în ceea ce priveşte prezenţa sau nu la şcoală a copiilor, elevii vor socializare, dar fără riscuri.

"Economiile lumii rămân departe de nivelurile de dinaintea pandemiei"

ANALIZĂ ANUNDI:"Economiile lumii rămân departe de nivelurile de dinaintea pandemiei"

Mihai GongoroiInternaţional / 08 septembrie

China merge ceas, Statele Unite revin încet dar sigur, Europa rămâne în urmă 

Economiile lumii sunt încă la câteva trimestre distanţă de revenirea la nivelurile pre- pandemie, consideră analiştii de la Amundi Asset Management, cel mai mare manager de fonduri din Europa. Aceştia notează însă că deşi economiile îşi revin mai greu din şocul Covid-19 decât se aştepta, ce a fost mai rău a trecut din punct de vedere economic.

Analiştii notează, citaţi de CNBC: "În viziunea noastră, performanţa economică va progresa pe o pantă ascendentă graduală. În scenariul nostru central, asta se traduce într-o revenire la nivelurile pre-Covid abia peste câteva trimestre de aici încolo, în medie".

Ludovic Orban

LUDOVIC ORBAN:"Nu avem intenţia să modificăm sistemul fiscal actual"

G.M.Politică / 08 septembrie

Guvernul nu ia în calcul modificarea sistemului fiscal, nici majorarea TVA şi nici introducerea de noi impozite şi taxe, pentru acoperirea, începând de anul viitor, a dezechilibrelor bugetare actuale, a afirmat premierul Ludovic Orban, după şedinţa pe care a avut-o ieri, în calitate de preşedinte al Partidului Naţional Liberal, cu colegii săi din conducerea formaţiunii politice respective.

Punctul de pensie, majorat cu 40% de la 1 septembrie

COMISIILE DE MUNCĂ ALE PARLAMENTULUI:Punctul de pensie, majorat cu 40% de la 1 septembrie

George MarinescuPolitică / 08 septembrie

Proiectul de modificare a rectificării bugetare va fi analizat mâine de comisiile reunite de buget, finanţe bănci 

Social-democraţii şi-au impus voinţa în cadrul şedinţei Comisiile reunite pentru Muncă din Camera Deputaţilor şi Senat. În urma unui amendament depus de grupul PSD, la ordonanţa de urgenţă privind rectificarea bugetară, şi adoptat de comisia condusă de Adrian Solomon a fost reintrodusă în lege prevederea potrivit căreia pensiile ar urma să crească în acest an cu 40%.

Amendamentul modifică majorarea cu 14% a valorii punctului de pensie, de la 1 septembrie, decisă de guvernul Orban în 14 august.

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României

DAN SUCIU, BNR:"Dacă nu vor apărea cheltuieli suplimentare de negestionat, leul îşi va găsi un echilibru relativ repede"

Mihai GongoroiBănci-Asigurări / 08 septembrie

Purtătorul de cuvânt al BNR spune că majorarea pensiilor cu 40% "este unul dintre factorii care pot deranja foarte mult echilibrele pe care încearcă acum leul să le consolideze"  

Dragoş Cabat: "Indiferent cine a fost la butoane, PSD sau PNL, nu este obiceiul băncii naţionale să intervină în perioade electorale şi să gireze fluctuaţii de curs şi de politică monetară"

Dacă nu vor apărea derapaje în privinţa politicilor publice care să ducă la cheltuieli suplimentare de negestionat prin majorări nesusţinute de pensii sau salarii, leul îşi va găsi un echilibru relativ rapid, a declarat, ieri, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, pentru Agerpres. El a mai spus că dacă aceste presiuni legate de cheltuieli continuă riscul creşte odată cu ele, dar şi că în prezent leul se reaşează într-o nouă zonă de echilibru, însă fără oscilaţii mari.

Pandemia a "suflat" în pânzele traficului de droguri

O.D.Miscellanea / 08 septembrie

Un necaz nu vine niciodată singur, acest lucru este valabil şi în perioada crizei sanitare. Traficul de droguri a explodat în timpul pandemiei de coronavirus, a declarat un specialist al Europol. Traficul de cocaină din America de Sud spre Europa a ajuns "la cantităţi record", a spus Sascha Strupp, analist strategic pentru traficul de droguri în cadrul acestei agenţiei a UE pentru cooperare în materie de aplicare a legii.

Fondul de redresare, un instrument pentru dezbinarea Uniunii Europene?

Fondul de redresare, un instrument pentru dezbinarea Uniunii Europene?

Călin RecheaMacroeconomie / 08 septembrie

Călin Rechea

Poate că economistul finlandez Tuomas Malinen ar fi trebuit să-şi înceapă analiza impactului fondului european de redresare cu afirmaţia că "politicienii europeni sunt cea mai mare ameninţare pentru UE". În fond, minţile lor "creţe" şi orgoliul nemăsurat, "învelite" într-o profundă ignoranţă a mecanismelor economice şi financiare au permis crearea acestui "instrument", care este promovat necontenit drept "salvator" al Uniunii.

Semi-reparat

Cătălin AvramescuEditorial / 08 septembrie

Cătălin Avramescu

Zilele trecute, am intrat în casă. Apăs pe întrerupător. Beznă. "Iar au luat ăştia lumina!". Ar fi fost logic, dar prea simplu. Trebuia să ştiu. Nimic nu mai e simplu. Pe holul blocului era lumină, deci "ăştia" nu aveau nici o vină de data asta.

Ediţia din 08.09.2020
Ediţia din 27.10.2020
AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Protecţia Consumatorilor

Cazul Hosu, pe masa Consiliului Superior al Magistraturii

Gheorghe IorgoveanuAnticorupţie / 08 septembrie

Marian Gherman, procurorul de caz, solicită CSM încetarea activităţii sale în cadrul DNA 

Dosarul Hosu, a cărui primă sentinţă este aşteptată în 15 septembrie de la magistraţii Tribunalului Bucureşti, este unul cu implicaţii majore în privinţa...

Codul Silvic, promulgat de preşedintele Klaus Iohannis

Codul Silvic, promulgat de preşedintele Klaus Iohannis

I.Ghe.Politică / 08 septembrie

Autovehiculele care transportă masă lemnoasă tăiată ilegal vor fi confiscate conform noului act normativ promulgat, ieri, de preşedintele Klaus Iohannis, şi care modifică dispoziţiile Codului Silvic prin încadrarea penală a furtului de arbori...

MACRO NEWSLETTER 8 Septembrie 2020

MACRO NEWSLETTER 8 Septembrie 2020

Macroeconomie / 08 septembrie

Producţia industrială din Germania a crescut semnificativ sub aşteptări în iulie 2020, cu o rată lunară de 1,2%, după un avans de 9,3% în luna precedentă, iar scăderea anuală s-a temperat până la 10%, de la 11,4% în luna anterioară. Producţia din...

Zi verde pe bursele europene, după volatilitatea recentă

Zi verde pe bursele europene, după volatilitatea recentă

Mihai GongoroiInternaţional / 08 septembrie

Acţiunile europene din pieţele dezvoltate au urcat puternic ieri după consemnarea unor şedinţe volatile atât pe vechiul continent cât şi la New York la finalul săptămânii trecute, evoluţii venite pe fondul ameliorării impulsului de creştere dat...

Debut pozitiv de săptămână pentru indici

BVBDebut pozitiv de săptămână pentru indici

A. I. Piaţa de Capital / 08 septembrie

Rulaj de 30 milioane lei, sub media zilnică a anului  

Majoritatea indicilor Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat în creştere prima săptămână de tranzacţionare a săptămânii, în ton cu evoluţiile pieţelor de acţiuni din Europa.

Valoarea...

Videoconferinţa FONDURI EUROPENE
DTLAWYERS
BTPay
Nuclearelectrica

Curs valutar BNR

26 Oct. 2020
Euro (EUR)Euro4.8731
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1224
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5473
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3888
Gram de aur (XAU)Gram de aur252.3262

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

AAGES GROUP
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
14 Noiembrie - Noaptea Muzeelor
Legal Accelerators
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo