Activişti Greenpeace din România, Austria, Slovenia şi Slovacia aflaţi pe nava Arctic Sunrise au desfăşurat un protest paşnic în apele internaţionale ale Mării Negre, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei de către Greenpeace.
„Aceştia au lansat pe apă un banner plutitor de 11 metri pentru a atrage atenţia asupra faptului că exploatările de gaze offshore sunt extrem de vulnerabile la atacuri militare şi nu pot garanta securitatea energetică. Acţiunea are loc pe fondul unei crize energetice severe. Ani la rând, autorităţile române au prioritizat investiţiile în centrale pe gaz şi reactoare nucleare, opţiuni care se dovedesc extrem de vulnerabile în contextul actual de război şi secetă prelungită. Într-o regiune afectată de instabilitate geopolitică şi schimbări climatice, continuarea investiţiilor în nuclear şi gaz aduce insecuritate energetică, preţuri uriaşe pentru consumatori şi un risc real de colaps al reţelei.”, se arată în comunicat.
„Mesajul principal este „Soarele este viitorul. Stop investiţiilor în gaz!”, iar protestul denunţă fenomenul periculos de blocaj al infrastructurii fosile (fossil lock-in). Prin acest mecanism, proiectele gigantice de gaze menţin România şi întreaga regiune captive în dependenţa de combustibili poluanţi pentru următoarele decenii. În loc să direcţioneze resursele către investiţii masive în energie solară, stocare şi baterii de mare capacitate, statul riscă să rămână în urmă din punct de vedere economic, lăsându-şi cetăţenii vulnerabili în faţa scumpirilor specifice gazelor naturale.”, potrivit documentului.
Greenpeace precizează că Incidentul recent în care armata română a distrus o dronă marină în perimetrul Neptun Deep reconfirmă cât de expusă este infrastructura fosilă din Marea Neagră. Platformele şi gazoductele de mare adâncime reprezintă infrastructuri critice expuse constant riscurilor de securitate, sabotaj, atacuri cu rachete sau drone şi incidentelor maritime, iar spre deosebire de acestea, o producţie descentralizată susţinută de baterii şi stocare oferă o reţea energetică flexibilă, sigură şi rezilientă, potrivit Greenpeace. În plus, capitalul masiv investit în gaz blochează resursele financiare necesare modernizării reţelelor şi dezvoltării comunităţilor de energie, mai transmite Greenpeace.
„Infrastructura centralizată bazată pe combustibili fosili din Marea Neagră creează ţinte extrem de vulnerabile în contextul geopolitic actual. Adevărata securitate energetică nu vine din noi foraje de gaz, ci din surse regenerabile descentralizate. Sistemele solare şi eoliene distribuite sunt imposibil de paralizat dintr-o singură lovitură. Nu poţi ataca sau opri soarele şi vântul.”, a declarat Alin Tănase, Coordonator de Campanii, Greenpeace România.




















































Opinia Cititorului