Iranul a anunţat luni că o reuniune consacrată Strâmtorii Ormuz, prevăzută în Oman cu participarea unor ţări de la Golful Persic, a fost amânată la cererea Arabiei Saudite, care a invocat situaţia din Yemen, relatează AFP, citată de News.ro.
„Este adevărat că Arabia Saudită a cerut amânarea acestei reuniuni”, a anunţat un purtător de cuvânt al diplomaţiei iraniene, Esmail Bahhai, potrivit AFP, citată de News.ro.
„Invocarea problemei yemenite ca motiv (al amânării) este un fals pretext”, a apreciat el într-o conferinţă de presă la care a asistat AFP, citată de News.ro.


























































Opinia Cititorului