Agenţii de presă: Atac masiv al Rusiei asupra Odesei - Principala piaţă Privoz este în flăcări

T.B.
Internaţional / 24 iulie, 09:31

Agenţii de presă: Atac masiv al Rusiei asupra Odesei - Principala piaţă Privoz este în flăcări

Oraşul port Odesa, din sudul Ucrainei, a fost vizat în noaptea de miercuri spre joi de un nou atac masiv cu drone al Rusiei, fiind lovite mai multe infrastructuri civile, între care principala piaţă Privoz - emblema oraşului - unde au loc foc mai multe pavilioane, precum şi mai multe monumente de arhitectură din centrul istoric, înscris în patrimoniul UNESCO, relatează postul de televiziune ucrainean TSN.

Autorităţile locale au anunţat trei răniţi după atacul de noaptea trecută, pe care au caracterizat-o drept "infernală", indicând că este doar un bilanţ provizoriu, conform sursei.

"Piaţa Privoz arde în Odesa!", a transmis la primele ore ale dimineţii Serviciul de stat pentru situaţii de urgenţă din Ucraina, ale cărui echipe locale se aflau deja la faţa locului, încercând să stingă incendiile declanşate în mai multe pavilioane comerciale ale pieţei imense.

Privoz nu este doar o piaţă, ci adevărata inimă a Odesei, un loc unde "viaţa e în clocot şi poate fi simţit pulsul oraşului", subliniază instituţia citată într-un comunicat redactat într-un stil mai puţin oficial, relatează sursa citată.

În urma atacului rusesc, a fost puternic avariat un bloc rezidenţial de nouă etaje. Au rămas fără adăpost persoanele care locuiau între etajul cinci şi opt. Erau în flăcări apartamentele de etajele cinci şi şase ale uneia dintre scări, conform imaginilor transmise de TSN.

"Există riscul prăbuşirii structurilor de rezistenţă. Echipele de salvare au evacuat 33 de persoane şi au salvat altele cinci, blocate în apartamentele lor", se arată în comunicatul Serviciului de stat pentru situaţii de urgenţă.

Echipe de pompieri şi de intervenţie acţionau la locul de impact al dronelor în mai multe zone din Odesa, încercând să elimine consecinţele loviturilor şi să salveze partea istorică a oraşului de la distrugere.

Potrivit guvernatorului regiunii Odesa, Oleg Kiper, mai multe incendii au fost declanşate în oraş ca urmare a atacului, care a afectat mai multe clădiri rezidenţiale, un centru comercial şi o benzinărie.

Potrivit lui Kiper, dronele ruseşti au provocat, de asemenea, daune patrimoniului arhitectural şi istoric din centrul oraşului, aflat sub protecţia UNESCO.

Rusia a atacat, de asemenea, oraşul Cerkasî din centrul Ucrainei, unde cel puţin şase persoane au fost rănite, potrivit guvernatorului regiunii cu acelaşi nume, Igor Tabureţ. Forţele ruse au utilizat cel puţin o rachetă în atacul asupra Cerkasî, a adăugat responsabilul ucrainean.

Aceste atacuri intervin la doar câteva ore după discuţiile de marţi seara de la Istanbul între delegaţiile ucraineană şi rusă.

Rusia şi Ucraina fac frecvent schimb de lovituri cu drone cu rază lungă de acţiune împotriva unor obiective situate departe în spatele liniei frontului, notează EFE. Dar în timp ce Ucraina loveşte cu precădere obiective militare şi infrastructuri strategice pentru a limita atacurile ruseşti, Rusia loveşte obiective civile, declarând că ea nu ţinteşte în niciun caz în civili.

La rândul lor, autorităţile ruse au transmis că drone ucrainene au lovit noaptea trecută zone din sudul Rusiei, ucigând o persoana, rănind o alta şi lovind un depozit de petrol, potrivit Reuters.

Responsabili ai serviciilor de urgenţă din regiunea rusă Krasnodar, de la Marea Neagră, au precizat pe aplicaţia de mesagerie Telegram că resturile unei drone au lovit şi ucis o femeie în districtul Adler, lângă oraşul turistic Soci, rănind grav o altă persoană.

Şeful administrativ al districtului federal Sirius, la sud de Soci, a declarat că o dronă a lovit o bază petrolieră, dar nu a oferit alte detalii.

Autoritatea aviatică rusă Rosaviaţia a comunicat că operarea aeroportului din Soci a fost suspendată pentru aproximativ patru ore.

Negociatorii celor două părţi au discutat marţi seara despre alte schimburi de prizonieri în cadrul unei scurte sesiuni de discuţii (circa 40 de minute) la Istanbul, însă părţile au rămas departe una de cealaltă în ceea ce priveşte termenii încetării focului şi o posibilă întâlnire între liderii celor două ţări.

Kievul solicită o încetare imediată a focului pentru a aprofunda negocierile în vederea încheierii războiului, însă Rusia refuză să declare un astfel de armistiţiu pentru moment şi pledează pentru abordarea problemelor care - potrivit ei - stau la baza conflictului înainte să dispună ca armele să tacă.

În ultimele săptămâni, forţele ruse şi-au intensificat atacurile cu drone asupra oraşelor ucrainene, adaugă Reuters.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. N avea cum deoarece:

    - Rusia e in faliment 

    - ucraina a primit 50 de sisteme Patriot, că asa a zis Trump, dintre care 5 de la Germania si alte 64 sant pe drum 

    - propaganda mujica a orcilor mutanti in nazisti ucrainieni din cea mai corupta tara a globului ucraina bate Rusia in continuu 

    - Trump a zis ca asa nu mai merge, el este suparat 

    - Trump a sanctionat cu 500% toate tarile globului care ajuta Rusia in faliment

    Urmarea in nr. viitor 

    1. Mulțumim, așteptăm cu interes noutăți !

    Daca vreo drona ruseasca a cazut peste piata,probabil a fost ciuntita de antiaeriana ukraineana desi autorul articolului nu are poze sau linkuri de la fata locului.Cred ca mai degeaba au fost atacate facilitatile portuare proaspat privatizate de europeni si americani.

    1. Bineinteles, ca intotdeauna

    De fapt nu discuta nici de armistitiu nimic, se prezinta ostentativ si pleaca imediat dupa ce au recuperat bietii soldati, pt ca singurul lor interes este sa continue macelul si au nevoie de carne de tun! Adica Erdogan face eforturi sa asigure conditiile pentru negocieri de armistitiu, si cheltuie cu securitatea (ca ambele tabere recurg la asasinate si diversiuni) numaii ca sa vina delegatiile sa arate in mod ostentativ dispretul pt eforturile facute de organizatori, ca ei vor continuarea masacrelor indiferenti la vietile oamenilor din popor! Doamna Toiu mai si propune sa arunce romani in infernul asta, cand toti vedem ca regimurile isi bat joc de oamenii lor si de eforturile celorlalti pt pace!

    1. Esti dus cu pluta ? cand a zis doamna Toiu ca vrea sa arunce romani acolo?

      Pai chiar asta e planul,

      acceptat si realizat cu ajutorul lui Zelenski,

      masacrarea poporului pana la ultimul ucrainian 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3213
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4251
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8168
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.9428

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb