ALERT / MUGUR ISĂRESCU A FĂCUT DECLARAŢII DESPRE CREDITELE ÎN FRANCI ELVEŢIENI: "Dacă s-ar face conversia la curs istoric, cine ar suporta diferenţa de curs? Poate domnul Piperea?"

Bănci-Asigurări / 30 ianuarie 2015

"Dacă s-ar face conversia la curs istoric, cine ar suporta diferenţa de curs? Poate domnul Piperea?"

Isărescu: "Noi am atras atenţia băncilor să trateze cu delicateţe problema persoanelor fizice"

BNR a atras atenţia băncilor comerciale să trateze "cu delicateţe" problema persoanelor fizice împrumutate în franci elveţieni, a afirmat guvernatorul Băncii Centrale, Mugur Isărescu.

Domnia sa a explicat: "Băncile ne-au transmis că sunt instituţii cu responsabilitate socială (nu protecţie socială) şi că sunt gata să împartă riscul. Noi am atras atenţia băncilor să trateze chiar cu delicateţe problema persoanelor fizice".

Conform spuselor guvernatorului BNR, băncile sunt gata să împartă povara cu debitorii, dar răspunsurile pentru fiecare împrumutat nu sunt imediate.

"Dacă apar, dintr-o dată, 70.000 de debitori, cererile lor nu pot fi rezolvate imediat", a subliniat Isărescu.

Guvernatorul BNR a dat ca exemplu trei angajaţi ai instituţiei, care aveau credite în franci.

Mugur Isărescu a relatat: "A doua zi după scumpire, am întâlnit trei angajaţi care aveau credite în franci. Nu sunt persoane cu venituri mari. Am întrebat-o pe prima cum se descurcă. Mi-a spus că atâţia ani a beneficiat de un curs bun, încât acum îşi asumă acest risc. A doua şi-a convertit creditul, iar a treia a apelat la un avocat. Reacţiile sunt diferite".

"Băncile sunt la mâna depozitarilor. Asta trebuie să înţeleagă clienţii imprumutaţi, şi că de la depozitari poate veni panica", a mai spus Isărescu.

---

Isărescu: "Discount-ul pe care îl pot face băncile este substanţial, dar depinde de la bancă la bancă"

---

Bogdan Olteanu: "Din totalul proceselor intentate băncilor, media în care clienţii câştigă este de 20%"

---

Isărescu: "Discuţiile privind conversia la curs istoric ne îndepărtează de zona euro"

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a afirmat: "După logica noastră, conversia la curs istoric ar trebui făcută şi la dobânda de atunci. Şi nu cred că le va conveni multora. Acest tip de discuţie ne îndepărtează de zona euro. A intra în zona euro nepregătit din punct de vedere cultural este foarte periculos şi noi nu susţinem acest lucru. Nu intrăm în zona euro doar ca să dispară riscul valutar".

---

Avocatul Piperea: "Îi mulţumesc lui Isărescu pentru reclama gratuită"

Avocatul Gheorghe Piperea ne-a transmis, în urmă cu puţin timp, că "îi mulţumeşte" guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, pentru "reclama gratuită", după ce oficialul BNR a declarat: "Dacă s-ar face conversia la curs istoric, cine ar suporta diferenţa de curs? Poate domnul Piperea, că tot s-a ambalat atâta?"

Guvernatorul BNR a mai spus: "În acest caz, pierderea ar fi de 9,8 miliarde de lei. La un curs istoric plus 20%, pierderea ar fi de 5,5 miliarde de lei. În funcţie de acest curs, trei sau patru bănci ar avea nevoie de infuzii substanţiale de capital pentru asigurarea solvabilităţii necesare. Nu vrem să speriem pe nimeni, dar vrem să arătăm costurile".

"Dacă s-ar face conversia la curs istoric, şi dobânda ar fi calculată la nivel istoric, ceea ce nu cred că le-ar conveni debitorilor", a subliniat reprezentantul Băncii Centrale.

---

Isărescu: "Oricare soluţie pentru debitorii în CHF trebuie să fie bine ţintită şi să se bazeze pe o împărţire rezonabilă a costurilor ajustării"

Negocierea oricărei soluţii pentru debitorii în CHF trebuie, în opinia lui Mugur Isărescu, să aibă în vedere mai multe aspecte: "să fie bine ţintită către persoanele care au o reală nevoie de a fi sprijinite; să se bazeze pe o împărţire rezonabilă a costurilor ajustării; să nu afecteze stabilitatea sistemului financiar-bancar, adică să nu creeze riscuri pentru milioane de deponenţi".

Totodată, eventuala soluţie ar trebui "să nu creeze hazard moral, adică să nu genereze aşteptări nerezonabile pe viitor (privind neplata serviciului datoriei) şi să nu discrimineze debitorii în alte monede (lei, euro, dolari)" şi "să nu încalce Tratatul privind Uniunea Europeană şi condiţiile de aderare a României - adică să nu restricţioneze libera circulaţie a capitalului", a mai spus Isărescu.

"O acţiune pripită, emoţională ne ridică aceeaşi problemă din partea debitorilor în euro", a punctat Mugur Isărescu.

---

Isărescu: "Croaţia a îngheţat cursul pentru un an, este la limita infringement-ului"

Guvernatorul BNR a amintit cazul Croaţiei, care a îngheţat cursul pentru un an, hotărâre care a adus ţara la limita infringement-ului.

Oficialul Băncii Centrale a declarat: "În 2007, le-am dat băncilor ceea ce aveau în orice ţară din Europa: dreptul de auto-reglementare cu privire la normele de creditare. Croaţia a îngheţat cursul pentru un an. Este la limita infringement-ului. Dar nu a blocat cursul la unul istoric, iar diferenţele de curs vor fi suportate integral de bănci".

Mugur Isărescu a amintit şi cazul Poloniei, afirmând: "Numai discuţiile publice privind posibila conversie la alt curs decât cel al pieţei a dus la creşterea cu 15% a costurilor cu care ţara se împrumută de pe pieţe".

---

Isărescu: "Nu poate fi adoptată o soluţie generală în cazul debitorilor în CHF"

---

Isărescu: "Noi nu apărăm băncile, apărăm sistemul bancar"

"Noi nu apărăm băncile", a declarat Mugur Isărescu, adăugând: "Noi apărăm sistemul bancar. Apărăm intermedierea financiară. Ce face intermedierea financiară? Ia banii din economii şi îi duce spre finanţări. A descuraja intermedierea financiară înseamnă să nu avem creştere economică şi, mai mult, să ne confruntăm cu şomaj".

Domnia sa a mai afirmat: "A descuraja intermedierea financiară înseamnă să nu ai creştere economică, să ai şomaj ş.a.m.d. Sistemul bancar e pe pierdere. Dacă mai stă acţionarul băncii încă un an-doi pe pierdere, poate se întreabă şi el: «De ce să-mi pierd eu banii acolo?» Şi închide banca! Haideţi să nu ne jucăm cu afirmaţii gratuite despre sistemul bancar. Pe site-ul BNR, sunt zeci de reglementări prin care am frânat avansul prea puternic al creditării. Poate cea mai dură a fost impunerea unor RMO (rezerve minime obligatorii - n.r.) ridicate".

---

Isărescu: "Ponderea creditelor in CHF nu reprezintă un risc sistemic"

Creditele în CHF din ţara noastră nu reprezintă un risc sistemic pentru economie, spune guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, arătând că acestea reprezintă 1,4% din PIB, de cinci ori mai puţin decât în Polonia şi de şapte ori mai puţin decât în Ungaria.

Conform guvernatorului, ponderea creditelor în CHF în totalul creditului acordat sectorului privat în România este de 4,5%, în timp ce în Polonia şi Ungaria se consemnează niveluri de trei, respectiv cinci ori mai mari.

"Nu este o expunere mică, dar nu reprezintă un risc", a menţionat Mugur Isarescu.

Guvernatorul BNR a mai precizat că numărul persoanelor cu credite în CHF din ţara noastră este de 75.412, adică 2,1% din totalul debitorilor din această categorie, faţă de 500.000 în Polonia.

Mugur Isărescu a menţionat că rata creditelor neperformante în CHF are o evoluţie apropiată de media împrumuturilor în valută.

---

Isărescu: "Să numeşti francul elveţian «monedă toxică» este un derapaj verbal"

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, susţine că denumirea de "monedă toxică" atribuită francului elveţian este "un derapaj verbal", amintind că depozitele în CHF din băncile active în ţara noastră sunt de circa 1,1 miliarde franci.

Domnia sa a afirmat: "O abordare nerealistă este interzicerea creditării în franci elveţieni. Aşa ceva ar veni în contradicţie cu tot ce se întâmplă în UE. În 2006, am liberalizat contul de capital, iar această liberalizare are şi riscuri. (...) Interdicţia creditelor în franci ar fi fost o excludere din zona convertibilităţii totale. (...) Depozitele în franci elveţieni din băncile din România sunt de circa 1,1 miliarde CHF".

---

Fixarea cursului leu/franc, prin intervenţia BNR, astfel încât să-l aducă la nivelul de dinainte de 14 ianuarie, era nerealistă, conform afirmaţiilor guvernatorului instituţiei, Mugur Isărescu.

Domnia sa arată că, astfel, ar fi influenţat cursul leu-euro, care ar fi ajuns la 3,7 RON/EUR.

"Acesta ar fi fost un scenariu nerealist. Ar fi însemnat să taxăm, practic, exportatorii, să sugrumăm exporturile, cu consecinţe asupra creşterii economice. Puteam duce ţara în recesiune", a menţionat guvernatorul.

---

Mugur Isărescu: "Scopul acestei conferinţe este o informare corectă asupra situaţiei creditelor în franci elveţieni din România. Este o obligaţie a BNR, ca instituţie publică, de a asigura o informaţie de bună calitate, de a lămuri, atunci când e cazul, unele concluzii".

---

Actualizare 11:03 Conferinţa BNR va începe în curând

Conferinţa BNR este aproape să înceapă. Sunt prezenţi în sală Adrian Vasilescu, Nicolae Cinteză, Lucian Croitoru, Florin Georgescu, Bogdan Olteanu, Liviu Voinea şi alţi membri ai conducerii Băncii Centrale.

---

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, organizează astăzi, de la ora 11, o conferinţă de presă pe tema creditelor în franci elveţieni, la aproape două săptămâni de la explozia cursului, după ce Banca Naţională a Elveţiei (BNS) a decis să elimine pragul minim de 1,20 franci/euro.

BNR, băncile comerciale şi Asociaţia Română a Băncilor (ARB) au agreat, ieri, o serie de soluţii pe care băncile le pot oferi, în mod individual, clienţilor afectaţi de creşterea drastică a cursului, fără se limiteze doar la acestea. Astfel, băncile pot propune clienţilor cu credite în franci elveţieni soluţii care să prevadă menţinerea ratei lunare în lei la un nivel apropiat celui din decembrie 2014, conversia în lei şi/sau acordarea unui discount aplicat la sold, ori reducerea temporară a dobânzii.

Vă vom ţine la curent cu declaraţiile guvernatorului BNR.

Opinia Cititorului ( 19 )

  1. Chiar faci misto de noi?Pai cine ti-a zis sa modifici cursul chf. ori in euro ...doar sa plafonezi cursul LA CONTRACTELE DEJA EXISTENTE LA UN CURS MAI MIC. si asumarea piederilor de catre banci bnr si populatie! DACA PESTE 2 LUNI CURSUL AJUNGE LA 6 LEI CE FACI?UNGURII AU ACTIONAT IN 2011 CAND DIFERENTA ERA LA JUMATE!NOI NU FACEM NIMIC NICI ACUM...DROBUL CHF VA CADE ATUNCI DIRECT IN CAPUL ECONOMIEI ROMANA,IN CATEVA LUNI!

    1. iar daca nu ti-ai dat seama in 2007 ca imprumuturile imobiliare facute intr-o moneda instabila NU reprezinta un risc sistemic atunci te rog LASA-NE

      Isarescule, dovedeste-ne va bancile s-au imprumutat in franci , dovedeste-ne ca ai impus bancilor sa se asigure prin metodele existente pe piata internationala de fluctuatiile cursului.Vino cu lucruri concrete, nu doar cu ce nu esti in stare sa faci!

    nu inteleg nimic din ce spune isarescu decat ca niico solutie este cea mai buna solutie. astept rezumatul si nu declaratii disparate

    este fals ca bancile iau banii din economii si ii trimit spre finantari. bancile dau credite fara sa aiba banii pe care ii imprumuta! argumentarea lui isarescu se bazeaza pe o premisa mincinoasa!

    Isărescu: "Ponderea creditelor in CHF nu reprezintă un risc sistemic"

    Cinteza, BNR: "Sunt banci care pot da faliment daca conversia se face la curs istoric." 

    Isărescu: "Noi nu apărăm băncile, apărăm sistemul bancar" 

    De ce solutii personalizate ? De ce nu o impartire a riscului valutar intre banca si client 50%-50%? Ca sa protejam profiturile nesimtite ale bancilor ? Platesc comision de risc cu toate ca 80% din procesele pt eliminarea acestui comision au fost castigate de clienti si suportam riscul valutar tot noi clientii...A,scuze acesta problema nu mai tine de BNR pt ca implica justetea si increderea in sistemul bancar - doua elemente neimportante se pare pt stabilitatea lui. 

    DA, Francul este moneda TOXICA...

    ce banci din Romania accepta depozite in Franci???? Nici una.... am intrebat eu acum 4-5 ani.. si toate mi-au spus ca nu se poate.... 

    FRANCUL a intrat in Romania doar ca moneda de CREDIT.....

    Romanii trebuie sa fie prostiti si pacaliti... sa plateasca pe vita.... 

    1. Sunt perfect de acord. Romanii sa fie saraciti si pusi sa plateasca toata viata rate la banci. Toata aceasta capacana a fost intinsa romanilor cu ajutorul lui Isarescu!

    AROGANTA SI NESIMTIRE - aceasta este atitudinea.

    De ce ai luat credit in CHF, iar cand ai vazut fluctuatiile de curs ai rambursat anticipat? 

    1. Daca am facut un credit in CHF care a fluctuat tot timpul in sus este logic ca nu aveam din ce sa mai rambursez anticipat.Se vede puterea voastra de a intelege lucrurile exact asa cum sunt.Banii dubli dati de mine pe o casa n-au facut lucrurile sa mearga in economie?

      nu ma refeream la noi cei care avem credite in derulare...

    Daca francul scadea, si dobanda mica la franc devenea si mai mica , nu mai era nicio revolutie.

    Adica la castig e bine, la pierdere sa plateasca altii. 

    Daca francule toxix, atunci si dolarul e toxic, la cum evolueaza. 

    Politicienii sa fie atenti, ca ramanem cu consecinte pe termen lung daca fac populism ultra-stangist.

    Liberalii mai ales. 

    1. Sunteti pe langa subiect ... e vorba despre abuzurile bancilor care ar trebui sa suporte 50% din riscul valutar (chf sau euro)

      Moise, iti amintesti cind pensiile au fost amputate, desi Curtea Constitutionala a stabilit ca masura nu este constitutionala?

      De ce au fost, totusi, diminuate? 

      Pentru ca nu erau bani sa fie platite. 

      Iti dai seama ca situatia CHF este similara?

      Sa te cantonezi in prevederile contractuale, in aceasta situatie, nu inseamna decit ingustimea judecatii sau interes pervers. 

    A stat prea mult in functie si nu reprezinta poporul roman ci este sclavul bancilor o demisie ar fi mai mult decat onorabila Rusine Isarescule

    1. cred ca ar fi timpul sa se retraga...la podgoria de la draganesti

    .... sau ii depoziteaza in imobiliare, atunci bancile falimenteaaza iar debitorii scapa astfel de datoriile la banci = camatari= SISTEMUL MAFIOTO-MASONIC ! 

    VREAU SA VA HOTARIATI ODATA ORI PONDEREA CREDITELO IN CHF ESTE MICA NU-I PROBLEME PENTRU ROMANIA DAR DACA SE FACE CONVERSIE 4 BANCI DAU FALIMENT........DEMISIAAAAAAAA AAAAAAAAA

    Cei care au luat CHF sa-i dea inapoi imediat si altadata sa mergeti la scoala cum zis-a Isarescu. Nu mai puteti plati hai cu falimentul personal mai repede.

    Nu stiu cum de nu vedeti ca asta va da batai de cap cel mai mult la animalele de la BNR.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

APA NOVA
eximbank.ro
danescu.ro
boromir.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5777
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0370
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8147
Gram de aur (XAU)Gram de aur359.4834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
domeniileostrov.ro
ccib.ro
tophotelconference.ro
mastercommunications.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb