Angela Merkel sprijină cooperarea spionajului german cu NSA

Marius Constantin
Internaţional / 5 mai 2015

Angela Merkel, cancelarul german, sprijină colaborarea dintre serviciile germane de intelligence (BND) şi Agenţia Naţională de Securitate din Statele Unite ale Americii (NSA), a relatat, ieri, BBC.

Prioritatea BND a fost aceea de a asigura siguranţa cetăţenilor germani, a susţinut Angela Merkel, citată de BBC, iar guvernul face tot posibilul pentru a permite agenţiei de intelligence să combată ameninţările la adresa securităţii statului.

Doamna Merkel a declarat, ieri: "Îndeplinirea responsabilităţilor în cadrul luptei privind combaterea ameninţării terorismului internaţional necesită colaborarea cu alte agenţii, începând cu NSA".

Cancelarul german a insistat că BND trebuie să continue colaborarea pe plan internaţional pentru a-şi atinge obiectivele.

Sigmar Gabriel, vicecancelar german, susţine că încă de la apariţia primelor suspiciuni a întrebat-o pe Angela Merkel dacă a existat spionaj economic, iar ea a negat de două ori, precizează BBC.

De asemenea, Sigmar a sporit presiunile asupra cancelarului german şi a cerut o anchetă aprofundată.

Mai mulţi ani, serviciile germane de intelligence au colaborat cu NSA, dar în urma unei scurgeri dintr-un raport al BND reiese că obiectivele au mers mult mai departe decât ameninţările teroriste, arată sursa.

Serviciul german de monitorizare, la cererea NSA, a spionat ministerul de externe francez şi palatul prezidenţial al Franţei, precum şi grupul Comisiei Europene şi compania Airbus.

Gerhard Schindler, şeful spionajului german, a respins ca fiind "absurde" afirmaţiile unor politicieni din opoziţie, care acuzau BND de "trădare" în urma colaborării cu NSA. "BND nu este un instrument al SUA", a precizat Schindler.

"Spionajul între prieteni nu se face", a declarat Angela Merkel, în 2013, când s-a descoperit că NSA i-a monitorizat convorbirile telefonice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2317
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6035
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6737
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0710
Gram de aur (XAU)Gram de aur590.7325

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb