ANI Mihai Prisăcariu, fost consilier în CNSC, în incompatibilitate

Elena Deacu
Anticorupţie / 27 iulie 2015

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că Mihai Prisăcariu, fost Consilier de soluţionare a contestaţiilor în cadrul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), s-a aflat în incompatibilitate, pe durata derulării acestei funcţii.

ANI motivează că Mihai Prisăcariu a deţinut, simultan, în perioada 23 februarie 2010 - 29 ianuarie 2014, funcţiile de consilier, respectiv Director general al Unităţii Centrale pentru Coordonarea Parteneriatului Public Privat din cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Mihai Prisăcariu a deţinut funcţia publică de consilier de soluţionare a contestaţiilor în cadrul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor în perioada 12 septembrie 2006 - 29 ianuarie 2014.

Astfel, Mihai Prisăcariu a încălcat dispoziţiile art. 94, alin. (1) şi alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora "Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică; Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează [...] în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice", potrivit ANI.

Instituţia informează că Mihai Prisăcariu a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Mihai Prisăcariu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare, transmite ANI.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2557
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5316
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5628
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1216
Gram de aur (XAU)Gram de aur632.8895

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb