AROBS realizează o nouă tranzacţie de M&A prin achiziţionarea Enea Software Development Services

G.D
Piaţa de Capital / 7 aprilie

Voicu Oprean, fondator şi CEO al AROBS

Voicu Oprean, fondator şi CEO al AROBS

AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS) anunţă semnarea unui contract privind preluarea companiei Enea Software Development Software Services (Enea Services Romania SRL), filială deţinută în întregime de Enea Software AB, a cărei companie-mamă Enea AB este listată pe Nasdaq Stockholm, conform unui comunicat remis redacţiei. Prin această tranzacţie, cea mai mare din istoria companiei, AROBS îşi va întări divizia Software Services prin integrarea în cadrul grupului a unui număr de aproximativ 160 de angajaţi şi îşi va consolida şi mai mult prezenţa pe teritoriul României şi în SUA, extinzându-şi în acelaşi timp portofoliul de clienţi de pe piaţa europeană şi cea americană.

Potrivit sursei date, "Planurile noastre de expansiune trebuie să continue şi în acest an, în linie cu ceea ce am anunţat la momentul listării noastre pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti. Continuăm pe calea consolidării expertizei în dezvoltarea de software, în special în tehnologiile embedded şi soluţiile enterprise, dar urmărim şi extinderea pe pieţele noastre cheie prin efectuarea de tranzacţii de M&A. Îi asigurăm pe investitorii noştri că avem în vedere companii excepţionale cu o creştere constantă, o echipă de management de succes şi care au sinergii cu obiectivele şi cultura noastră. Enea Software Development Services se încadrează perfect cu viziunea noastră şi le urăm bun-venit noilor colegi în familia mai mare a AROBS. Suntem siguri că vom continua să aducem plus-valoare clienţilor noştri, împreună. Ne asumăm să oferim un nivel excepţional de expertiză şi servicii pentru toţi clienţii Enea Software Development Services şi dorim să valorificăm sinergiile dintre cele două companii," a declarat Voicu Oprean, fondator şi CEO al AROBS.

Valoarea tranzacţiei se ridică la 17,9 milioane de euro şi cuprinde achiziţionarea Enea Services Romania SRL şi întreaga divizie de dezvoltare software a Enea AB împreună cu operaţiunile din SUA (contractorii locali şi contractele clienţilor). Pentru realizarea tranzacţiei, AROBS va utiliza o parte din capitalul atras de la investitorii BVB în timpul plasamentului privat pentru acţiunile sale, care a avut loc în luna octombrie 2021, precum şi finanţare bancară.

"În cadrul AROBS am găsit locul ideal pentru divizia de servicii de dezvoltare software a Enea. Linia de business cedată va putea valorifica serviciile furnizate de AROBS la nivel internaţional prin oferirea de valoare adăugată clienţilor din domenii multiple. De asemenea, AROBS va deveni un furnizor de servicii software valoros pentru Enea. Odată cu această cedare a afacerii, Enea se va concentra pe intensificarea activităţii ca specialist în produse software pentru sectorul de telecomunicaţii şi securitate cibernetică, unde observăm oportunităţi de provocare a concurenţilor consacraţi şi de majorare a cotei noastre de piaţă," a declarat Jan Häglund, Preşedinte şi CEO al Enea AB.

Cu o cifră de afaceri totală de aproximativ 12 milioane de euro în 2021, Enea Software Development Services oferă un mix de competenţe cu servicii complete, inclusiv proiectare şi arhitectură software, dezvoltare, portare, integrare, validare şi asigurare a calităţii, cu expertiză în sisteme embedded - software şi hardware, dar şi în cercetare şi dezvoltare externalizate, în domenii diverse, precum medical, maritim şi dispozitive embedded. Compania a sprijinit clienţii să construiască soluţii care au fost utilizate în peste 20 de ţări de pe patru continente - Europa, America de Nord, Asia şi Africa, subliniază sursa citată.

Aceasta este cea de-a doua tranzacţie realizată de AROBS de la anunţul de listare pe Bursa de Valori Bucureşti, după achiziţionarea Berg Software Timişoara la finalul anului 2021 şi cea de-a şasea din ultimii patru ani.

AROBS continuă să implementeze planul de extindere atât la nivel naţional, cât şi internaţional, în vederea accelerării creşterii şi consolidării poziţiei pe pieţele în care este prezentă. Începând cu anul 2018, AROBS a achiziţionat alte două companii care completează divizia Software Services: CoSo în Olanda şi Belgia, precum şi Berg Software România. Alte patru companii s-au alăturat Grupului ca parte a liniilor de business de produse software: SAS Grup, SoftManager şi UCMS, din România, şi Skyshield din Ungaria.

Din partea AROBS, tranzacţia a fost facilitată de casa de avocatură Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu (RTPR) şi TS Partners ESPAND, în timp ce Enea AB a fost asistată de Invescom Corporate Finance ca şi M&A advisor, şi de Popovici Nitu Stoica & Asociaţii în aspectele juridice, se menţionează în comunicat.

Opinia Cititorului ( 19 )

  1. au profit cam 1 milion de euro deci la 18 ai zice ca nu au dat mult,daca judeci insa in comparatie cu capitalizarile firmelor de soft de pe bvb-safe,code,bento si arobs

    acum conteaza cum rezolva costurile cu peste 230 de angajati ca salariile si plecarile in soft sunt in ritm ametitor

    aici e cheia la toate IT listate-cum poti transfera costul in crestere uluitoare a fortei de munca in preturi 

    AROBS are marja neta 25% si a preluat pe unii cu marja neta 9-10% si 40% din cifra lor de afaceri pe individuale.Asta se va traduce prin scaderea constanta a marjei nete a noului AROBS.

    1. insa realizezi ca cu cat cresti cifra de afaceri cu atat scade marja, e legea economiei, sau vrei sa ajungi la 30 miliarde CA cu marja tot 10%?

      te uiti la big tech si vezi contrariul

      asta e motivul pentru care auzi 'scalare' 

      Asa zici? :)) Atunci de ce se cumpara companiile growth la price/earnings la cer? Ce ar spera in cazul ala?

      Care 'lege'? E asta pe invers?

      in the corporate environment, a scalable company is one that can maintain or improve profit margins while sales volume increases. 

      S-a vrut un alibi pentru AROBS?

      Daca citeai pdf de pe BVB cu prezentarea lor vedeai ca ei isi propun exact contrar legilor inventate de tine. Pag. 75 

      bine, acum am inteles ce vrei sa zici, totusi raman la 'legea mea' . ce fac ei este nimic pe langa ce se intampla in US, si nu vad cum e relevant comment-ul tau: hai s-o luam asa usurel, crestere de marja cu cat, 1 procent, 2 3? la crestere cifra de afaceri cat ? aa scuze nici n-au atins un sfert de miliard, ce e asta ultramicrocap?? Boss, eu vb de facebook, amazon, cand ajungi la multe sute de B sau chiar T greu s-o arzi cu marje de 27%.

      Corect!

      Dincolo de cifre (si la ce fatza are ceo-ul... de non-ceo, cu ranjetul lui) asta cu "familia arobs" suna a famiglia, aia pe care o supraveghea Cattani. Trist, unii numesc asta dezvoltare, extindere.

       

    Daca accesam min. finante rezulta ca au dat pe o firma cu afaceri mai mari si profit cat SAFE cam 88 m RON

    iar SAFE e 216 pe bursa,un premium colosal 

    sau au dat fix cat e CIDE pe bursa pe o companie care face acelasi lucru si e mai mult decat dubla! 

    ce sa spui ca mai ieri actorii de pe bursa erau mult mai generosi cu valoarea de piata

    pe Nasdaq s au corectat enorm firmele serioase, evaluarile la noi au un lag mare vad dar nu cred sa devenim noua stea mindiala care sa dam tonul multiplilor  

    1. Si AROBS a crescut de la o CA de 33 de mil. lei si un profit de 4 mil. ( 2011 ) la o CA de 154 mil. si un profit de 40 mil. (2020) . Sunt cateva firme pe AERO care ar putea sa aiba aceiasi evolutie, iar SAFE este una dintre ele. SAFE reuseste aproape sa-si dubleze CA, respectiv profitul de la un an la altul ( ma refer la anii de cand este pe bursa > 2020 – CA 14 mil./profit 3 mil. ; 2021 – CA 23 mil./profit 6 mil., 2022 ( estimat BVC ) – CA 40 mil. / profit 10 mil. )

      numai daca iti recitesti postarea iti dai seama ca nu-si mai dubleaza nimic safe

      cresterea lor de profit a venit preponderent din proiectul cu grant care e gata 90% anul asta si restul la anul

      ar fi frumos sa scrie si ce estimeaza pentru 2023-2025 ca atunci ai mai vedea cum e cu cresterea presupusa 

      SAFE 2021/2020

      CA +56% 23 mil 

      Venituri fonduri nerambursabile +169% 9 mil(a se compara cu CA) + 6 m fata de 2020 

      Venituri totale +76% 

      Profit net +99% + 3 mil  

      Afacerile lor core nu s-au dublat,au crescut cu 56% 

      Profitul s-a dublat pe crestere foarte mare a banilor nerambursabili 

      QED

    Este de apreciat ca achizitia nu se face prin majorare de capital. Astfel pretul actiunii nu scade. Bravo AROBS!

    De aici ar putea sa invete si cei de la BNET. Ei achizitioneaza prin majorare de capital ( pretul actiunii pe bursa scade). 

    Anul trecut BNET avea la inceputul anului aproximativ 229 mil actiuni, iar la sfarsitul anului aproximativ 480 mil. Au acordat actiuni gratuite 6+1 la 10 detinute adica 160 mil. 

    Total 229+160=389 mil. actiuni 

    Diferenta 480-389=91 mil actiuni pentru achizitii si altele... 

    Din aceasta cauza nu creste pretul actiunilor. 

    91 mil actiuni *0,32=29 mil lei diferenta de capitalizare. 

    29 mil lei : 389 mil actiuni =0,074 lei diferenta de pret a actiunii 

    0,32+0,074=0,39 lei ar fi fost pretul actiunii Bnet daca nu s-ar fi facut acele majorari de capital 

    Si se mira ca nu creste pretul actiunii BNET..... 

    1. Cu BNET ai dreptate.Prin actiunile alea sunt cateva zeci de milioane SOP 2018-2019.

      Cu AROBS nu ai deloc.Au facut si ei majorare prin plasament acum cateva luni fix pentru M&A!Scrie in clar ce voiau sa faca cu banii.  

      la bnet a inghetat treaba,nu mai e cumparare si o sa se duca inspre 0,25 odata cu majorarea aprobata

      s-au resemnat si angajatii care au primit actiuni ca nu le mai pot vinde la cat li s-a promis ca fac 

      in fiecare zi cu cateva secunde inainte de fixing la 17"50 din disperare se cumpara 1700 sau in alt zile cateva sute din ask sa dea aparenta ca pretul nu scade asa tare=altfel nu ar putea sa mai vanda acceptabil a doua zi

      e capitulare acolo! 

      Da, dar au facut inainte de listare.

      stii cate decontari in actiuni are BNET pending? are de plata celor care le au vandut si musai sa emita noi actiuni altfel insolventa le cer aia

      si Anchor le cere in tribunal aproape 1 milion de euro pentru ca au denuntat contractul de chirie

      la anul au scadenta la obligatiuni! atunci sa vezi majorare cu cash! o fac la orice pret ca altfel faliment 

    Detaliile financiare ale tranzactiei o sa duca la un val de vanzari pe actiunile software listate la noi. Se dovedeste in tranzactii pe bani multi ca sunt supraevaluate comparativ. Si arobs e parte si va fi si ea lovita.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9126
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6804
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9667
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6911
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.7598

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro