ASF: Tariful mediu la poliţele RCA a crescut cu 7% în primele trei luni ale acestui an

E.D.
Bănci-Asigurări / 27 mai 2014

Tariful mediu la poliţele de răspundere civilă auto (RCA) a crescut cu 7% în primele trei luni ale acestei an, un fenomen pozitiv, a apreciat Albin Biro, membru neexecutiv în conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

"În primele trei luni, asigurătorii autorizaţi să emită poliţe RCA au subscris prime de 701 milioane de lei şi, prin raportarea la numărul de automobile asigurate, reiese că tariful mediu la acest tip de asigurări a crescut, în medie, cu 7%", a spus Biro, prezent la un eveniment de specialitate.

Oficialul ASF a apreciat drept pozitivă această majorare a tarifelor, în condiţiile în care în anii 2007-2008 a fost o scădere de 50% a tarifelor RCA (în contextul războiului de preţuri între companiile de asigurări - n.r.).

În primele trei luni ale anului trecut, subscrierile RCA au însumat 676,51 milioane de lei, în urcare cu 9,46% faţă de martie 2012, potrivit datelor ASF.

"În 2013 s-a recuperat 15% (din scăderea de 50% din anii 2007-2008 - n.r.) şi anul acesta trendul de creştere continuă. Ca să ajungă pătura pentru plăţi şi despăgubiri ar trebui să revenim la tarifele de acum 5-7 ani, altfel întotdeauna vom avea clienţi care nu sunt satisfăcuţi de prestaţia pieţei", a spus reprezentantul ASF.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2785
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6474
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1712
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5299

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb