Averea miliardarilor a scăzut în 2018 pentru prima dată în ultimul deceniu

D.F.
Internaţional / 8 noiembrie 2019

Averea miliardarilor a scăzut în 2018 pentru prima dată în ultimul deceniu

Pentru prima dată în ultimul deceniu, cei mai bogaţi oameni ai lumii au suferit în 2018 de o diminuare a averilor lor, din cauza incertitudinilor geopolitice şi a pieţelor bursiere volatile, susţine un raport publicat de UBS şi PwC, transmite Reuters.

Potrivit acestui raport, averea miliardarilor din întreaga lume a scăzut anul trecut cu 388 miliarde dolari, până la 8.539 miliarde dolari. Cea mai afectată a fost China şi regiunea Asia-Pacific la nivel general.

Averea netă a celor mai bogaţi chinezi a scăzut cu 12,8% în dolari pe fondul prăbuşirii pieţelor bursiere şi a unei monede locale mai slabe, în condiţiile în care în 2018 a doua mare economie a lumii a înregistrat cel mai slab ritm de creştere economică din ultimele trei decenii. Potrivit raportului elaborat de UBS/PwC, numărul miliardarilor chinezi a scăzut cu 48 până la 325, însă chiar şi aşa gigantul asiatic a produs 56 de noi miliardari în 2018, adică unul pe săptămână.

La nivel global, numărul miliardarilor a scăzut peste tot, exceptând SUA, unde la finele lui 2018 erau 89 de miliardari faţă de 80 la finele lui 2017. "Acest raport scoate în evidenţă rezistenţa economiei americane", a subliniat John Matthews, directorul diviziei de private wealth management la UBS în Statele Unite.

În regiunea Asia-Pacific, numărul miliardarilor a scăzut cu 7,4% până la 753. În Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, averea miliardarilor a scăzut cu aproape 6,8% până la 2.400 miliarde dolari. În Germania, ţară care după SUA şi China are cei mai mulţi miliardari, numărul acestora a scăzut cu nouă până la 114 miliardari.

Datele UBS/PwC mai arată că numărul femeilor miliardare a crescut cu 46% în ultimii cinci ani astfel că acum sunt 233 femei miliardare, în creştere faţă de 60 în 2013.

Pieţele bursiere şi-a revenit după scăderea înregistrată la finele lui 2018, dar cu toate acestea cele mai bogate familii rămân îngrijorate în legătură cu evoluţiile globale precum tensiunile comerciale şi Brexit până la populism şi schimbările climatice.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. MITITEII DE EI , M-I DE RUPE INIMA DE DURERE ; SANT DE-A DREPTUL , ZDROBIT ; AI PLANG ; CE NU STIE MULTA LUME , E , CA EI PIERD ASTAZI LA BURSA , 1 MILIARD -2-3-4 , DE DOLARI , PROBABIL , BANII LOR DE SEMINTE , S-AU DE SIRETURI , SI MAINE S-AU POIMAINE , RECUPEREAZA TOT , SI TREC SI PE CASTIG !!! ASA CA , ''''' PE FRONTUL DE VEST , NIMIC NOU '''''' !!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0603
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2917
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4141
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8612
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.6576

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb