Bănci-Asigurări

8 noiembrie 2010

Profitul operational al Băncii Comerciale Carpatica la 30.09.2010, semnificativ mai mare faţă de perioada similară a anului 2009

F.A.Bănci-Asigurări / 8 noiembrie 2010

În condiţiile unui mediu economic dificil, la finele trimestrului III din 2010, BCC a reuşit să realizeze un profit operaţional semnificativ mai mare decât cel realizat în perioada similară a anului trecut. Costul ridicat al riscului de credit şi-a pus însă amprenta asupra rezultatelor financiare totale, arată un comunicat remis redacţiei.

BNR: Restanţele la credite au urcat cu 7,68% în septembrie

F. A.Bănci-Asigurări / 8 noiembrie 2010

Restanţele la credite ale populaţiei şi firmelor au crescut în septembrie cu 7,68% comparativ cu luna anterioară, până la 14,67 miliarde de lei, potrivit datelor remise Băncii Naţionale a României (BNR) de Centrala Riscurilor Bancare (CRB). Creditele acordate de bănci populaţiei şi companiilor aveau, la finele lunii septembrie, un sold de 264,49 miliarde de lei, în uşoară creştere faţă de nivelul de 262,49 miliarde de lei înregistrat în august.

Euro s-a depreciat la 4,2870 lei

I.C.Bănci-Asigurări / 8 noiembrie 2010

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat astăzi un curs de referinţă de 4,2870 lei pentru moneda europeană, în scădere cu 0,61 bani comparativ cu vineri, când euro a fost cotat la 4,2931 lei.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Euro s-a depreciat la 4,2931 lei

L.D.Bănci-Asigurări / 5 noiembrie 2010

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat astăzi un curs de referinţă de 4,2931 lei pentru moneda europeană, în scădere cu 0,36 bani comparativ cu ieri, când euro a fost cotat la 4,2967 lei.

Raiffeisen Bank operează modificări la sistemul IT

F. A.Bănci-Asigurări / 4 noiembrie 2010

Raiffeisen Bank informează că în noaptea de sâmbătă, 6 noiembrie spre duminică, 7 noiembrie, în intervalul 23.00-03.30, serviciul Raiffeisen Online şi serviciul myBanking nu vor funcţiona, deoarece banca efectuează o migrare controlată a...

Euro s-a apreciat la 4,2967 lei

I.C.Bănci-Asigurări / 4 noiembrie 2010

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat astăzi un curs de referinţă de 4,2967 lei pentru moneda europeană, în creştere cu 0,47 bani comparativ cu ieri, când euro a fost cotat la 4,2920 lei.

Euro s-a apreciat la 4,2920 lei

I.C.Bănci-Asigurări / 3 noiembrie 2010

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat astăzi un curs de referinţă de 4,2920 lei pentru moneda europeană, în creştere cu 0,72 bani comparativ cu ieri, când euro a fost cotat la 4,2848 lei.

Societe Generale şi-a dublat profitul în T3

F. A.Bănci-Asigurări / 3 noiembrie 2010

Banca franceză Societe Generale a înregistrat în al treilea trimestru al acestui an un profit net dublu (110%), acesta ajungând la 896 milioane de euro, sprijinit de reducerea provizioanelor de risc pentru creditele neperformante, potrivit unui...

Veniturile "Aviva" au crescut cu 6%

F.A.Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 3 noiembrie 2010

Veniturile asigurătorului britanic "Aviva" au crescut cu 6% în primele nouă luni, de la 27,1 miliarde de lire sterline (31 miliarde euro) anul trecut la 28,6 miliarde de lire (32,7 miliarde euro) în acest an, susţinute de operaţiunile din...

BRD lansează cardul contactless Instant Pay

F. A.Bănci-Asigurări / 2 noiembrie 2010

Începând din această săptămână, accesul în 10 staţii de metrou din Capitală este posibil cu ajutorul cardului Instant Pay de la BRD, dezvoltat pe baza tehnologiei contactless MasterCard PayPass, informează un comunicat remis redacţiei.

Euro s-a apreciat la 4,2848 lei

I.C.Bănci-Asigurări / 2 noiembrie 2010

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat astăzi un curs de referinţă de 4,2848 lei pentru moneda europeană, în creştere cu 0,77 bani comparativ cu ieri, când euro a fost cotat la 4,2771 lei.

<< mai multe ştiri >>
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0578
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3387
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3890
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8482
Gram de aur (XAU)Gram de aur466.1103

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo