Bănci-Asigurări

31 iulie 2017
UniCredit Bank a încheiat cu succes emisiunea de obligaţiuni

UniCredit Bank a încheiat cu succes emisiunea de obligaţiuni

Cristina RaduBănci-Asigurări / 31 iulie 2017

UniCredit Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni corporative în lei, derulată între 17-21 iulie, aceasta fiind suprasubscrisă, potrivit unui comunicat trimis Redacţiei. Prin oferta primară de vânzare de obligaţiuni, banca a vizat suma totală de 500 milioane de lei, suma finală subscrisă şi alocată fiind de 610 milioane de lei.

Mai credeţi că banii din bancă sunt ai dumneavoastră?

CONSILIUL UE PROPUNE ÎNGHEŢAREA TUTUROR CONTURILOR DIN BĂNCILE AFLATE ÎN PERICOLMai credeţi că banii din bancă sunt ai dumneavoastră?

CĂLIN RECHEAZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 31 iulie 2017

CĂLIN RECHEA

Prăpastia dintre declaraţiile autorităţilor europene şi acţiunile lor se adânceşte, chiar dacă au trecut destui ani de la faza acută a crizei bancare şi a datoriilor suverane. Oficial ne merge bine, iar Europa este aproape de atingerea unei creşteri economice sustenabile, care va permite şi "vindecarea" definitivă a sistemului bancar. Dar cum poate fi sustenabilă a economie susţinută masiv cu ajutorul tiparniţei Băncii Centrale Europene? Oare conducătorii Europei cred cu adevărat în declaraţiile lor? Se pare că nu, după cum arată o iniţiativă recentă venită de la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, deţinută în prezent de Estonia.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Euro s-a depreciat la 4,5558 lei

Euro s-a depreciat la 4,5558 lei

A.I.Bănci-Asigurări / 28 iulie 2017

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,5558 lei pentru moneda europeană, în scădere cu 0,98 bani, comparativ cu şedinţa precedentă, când euro a fost cotat la 4,5656 lei.

Iosefina Frolu, pleacă din ING

Iosefina Frolu, pleacă din ING

Mina IrinaBănci-Asigurări / 26 iulie 2017

ING a anunţat că, începând cu data de 7 august anul curent, Iosefina Frolu, Director de Comunicare, pleacă din companie, potrivit unui comunicat de presă trimis Redacţiei.

Masa monetară a crescut, în iunie, cu 9%

BNR: Masa monetară a crescut, în iunie, cu 9%

A.C.Bănci-Asigurări / 25 iulie 2017

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii iunie 2017 un sold de 321,759 miliarde de lei , aceasta crescând cu 0,1% (0,1% în termeni reali) în luna mai, iar în raport cu aceeaşi lună a anului trecut masa monetară...

<< mai multe ştiri >>
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0839
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3783
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5032
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7585
Gram de aur (XAU)Gram de aur595.9054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo