Banii de la Comisia Europeană, la începutul lunii martie

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 18 februarie 2010

Ţara noastră va primi tranşa de un miliard de euro de la Comisia Europeană la începutul lunii martie, a anunţat, ieri, Ministerul de Finanţe.

Oficialii ministerului au precizat că, la data de 16 februarie, a avut loc, la Bruxelles, o reuniune a Consiliului Ecofin, în urma căreia miniştrii de finanţe ai ţărilor membre UE au aprobat recomandarea Consiliului de corectare a deficitului excesiv şi o decizie de acordare a împrumutului pentru sprijinirea balanţei de plăţi în cazul ţării noastre.

Astfel, concluzia dezbaterilor a fost că ţara noastră a întreprins măsuri pentru reducerea cheltuielilor cu bunuri şi servicii, precum şi a cheltuielilor de personal în sectorul public.

De asemenea, miniştrii de finanţe ai UE au apreciat că ţara noastră a realizat progrese importante în consolidarea fiscală prin adoptarea legislaţiei privind salarizarea în sectorul public şi transmiterea către Parlament a legis-laţiei privind reformarea sistemului de pensii şi res-ponsabilitatea fiscală.

"Încadrarea în ţinta asumată pentru bugetul 2009 a demonstrat angajamentul autorităţilor române şi luând în considerare aceste măsuri efectiv întreprinse, Comisia Europeană a recomandat ca termenul limită de corectare a deficitului excesiv să fie extins cu un an, la 2012", au subliniat oficialii europeni.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2637
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5611
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5683
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1438
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.6662

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb