Bătălie pentru controlul global: după BRICS şi SCO, apare o nouă alianţă privind lumea multipolară

Politica expansionistă a lui Donald Trump din primii doi ani ai celui de-al doilea mandat prezidenţial, caracterizată prin revendicări de teritorii şi politici tarifare vamale absurde, determină din ce în ce mai multe state să conteste hegemonul care a condus lumea după al doilea război mondial şi să îşi revendice locul la masa deciziilor într-o lume multipolară. Această revendicare a fost inaugurată de grupul BRICS ce doreşte să unească sub aripa sa tot Sudul Global, a continuat în cadrul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (SCO), iar de marţi are un nou exponent în iniţiativa Partners for Multilateralism. Curios este că noua iniţiativă a fost lansată doar cu câteva zile înainte de întâlnirea bilaterală dintre Donald Trump şi Xi Jinping, ceea ce poate fi considerat un semnal din partea Braziliei şi Indiei că speranţele lor privind multipolaritatea nu sunt strict legate de liderul chinez.

Noua mişcare a avut loc la New York, în marja Adunării Generale anuale a ONU, unde şapte actori politici din continente şi tabere geopolitice diferite au lansat o iniţiativă care ar putea deveni una dintre cele mai importante încercări de reorganizare a relaţiilor internaţionale din ultimii ani. Australia, Barbados, Brazilia, Canada, India, Kenya şi Uniunea Europeană au creat Partners for Multilateralism, un parteneriat deschis statelor care susţin dreptul internaţional, cooperarea globală şi rolul central al Naţiunilor Unite.

La prima vedere, declaraţia adoptată zilele trecute la New York poate părea încă un document diplomatic încărcat cu expresii despre pace, prosperitate, cooperare şi dezvoltare durabilă. Citită însă în contextul summitului Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai, desfăşurat la Bişkek la începutul lunii septembrie, şi al summitului BRICS organizat câteva zile mai târziu la New Delhi, iniţiativa capătă o semnificaţie mult mai puternică. Partners for Multilateralism nu apare într-un moment de consens mondial, ci într-unul de fragmentare accelerată. Războaiele se multiplică, dreptul internaţional este aplicat selectiv, sancţiunile au devenit arme economice, tarifele revin în forţă, iar lanţurile globale de aprovizionare sunt reorganizate în funcţie de interesele de securitate ale marilor puteri. Statele Unite, China, Rusia, Uniunea Europeană şi puterile emergente concurează pentru resurse, tehnologie, pieţe, rute comerciale şi influenţă politică. Tocmai de aceea, noua iniţiativă trebuie interpretată ca o încercare de a împiedica împărţirea lumii în blocuri rivale şi reprezintă o recunoaştere implicită a faptului că vechea ordine internaţională nu mai funcţionează şi că Occidentul nu o mai poate salva fără India, Brazilia, Africa şi celelalte componente ale Sudului Global.

Declaraţia adoptată de cei şase iniţiatori la la 21 septembrie vorbeşte direct despre „transformarea globală profundă”, creşterea polarizării, extinderea conflictelor, încălcarea dreptului internaţional şi revenirea politicii de forţă, protecţionismului şi coerciţiei. Semnatarii recunosc că interdependenţa economică, considerată timp de decenii o garanţie a păcii, este folosită acum ca instrument de presiune asupra comerţului, investiţiilor, lanţurilor de aprovizionare şi finanţării pentru dezvoltare.

Mesajul transmis de preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, după reuniune a fost simplu: nicio ţară nu poate rezolva singură problemele lumii, iar principiile comune trebuie transformate în rezultate concrete. Iniţiatorii au cerut celorlalte state să adere la declaraţie, iar înalţii funcţionari ai ţărilor participante au primit sarcina de a crea un mecanism de coordonare şi de a identifica domeniile prioritare de cooperare. Din partea Uniunii Europene, efortul va fi coordonat de Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe, Kaja Kallas.

Prin urmare, nu a fost anunţată doar o declaraţie de intenţie. S-a făcut primul pas spre construirea unei platforme politice permanente, deschise statelor care vor să evite atât prăbuşirea sistemului ONU, cât şi apariţia unei noi lumi împărţite între blocuri antagonice.

• Forţa economică a celor şase state semnatare a noului parteneriat politic global

Parteneriatul lansat la New York nu este însă o simplă asociere diplomatică între câteva state cu influenţă limitată. Cele şase ţări fondatoare - Australia, Barbados, Brazilia, Canada, India şi Kenya - împreună cu Uniunea Europeană reprezintă, conform celor mai recente date comparabile ale Băncii Mondiale, pentru anul 2024, o forţă economică de aproximativ 29.700 miliarde dolari, adică aproape 27% din produsul intern brut nominal al întregii lumi. Uniunea Europeană contribuie cu aproximativ 19.500 miliarde dolari, India cu 3.910 miliarde, Canada cu 2.240 miliarde, Brazilia cu 2.180 de miliarde, Australia cu 1.760 de miliarde, Kenya cu aproximativ 120 de miliarde, iar Barbados cu puţin peste 7 miliarde dolari. Calculul foloseşte PIB-ul exprimat în dolari curenţi, nu PIB-ul ajustat la paritatea puterii de cumpărare, deoarece această măsură reflectă mai bine greutatea financiară şi comercială internaţională.

Forţa demografică a noului parteneriat este la fel de importantă. Cele şase state şi Uniunea Europeană reunesc aproximativ 2,24 miliarde de locuitori, adică în jur de 27,5% din populaţia mondială, potrivit datelor ONU şi Băncii Mondiale. India asigură cea mai mare parte, cu circa 1,45 miliarde doameni, urmată de Uniunea Europeană, cu aproximativ 450 de milioane, Brazilia, cu circa 212 milioane, Kenya, cu peste 56 de milioane, Canada, cu 41,3 milioane, Australia, cu aproximativ 27 de milioane, şi Barbados, cu aproape 300.000 locuitori. Cu alte cuvinte, peste un sfert din populaţia planetei trăieşte în spaţiul politic reprezentat de semnatarii iniţiali ai Partners for Multilateralism.

Relaţiile comerciale dintre aceşti actori formează deja o reţea economică substanţială. O însumare prudentă a schimburilor bilaterale de bunuri din 2024, aşa cum au fost consemnate ele de Organizaţia Mondială a Comerţului (WTO) indică o valoare de aproximativ 400 miliarde euro, echivalentul a circa 430-435 de miliarde de dolari. Cifra reprezintă comerţul desfăşurat efectiv între membrii grupului, fiecare relaţie bilaterală fiind numărată o singură dată; nu reprezintă comerţul lor total cu întreaga lume. Este, de asemenea, o estimare conservatoare, deoarece nu include în mod uniform serviciile, pentru care seriile statistice complete şi comparabile nu sunt încă disponibile în cazul tuturor celor 21 de relaţii bilaterale posibile. Uniunea Europeană formează nucleul acestei reţele. Numai comerţul cu bunuri dintre UE şi India a ajuns la 120 miliarde euro în 2024, iar cel dintre UE şi Australia la 49,4 miliarde de euro. Schimburile de mărfuri ale Uniunii cu statele Mercosur - în care Brazilia este de departe cea mai mare economie - s-au ridicat la 82 miliarde euro, în timp ce relaţia comercială cu Kenya a depăşit 3 miliarde dolari.

Şi legăturile dintre cele şase state din afara Uniunii sunt semnificative. Comerţul bilateral dintre India şi Australia a ajuns la 24,1 miliarde dolari în exerciţiul financiar 2024-2025. Canada a realizat în 2024 schimburi de mărfuri în valoare de 13,3 miliarde dolari canadieni cu India, 12,7 miliarde cu Brazilia şi 6,1 miliarde cu Australia. Schimburile India-Kenya au depăşit 3,45 miliarde dolari, în timp ce relaţiile Braziliei cu Kenya au rămas mult mai reduse, de aproximativ 170 milioane dolari.

Totuşi, aceste cifre nu trebuie confundate cu puterea unei alianţe economice integrate. Uniunea Europeană este o piaţă unică, dar Partners for Multilateralism nu este. Între cei şapte semnatari nu există o uniune vamală, libertate generală de circulaţie a capitalului sau o politică externă comună. Greutatea economică agregată arată potenţialul grupului, nu capacitatea sa automată de acţiune. Transformarea acestei mase economice şi demografice în influenţă politică va depinde de apariţia unor obiective, proiecte şi mecanisme comune.

• De ce este importantă noua iniţiativă

Faptul că India şi Brazilia au acceptat să iniţieze acest proiect alături de Uniunea Europeană, Canada şi Australia arată că Partners for Multilateralism nu este conceput ca o alianţă occidentală împotriva BRICS, Chinei sau Rusiei. Dacă ar fi fost astfel, New Delhi şi Brazília nu s-ar fi aflat printre fondatori. Noua platformă încearcă mai degrabă să construiască o punte între Occident şi statele care contestă actuala distribuţie a puterii, dar care nu vor să înlocuiască dominaţia americană cu una chineză sau ruso-chineză. Este o tentativă de formare a unui centru flexibil, capabil să coopereze cu tabere diferite şi să menţină funcţional sistemul internaţional.

India este cel mai bun exemplu al acestei strategii. Cooperează militar şi tehnologic cu Statele Unite, dezvoltă relaţiile comerciale cu Uniunea Europeană, cumpără energie şi armament din Rusia, concurează cu China, participă la SCO şi joacă un rol major în BRICS. Acum, New Delhi devine şi unul dintre iniţiatorii Partners for Multilateralism. Această politică nu este indecizie, ci autonomie strategică. India refuză să aleagă între o ordine occidentală care nu îi oferă suficientă putere şi o ordine sino-rusă în care ar risca să devină partener secundar. De aceea, guvernul indian participă la toate structurile importante pentru a influenţa regulile din interiorul lor.

Brazilia urmează o logică asemănătoare. Vrea reformarea instituţiilor internaţionale, consolidarea Sudului Global şi o reprezentare mai echitabilă, dar nu doreşte transformarea BRICS într-o alianţă militară sau într-un front disciplinat împotriva Occidentului.

Partners for Multilateralism se bazează tocmai pe aceste state-punte. Succesul său va depinde de capacitatea lor de a apropia două lumi care folosesc aceleaşi cuvinte - pace, cooperare, suveranitate şi drept internaţional - dar le atribuie sensuri diferite.

• Trei summituri şi trei versiuni ale aceleiaşi lumi

Lansarea Partners for Multilaterism nu poate fi separată de summitul Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai (SCO), desfăşurat la Bişkek, în Kârgâzstan, între 31 august şi 1 septembrie 2026 şi nici de summitul BRICS, organizat la New Delhi în perioada 12-13 septembrie 2026. Succesiunea Bişkek-New Delhi-New York dezvăluie trei proiecte care nu sunt complet incompatibile, dar nici identice.

SCO urmăreşte construirea unei Eurasii mai autonome, organizate în jurul suveranităţii statelor, securităţii regionale şi reducerii dependenţei de Occident. BRICS vrea redistribuirea influenţei economice şi politice în favoarea statelor emergente. Partners for Multilateralism încearcă să salveze sistemul ONU şi ordinea juridică internaţională printr-o coaliţie care să includă atât democraţii occidentale, cât şi puteri ale Sudului Global.

Toate cele trei formule invocă ONU. Toate vorbesc despre drept internaţional, pace, cooperare, dezvoltare durabilă şi comerţ. Diferenţele apar când trebuie stabilit ce înseamnă concret aceste principii şi cine are autoritatea de a le interpreta. Pentru Uniunea Europeană, multilateralismul înseamnă reguli comune, instituţii puternice, drepturi universale şi limitarea acţiunilor statelor. Pentru SCO, înseamnă egalitate suverană, neamestec şi respingerea dominaţiei unui singur centru de putere. Pentru BRICS, înseamnă democratizarea guvernanţei mondiale, reforma instituţiilor financiare şi diminuarea privilegiilor occidentale.

Partners for Multilateralism încearcă să se aşeze între aceste lumi. Multilateralismul nu a revenit pentru că statele au renunţat la lupta pentru putere, ci din cauză că hegemonul global iniţial - SUA - nu mai este suficient de puternic sub Administraţia Trump pentru a conduce singură, iar confruntarea directă a devenit prea costisitoare şi prea periculoasă. Întrebarea nu mai este dacă lumea va deveni multipolară, pentru că a devenit deja. Important este cine îi va scrie regulile, cine le va interpreta şi cine va continua să le încalce fără să plătească preţul.