Producătorii auto chinezi îşi extind rapid prezenţa pe pieţele externe, în special în Europa, pentru a contracara efectele eliminării subvenţiilor şi intensificării competiţiei din China, arată o analiză realizată de Bogdan Maioreanu, analist eToro.
„Vedem o dublare a cotei de piaţă a mărcilor chineze în Europa într-un singur an, semn că aceşti producători nu doar exportă, ci îşi consolidează strategic poziţia în regiune. În timp ce piaţa internă din China se contractă uşor, companiile precum BYD sau SAIC reuşesc să câştige cotă în faţa competitorilor tradiţionali, inclusiv a giganţilor sud-coreeni şi chiar a Tesla”, subliniază Maioreanu.
Potrivit datelor citate de analist, în luna septembrie 88.800 de vehicule chinezeşti au fost vândute în Europa de Vest, echivalentul unei cote de piaţă record de 8%, depăşind pentru prima dată producătorii coreeni (7,8%). Companiile BYD, SAIC Motor MG şi Chery Auto au atins o cotă de 7,4% la nivel european, faţă de 3,3% în septembrie 2024 - o creştere de peste 120% într-un an.
„BYD a avut o evoluţie spectaculoasă: o creştere de aproape 400% a cotei sale de piaţă, în timp ce Tesla a pierdut 10%. În Germania, BYD a vândut de patru ori mai multe vehicule decât Tesla, iar în Marea Britanie de aproape şapte ori mai multe. Este un semnal clar că producătorii chinezi au înţeles mai bine nevoile pieţei şi pot livra produse competitive, la preţuri mai accesibile”, explică Maioreanu.
BYD accelerează şi investiţiile directe în Europa: fabrica sa din Ungaria este în fază avansată, urmând să înceapă producţia de probă în primul trimestru al anului 2026 şi producţia de serie în al doilea trimestru. În paralel, compania intenţionează să instaleze până la 300 de staţii de încărcare rapidă în regiune, consolidându-şi astfel ecosistemul de mobilitate electrică.
Analistul eToro remarcă faptul că, deşi Tesla rămâne una dintre cele mai deţinute acţiuni de către investitorii români şi globali, compania traversează o perioadă de tranziţie dificilă. „Tesla se află în al doilea an de scădere a vânzărilor şi trebuie să demonstreze că poate menţine creşterea într-un context de marje în scădere. Elon Musk pariază pe diversificare - cu proiecte precum Robotaxi şi robotul Optimus - însă 73% din veniturile companiei provin încă din vânzările de automobile”, notează Maioreanu.
În schimb, BYD continuă să fie percepută ca un jucător pragmatic, axat pe performanţa industrială şi extinderea internaţională. „Diferenţa de abordare dintre Tesla şi BYD este semnificativă: prima mizează pe viziune şi pe capitalul de imagine al fondatorului, în timp ce a doua construieşte tăcut o reţea solidă de producţie şi distribuţie globală. În 2026, când BYD va produce deja în Europa, diferenţa de preţ şi logistică s-ar putea transforma într-un avantaj decisiv”, afirmă analistul eToro.
Bogdan Maioreanu atrage atenţia că, deşi expansiunea globală a producătorilor chinezi le oferă un avantaj competitiv, industria vehiculelor electrice traversează o perioadă de maturizare, cu marje în scădere şi o competiţie tot mai acerbă.
„Pe termen scurt, vedem o presiune pe preţuri şi pe profitabilitate, dar pe termen mediu, producătorii care pot gestiona lanţurile de aprovizionare, tehnologia şi costurile vor domina piaţa globală EV. În acest moment, companiile chineze par mai bine poziţionate să câştige această cursă”, conchide Bogdan Maioreanu.















































Opinia Cititorului