Premierul interimar Ilie Bolojan a primit, joi, la Palatul Victoria, vizita comisarului european pentru egalitate, pregătire şi gestionarea situaţiilor de criză, Hadja Lahbib, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului României.
În cadrul întrevederii a fost abordat contextul de securitate din regiune, precum şi riscurile cu care se confruntă România, inclusiv incidentele generate de drone în zona Mării Negre şi în proximitatea Flancului Estic. Premierul a subliniat nevoia de a acorda o atenţie specială regiunii Mării Negre, solicitând sprijinul Comisiei Europene pentru implementarea Platformei de Rezilienţă la Marea Neagră, propusă de România, în cadrul noii abordări strategice a Uniunii Europene pentru această regiune, potrivit comunicatului de presă.
„Discuţiile au vizat cooperarea dintre România şi Comisia Europeană în domeniul gestionării situaţiilor de criză, consolidarea capacităţii de pregătire şi răspuns, întărirea rezilienţei europene, precum şi promovarea egalităţii de şanse, incluziunii şi rezilienţei sociale. Un subiect important al întrevederii l-a constituit rolul României în mecanismele europene de protecţie civilă, în contextul actual de securitate”, a transmis Guvernul în comunicatul de presă
Comisarul european Hadja Lahbib a mulţumit României pentru contribuţia constantă la eforturile comune prin Mecanismul European de Protecţie Civilă (UCPM), inclusiv prin mobilizarea de echipe şi capabilităţi pentru stingerea incendiilor de vegetaţie din Franţa, Grecia şi Serbia, precum şi prin sprijinul acordat în alte situaţii de urgenţă, inclusiv în Fâşia Gaza, informează sursa citată.
Premierul Ilie Bolojan a subliniat că România rămâne un partener stabil şi activ în eforturile de consolidare a capacităţii europene de răspuns la situaţii de urgenţă. „România are un sistem integrat şi centralizat de intervenţie, cu structuri specializate şi având capacitatea de a mobiliza rapid forţele necesare. România a beneficiat, de asemenea, de dotări importante din fonduri europene, iar acest sprijin a contribuit la consolidarea capacităţii noastre de intervenţie. Mulţumim pentru acest sprijin al UE, care ne ajută să fim mai bine pregătiţi pentru situaţii de urgenţă”, a afirmat şeful Executivului. Iniţiativa privind Platforma de Rezilienţă la Marea Neagră urmăreşte consolidarea cooperării regionale şi a capacităţii de pregătire şi răspuns în faţa situaţiilor de criză şi a noilor tipuri de riscuri, potrivit comunicatului de presă
Comisarul european Hadja Lahbib a apreciat iniţiativa României şi a evidenţiat importanţa unei abordări anticipative a riscurilor, menţionând că o evaluare a acestora va fi publicată în luna noiembrie. Ea a arătat că este nevoie de a îmbunătăţi comunicarea şi coordonarea între statele membre în situaţii de criză, precum şi de a întări rolul Centrului de coordonare a răspunsului la situaţii de urgenţă al Comisiei Europene. „România este un exemplu inclusiv în ceea ce priveşte cooperarea civil-militară. Experienţa sa poate fi o sursă de inspiraţie şi un model util pentru dezvoltarea acestor capacităţi la nivel european”, a afirmat Lahbib, conform sursei citate.
Un alt subiect al discuţiilor a vizat egalitatea de şanse, combaterea discriminării şi măsurile pentru incluziune socială, inclusiv creşterea participării femeilor pe piaţa muncii, în special a celor din mediul rural, şi situaţia comunităţii rome, potrivit comunicatului de presă.
La întrevedere au mai participat secretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), dr. Raed Arafat, şi consilierul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Luminiţa Odobescu, informează Guvernul în comunicatul de presă.























































Opinia Cititorului