Societatea de brokeraj BRK Financial Group va emite obligaţiuni în valoare de până la zece milioane de lei pentru asigurarea capitalului de lucru, în baza deciziilor adoptate săptămâna trecută de acţionari şi de Consiliul de Administraţie al companiei, potrivit unui raport publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Titlurile vor fi vândute printr-un plasament privat realizat după metoda primul venit - primul servit, al cărui prag minim de succes constă în subscrieri de cinci milioane de lei, pasul ulterior fiind listarea pe Segmentul Principal al BVB sub simbolul BRK31. Obligaţiunile vor avea maturitatea de cinci ani şi rata cuponului (dobânda) de 12% pe an, cu plata trimestrială.
Rambursarea principalului se va face anual, în tranşe reprezentând câte 20% din valoarea nominală, respectiv câte 20 lei/obligaţiune în fiecare an. Emitentul va avea posibilitatea răscumpărării anticipate a întregii serii cu o notificare cu cel puţin 30 de zile înainte şi cu asumarea obligaţiei de plată a dobânzii pentru perioada scursă de la data emisiunii/data ultimului cupon plătit până la data răscumpărării anticipate şi în condiţiile acordării unei prime, astfel:
- în cazul răscumpărării în Anul 1 al perioadei de emisiune, răscumpărarea se va face la un preţ de 104% din valoarea nominală;
- în cazul răscumpărării în Anul 2 al perioadei de emisiune, răscumpărarea se va face la un preţ de 103% din valoarea nominală;
- în cazul răscumpărării în Anul 3 al perioadei de emisiune, răscumpărarea se va face la un preţ de 102% din valoarea nominală;
- în cazul răscumpărării în Anul 4 sau Anul 5 al perioadei de emisiune, răscumpărarea se va face la un preţ de 101% din valoarea nominală.
Cele 100.000 de obligaţiuni, cu o valoare nominală unitară de 100 de lei, sunt negarantate şi neconvertibile. Calendarul operaţiunii de piaţă încă nu a fost stabilit, conform raportărilor de la BVB.
Pentru primul trimestru al acestui an, BRK Financial Group a raportat venituri din activitatea de bază (intermediere, comisioane, market making) de circa 8,3 milioane de lei, în creştere cu 30% faţă de cele din aceeaşi perioadă a anului trecut, în vreme ce profitul net s-a ridicat la aproape 4,2 milioane de lei, cu mult peste cel din primul trimstru din 2025, de 0,05 milioane de lei.
Evaluarea bursieră a societăţii de intermediere financiară se ridică la circa 48 milioane de lei.




















































1. fără titlu
(mesaj trimis de Anonim în data de 05.08.2026, 07:37)
Le prinde bine contrapartea centrala.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.08.2026, 10:26)
sa nu mai aibe vreun client pentru Market Making da
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.08.2026, 10:32)
Cu KISS stiai ca banii sunt bagati all in pe vreo firma bibelou de genul CAB, FRB, Techventures. Cu astia ai suprize
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.08.2026, 13:32)
cred ca se descurca demonika, nu uitati ca banii sunt fungibili
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.08.2026, 13:35)
precum avizul din partea ASF de Director General
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.08.2026, 22:14)
cati viteji sub anonimat:)))) haideti frumos cu acuze cu nume is prenume nu asa ca lasii
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.08.2026, 10:52)
cum le-a mers cu gocab, firebite, stk properties?
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.08.2026, 11:12)
ca uns
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de cg în data de 05.08.2026, 13:21)
asa este,uitasem.....iel ieste
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.08.2026, 14:12)
Motivul e altul - obligatiunile alea care expira in august, BRK nu are bani de rambursat... unica solutie este rapid sa emita alte obligatiuni sa le stinga pe celelalte care ajung la maturitate. De aici si conditiile draconice cerute de investitori - plata trimestriala, 12% pe an etc...
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.08.2026, 14:23)
la 31.03.2026 aveau 20 mil ron, din 25 mil este valoarea BRK26
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.08.2026, 16:51)
p***t nu e cel care cere, ci cel care da
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.08.2026, 21:43)
Datorii are? Mari?
5.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.08.2026, 22:16)
studiati situatiile financiare, sunt publice