BVB Corecţie pentru indici

A. I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 24 noiembrie

Corecţie pentru indici

Tranzacţii de 113 milioane de lei, peste cele din şedinţa anterioară

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut scăderi pe linie, în ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii trecute, în ton cu declinul pieţelor europene, marcând astfel o corecţie a trendului ascendent început în luna mai a acestui an. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri de la BVB, a coborât cu 2,24%, la 22.619 puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a avut un declin de 2,32%, până la 4.396 de puncte.

Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la circa 112,8 milioane de lei, peste cele din şedinţa anterioară, de 100 milioane de lei, dar sub media zilnică a anului, de 180 milioane de lei, sumă ce reflectă totuşi şi titlurile de stat Fidelis, care cresc artificial media.

În piaţa ”regular”, clasamentul valorii transferurilor a fost condus de acţiunile OMV Petrom (SNP), care au cumulat un rulaj de 19,6 milioane de lei, titlurile producătorului de petrol şi gaze încheind ziua în scădere cu 2,78%, la preţul de 0,9255 lei.

Pe poziţia a doua în topul rulajului s-au situat acţiunile Banca Transilvania (TLV), care au coborât cu 1,45%, la preţul de 29,82 lei, în condiţiile unor schimburi de 17,8 milioane de lei.

Acţiunile Transgaz (TGN) au coborât cu 4,51%, la preţul de 61,4 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 8,6 milioane de lei.

Pe locul al patrulea în topul rulajului de la BVB s-au situat titlurile Romgaz (SNG), care au cumulat o valoare a schimburilor de 7,2 milioane de lei, acţiunile producătorului de energie electrică încheind ziua în scădere cu 1,61%, la preţul unitar de 9,8 lei.

În piaţa „deals” nu a fost înregistrat niciun schimb.

Indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a avut un declin de 2%, la 88.045 puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 2,45%, până la 1.678 puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare, a coborât cu 1,56%, la 927 puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1.”Armătura” (ARM): +11,03%

2. ”Prefab” (PREH): +3,82%

3. ”Vrancart” (VNC): +2,99%

4. ”Prebet" (PREB): +1,02%

5. ”Artego" (ARTE): +0,90%

Topul celor mai mari scăderi

1. ”UAMT” (UAM): -10,63%

2. ”Societatea de Construcţii Napoca” (NAPO): -10,39%

3. ”Comcm” (CMCM): -9,76%

4. ”Chimcomplex" (CRC): -5,88%

5. ”Transelectrica” (TEL): -4,68%

Opinia Cititorului ( 3 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. tipul de la NN își va sorba cafeaua amăruie, trage două palme și va da start mâine (Luni) dimineață la programul său VWAP de acumulare pe Tranzelectrica !

    vedeți că regina TLV tocmai și-o făcu shareholdării mai săraci cu 500mil. EUR (urmează alți 2,0mld. EUR); ea scăzînd Vineri 21nov în ciuda faptului că era cum-date pt. bombonica otrăvită de dividend ieftin de 140mil. EUR.

    Obligațiunile au fost luate pt. a avea TLVul cu ce să acopere creditele neperformante în catastifele BNRului (plasează provizioane în BNR pt a acoperii creditele neperforante create în masa monetară rumânească) ! 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Respira cumetre ca te sufoci asa de dimineata si o sa-ti stea cafeaua in gat. Pe langa altele.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Nu aruncati cu pietre in Vîjeu ca mai spune si lucruri interesante nu numai prostioare.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb