Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut preponderent scăderi, în şedinţa de tranzacţionare de ieri, în ton cu deprecierea pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri de la BVB, a coborât cu 0,26%, la 23.449 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a avut un declin de 0,17%, până la 4.549 de puncte.
Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la aproape 413,6 milioane de lei, peste media zilnică a acestui an, de 181 milioane de lei, pe fondul a două schimburi în sumă de 331,7 milioane de lei realizate cu acţiuni Aquila. Cele 254 milioane de acţiuni transferate, echivalentul a 21,7% din capitalul societăţii de distribuţie şi logistică pentru piaţa bunurilor de larg consum, au fost schimbate la preţul unitar de 1,306 lei, cu 8,93% sub referinţa din piaţa ”regular”.
Este vorba despre un transfer realizat de către cei doi fondatori ai companiei către două vehicule investiţionale. ”Vânzarea pachetelor de acţiuni de către Dociu Alin Adrian către societatea Napakate Limited, respectiv de către Vasile Constantin Cătălin către societatea Vmark Limited, reprezintă transferuri între entităţi aflate sub acelaşi control. Dociu Alin Adrian este asociat unic şi beneficiar real al societăţii Napakate Limited, iar Vasile Constantin Cătălin este asociat unic şi beneficiar real al societăţii Vmark Limited”, se arată în raportările de la BVB.
Brokerii de la Prime Transaction au scris, în raportul lor zilnic: ”Majoritatea indicilor de la Bursa de Valori Bucureşti încheie şedinţa de tranzacţionare cu rezultate nefavorabile, BET AeRO fiind indicele cu cea mai mare scădere, -0,55% (...). Topul variaţiilor dintre componentele indicelui BET este: Transport Trade Services (TTS), +6,03%, Electrica (EL), -1,78% şi Sphera Franchise Group (SFG), -1,62%”.
În piaţa ”regular”, clasamentul valorii transferurilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), care au cumulat un rulaj de 14,3 milioane de lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua în scădere cu 0,59%, la preţul de 30,32 lei.
Pe poziţia a doua în topul rulajului s-au situat acţiunile OMV Petrom (SNP), care au urcat cu 0,67%, la preţul de 0,9755 lei, în condiţiile unor schimburi de 11,1 milioane de lei.
Acţiunile Hidroelectrica (H2O) au coborât cu 0,91%, la preţul de 119,6 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 6,1 milioane de lei.
Pe poziţia a patra în topul rulajului de la BVB s-au situat titlurile Nuclearelectrica (SNN), care au cumulat o valoare a schimburilor de aproape cinci milioane de lei, acţiunile producătorului de energie electrică încheind ziua în scădere cu 0,79%, la preţul unitar de 50 de lei.
În piaţa ”deals” a mai fost înregistrată o tranzacţie cu acţiuni Prebet, în valoare de 0,29 milioane de lei, schimbul fiind încheiat la preţul unitar de 2,1 lei, cu 5% peste referinţa din piaţa „regular”.
Indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a avut un avans de 1,82%, la 90.368 de puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un declin de 0,29%, până la 1.746 de puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1.”Comcm” (CMCM): +8,21%
2. ”BRK Financial Group” (BRK): +6,15%
3. ”Transport Trade Services” (TTS): +6,03%
4. ”Lion Capital" (LION): +5,69%
5. ”Bermas" (BRM): +4,07%
• Topul celor mai mari scăderi
1. ”Energopetrol” (ENP): -14,79%
2. ”Armătura” (ARM): -14,52%
3. ”Societatea de Construcţii Napoca” (NAPO): -9,55%
4. ”Carbochim" (CBC): -6,14%
5. ”Electroargeş” (ELGS): -5,74%




















































1. FP to the m00n!
(mesaj trimis de Tomate în data de 19.11.2025, 11:18)
Mda, nu plecati dupa fenta! ;)
In curand, compania Aeroporturi B va fi listata la bursa!
FP detine 20% din Aeroporturi B, iar aceasta detinere reprezenta la 31 Octobre 52.6% din VAN.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.11.2025, 12:08)
Are rost sa participam la listare? Daca vreau 100, ma aleg cu 2 dupa IPO...
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de MAN în data de 19.11.2025, 12:16)
Nu e vb să participi sau nu la listare. Discutăm despre potențialul divident oferit de FP, care va împinge acțiunea FP în sus puternic. Apoi discutăm despre banii rambursați, bani care vor împinge piața în sus. Asta în condiții ideale, desigur, că nu știm ce context va fi la listare. De obicei, însă, nu se listează în contexte dificile.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.11.2025, 12:21)
Ce context dificil Man? Piata este pe maxime, daca nu listezi acum, cand?
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de MAN în data de 19.11.2025, 12:22)
Durează o listare, frate... Nu te poți hotărî acum și mâine listezi. Sunt pași de urmat. În cel mai bun caz se va lista la primăvară, de aia zic de context - știi tu ce va fi la primăvară?
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.11.2025, 13:03)
Eu tot la asta ma gandesc , listare , un efort ca sa se bage alti cu foarte multi bani si tu sa ramai cu 1-2% din cat iti doresti.
As vrea 100 de CNAB, conform FP pretul 369,7864, sa spunem ca il iau in prima zi cu reducere de 5%, adica la un pret 351.30.
Daca la fel se suprasubscrie de 50% de ori, ar trebui sa ai 35,130*50=1,756,500. Sa spunem ca am deja 35,130 trebuie sa imprumut de la broker 1,721,370. Cine sa iti imprumute asa ceva?
1.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.5)
(mesaj trimis de Tomate în data de 19.11.2025, 14:24)
MAN a prins ideea...
tu esti cumva tipu' cu "potentialele gratuite"????
2. fără titlu
(mesaj trimis de Tomate în data de 19.11.2025, 14:22)
de la Viseu scriere pe 31 Octobre:
"mi s-a împlinit visul să cumpăr TBM cu 0,40RON ! "
iti spuneam Condoare pe atunci astfel:
"aha deci ti-au prins bine sfaturile mele cu TBM
din pacate, nu ai citit tot
TBM va mai scadea si o sa poti cumpara si mai jos ;) "
cat e TBM azi????
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 19.11.2025, 17:57)
eu am vîndut TBM vineri 14november în pre-deschidere cu 0,411RON !?
eu am două ordine egale pe TBM la 0,35RON ambele
:
dacă spunea-i de Xerox că am LEAP Calluri la strike de 3USD și astăzi o scăzut la 2,5USD eu ți-aș răspunde că mai cumpăr contracte de încă 8000USD ce vizează acel strike de 2,5USD !
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de Tomate în data de 19.11.2025, 19:09)
iar te incurci in declaratii!
nu ezista* doo ordine egale pe TBM la 0.35 ambele amandoo ;)
stiu, stiu, ti-au expirat chiar azi :))))
:
arunci cu banii asa cum tu-ti (ha!) multiplici cratima la XEROX cazand in capcana costurilor irecuperabile
deci, nu mai spunea-m* nimic de XRX ;)
tu sa fii sanatos!
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 19.11.2025, 23:38)
da cine cumpără TBM și Xerox ?
eu cumpăr doar TLV și AMD !
Hîc !