Fostul preşedinte al Băncii Centrale din Ţările de Jos, Klaas Knot, este considerat favorit pentru conducerea Băncii Centrale Europene (BCE), după Christine Lagarde, arată un sondaj realizat de Bloomberg în rândul economiştilor, potrivit Agerpres.
Klaas Knot, dacă va fi numit, ar deveni doar al doilea olandez care conduce BCE, după Wim Duisenberg. Fostul preşedinte al Băncii Centrale a Ţărilor de Jos a condus instituţia timp de 14 ani şi a făcut parte din Consiliul guvernatorilor BCE, relatează Agerpres.
Pe lista candidaţilor se mai află preşedintele Băncii Reglementelor Internaţionale, Pablo Hernandez de Cos, şi preşedintele Bundesbank, Joachim Nagel. Totuşi, economiştii consideră că economistă germană şi membră a consiliului director BCE, Isabel Schnabel, ar fi cel mai puternic candidat pentru a prelua funcţia de la Lagarde, al cărei mandat expiră în octombrie 2027, notează sursa citată.
Speculaţiile cu privire la succesorul lui Lagarde au crescut în ultimele luni, cu Knot şi De Cos ca favoriţi. Ambii au reputaţii solide şi au fost lăudaţi în mod public de preşedinta BCE. Lagarde a menţionat recent că „sunt mulţi candidaţi foarte buni”, printre care se află şi Schnabel, adaugă sursa citată.
Printre alţi posibili candidaţi se numără guvernatorul Băncii Centrale a Franţei, François Villeroy de Galhau, şi guvernatorul Băncii Centrale a Italiei, Fabio Panetta, conform Agerpres.
Un alt nume menţionat este Olli Rehn din Finlanda, care fusese aproape de funcţia de vicepreşedinte BCE. Recent, miniştrii de Finanţe din zona euro l-au nominalizat pe croatul Boris Vujcic pentru funcţia de vicepreşedinte, care va prelua postul la 1 iunie de la spaniolul Luis de Guindos. Vujcic va deveni astfel primul reprezentant al unui fost stat comunist din estul Europei care ajunge în Comitetul executiv al BCE, menţionează Agerpres.
Analiştii subliniază că vicepreşedinţia BCE nu este una dintre cele mai râvnite funcţii, iar marile puteri europene s-au concentrat pe alte posturi ce vor fi disponibile în 2027, inclusiv economistul şef şi şeful operaţiunilor de piaţă ale BCE, adaugă sursa citată anterior.
Comitetul executiv al BCE, format din şase membri numiţi de liderii UE, a fost istoric dominat de bărbaţi din Franţa, Germania, Italia şi Spania. Fostele state comuniste din estul Europei, care reprezintă o treime din bloc, nu au deţinut niciodată un loc. Aceşti membri supraveghează operaţiunile zilnice ale Băncii Centrale Europene, potrivit Agerpres.










































Opinia Cititorului