Cât mai poate fi amânată "ziua judecăţii"?

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital /


Călin Rechea

Actualizare - Panica s-a extins pe bursele internaţionale, alimentată puternic de eşecul negocierilor dintre OPEC şi Rusia privind reducerea producţiei de petrol

Contractele futures pentru indicele Dow Jones au înregistrat un declin de peste 1.200 de puncte, care poate indica o prăbuşire a cotaţiilor de deschiderea de astăzi de la New York.

Contractele futures pentru S&P 500 au scăzut cu peste 5%. În aceste condiţii tranzacţiile de pe piaţa CME au fost oprite de mai multe ori, iar ulterior a fost introdusă limita de tranzacţionare care nu permite scăderi mai mari de 5%.

Efectele "războiului petrolier" s-au manifestat violent după scăderea preţului petrolului cu circa 10% în ultima zi de tranzacţionare a săptămânii trecute. Cotaţiile futures pentru WTI au scăzut cu 27% şi au coborât sub 30 de dolari pe baril, iar cotaţiile petrolului Brent au scăzut cu peste 31%, până la circa 31 de dolari pe baril.

Randamentul obligaţiunilor guvernamentale americane şi-au continuat declinul accelerat şi au împins întreaga curbă a randamentelor sub 1%. Randamentul obligaţiunilor de 10 ani a scăzut până la 0,489%, conform datelor de la Investing.com, în timp ce randamentul obligaţiunilor de 30 de ani a atins un nou minim istoric, de circa 0,93%.

---

După comunicatul Federal Reserve în care se anunţa reducerea neaşteptată a dobânzii de politică monetară, Jerome Powell, preşedintele instituţiei, a declarat în faţa jurnaliştilor că "pieţele financiare funcţionează într-o manieră ordonată".

Oricum am întoarce sensul acestor cuvinte, ceva nu este în regulă. Oare cât vor mai nega bancherii centrali că s-a depăşit cu mult pragul până la care erau de ajuns câteva vorbe meşteşugite pentru a "îmblânzi" pieţele şi a le "convinge" să arate numai creşteri?

Nici epidemia de coronavirus nu va putea fi folosită drept ţap ispăşitor, în condiţiile numeroaselor declaraţii ale analiştilor şi investitorilor, care nu o privesc drept cauză a prăbuşirii burselor, ci doar catalizator al fenomenului.

Sfârşitul săptămânii trecute ne-a oferit, din nou, o mostră a comportamentului "ordonat" al pieţelor. Creşteri şi scăderi zilnice de peste 4% ale indicelui Dow Jones, reflectare a unor mişcări de peste 1.000 de puncte, aproape că au ajuns să fie considerate "noua normalitate" (vezi graficul 1).

Kathryn Kaminski, manager de portofoliu la AlphaSimplex Group, a declarat pentru Bloomberg că "astfel de fluctuaţii zilnice arată că nu ştim ce se întâmplă".

Oare care ar fi "reţeta" pentru refacerea încrederii pornind de la această stare de confuzie totală? Trecerea la cumpărarea directă a acţiunilor companiilor de către Federal Reserve, după cum arată o serie de speculaţii recente de pe piaţă, care sunt alimentate inclusiv de oficiali ai băncii centrale americane?

Refugiul căutat de investitori în obligaţiunile guvernamentale americane a determinat accelerarea tendinţei negative la nivelul randamentelor pe termen lung, care au atins noi minime istorice (vezi graficul 2).

Astfel, randamentul obligaţiunilor de 10 ani a scăzut până la 0,74%, conform datelor de la Trezoreria SUA, de la 1,54% la începutul lunii trecute şi 1,92% la sfârşitul anului trecut. Randamentul obligaţiunilor de 30 de ani a scăzut până la 1,25%, de la 2,01% la începutul lunii trecute şi 2,39% la sfârşitul anului trecut.

"Creşterea preţurilor pentru obligaţiunile de 30 de ani a fost aşa de feroce, încât CME Group a oprit în mod repetat tranzacţiile pentru contractele futures", se arată într-o ştire Bloomberg.

Agenţia de ştiri americană mai prezintă şi avertismentele din piaţă referitoare la condiţiile în care a avut loc creşterea accelerată a preţurilor obligaţiunilor, respectiv un deficit sever al lichidităţii.

O altă creştere care îngrijorează este aceea a spread-ului FRA-OIS de pe piaţa monetară din SUA, până la 51 de puncte de bază, un nivel dublu faţă de săptămâna anterioară. Spread-ul FRA-OIS reprezintă diferenţa dintre rata Libor la 3 luni şi dobânda efectivă de politică monetară din SUA şi reflectă creşterea riscului din sectorul bancar.

"Privim în abisul unei crize a creditării", a declarat Kaspar Hense, manager de portofoliu BlueBay Asset Management, pentru Bloomberg.

În aceste condiţii, volatilitatea a explodat, indicele VIX de la Cboe atingând un maxim intraday de circa 54 de puncte în ultima zi de tranzacţionare a săptămânii trecute (vezi graficul 3). Pragul de 50 de puncte nu a mai fost depăşit din august 2011.

Neputinţa Federal Reserve de a calma situaţia este ilustrată şi de continuarea "tragediei" de pe piaţa repo, unde cererea şi oferta de lichiditate refuză să se întâlnească. Dacă în luna februarie 2020 acest lucru se întâmpla doar pentru operaţiunile cu maturitatea la 14 zile, acum fenomenul a apărut şi pentru operaţiunile overnight (vezi graficul 4).

Jeffrey Gundlach, director executiv la DoubleLine Capital şi supranumit "regele obligaţiunilor", consideră că Federal Reserve a acţionat sub impulsul panicii când a redus dobânda, conform unui articol de pe site-ul televiziunii CNBC, iar dobânzile pe termen scurt se îndreaptă către zero.

În ciuda presiunilor de reducere a randamentelor, tendinţa este exact inversă pentru obligaţiunile companiilor, în special a celor cu rating speculativ.

Oricum relaţia de cauzalitate dintre dobânzile scăzute şi stimularea inves­tiţiilor a început să fie pusă sub semnul întrebării tot mai mult.

Asta a făcut recent şi Jacques de LarosiPre, fost guvernator al Băncii Franţei şi fost director executiv al FMI, în articolul "Do low rates spur investment?" din revista Central Banking Journal. Concluzia sa este că "sunt prea puţine dovezi care să arate că dobânzile scăzute ajută la redresarea economică".

Pentru David Stockman, fost director al Office of Management and Budget în administraţia Reagan, "coronavirusul expune şi boala mortală reprezentată de combinaţia otrăvitoare dintre banii ieftini, creditul ieftin, financializarea pe scară largă şi speculaţiile necontrolate care au fost injectate în economia americană de Federal Reserve şi politicienii din Washington", conform unui articol recent preluat de Zerohedge.

Stockman mai subliniază că oamenii au devenit dependenţi de datorii tot mai mari în ultimele trei decenii, iar "aici s-a ajuns ca urmare a atragerii lor pe această cale de către agenţi ai statului, în special băncile centrale".

Drept "instrumente ale minciunii" au fost utilizate "rate falsificate ale dobânzilor, preţurile umflate artificial ale activelor financiare şi teoria depăşită a creşterii economice permanente pe baza programelor de stimulare finanţate prin credite", după cum mai scrie fostul oficial american.

Politicile monetare au fost duse pe noi culmi ale iresponsabilităţii după criza financiară globală, dar ceea ce au reuşit să facă a fost doar amânarea "zilei judecăţii" pentru "realitatea" iluzorie "construită" cu bani ieftini şi tiparniţe monetare.

Dar cât mai poate fi extinsă o amâ­nare care durează deja de mai bine de un deceniu?

"Coronavirusul expune acum şi o altă boală mortală: combinaţia otrăvitoare dintre banii ieftini, creditul ieftin, financializarea pe scară largă şi speculaţiile necontrolate care au fost injectate în economia americană de Federal Reserve şi politicienii din Washington". (David Stockman, fost director al Office of Management and Budget în administraţia Reagan)

Opinia Cititorului ( 14 )

  1. Coronavirus ul poate ucide în Occident mai mult ca oriunde

    Căci, pe lângă clima mai rece ca în Sudul planetei, acolo sunt bătrânii planetei și cei care au ...active 

    De aici spaima . 

    Poate sa se producă un transfer de avuție către cei tineri , emigranții etc. 

    Se refuză acest transfer de către Occident prin tot felul de inginerii: au nevoie de emigranți dar îi vor pauperi si niciodată capabili de a cumpăra locuinte - care au preturi non-economice etc

    Poate statele - Sua, UE- pentru a relansa pe bune economia- vor investi în infrastructură și marile companii -trilionare- de pe bursă vor deveni istorie. 

    In timp de panica scade dolarul. Punct de inflexiune, schimbare paradigma, Inshallah

    Acum cateva zile,un comentariu al lui casino royale prefata mersul burselor si interventia toxica a Fed in jocul pietei candva libere.Asteptam pedepsirea vinovatiilor.Vali ,ai avut dreptate,felicitari.Cred ca va mai urma, scadere apoi un ultim salt al pisicii,inainte de corectia finala.Euro va creste contrar pietei,ptr.un escape al celor cu bani.Dupa accea fuga in dolar ca activ de protectie,1.17-1.19 zona .

    La anul cu scaderi de 40-60 %,long time pe actiuni de companii solide si cu dividende.Sa traim sanatosi si cei care vom scapa din tumultul actual,sa deschidem ochii la oportunitati. 

    Da, fiindca interventia bancilor centrale a anulat notiunea de faliment, mai ales la firmele, băncile mari, a anulat notiunea de datorii prin cumpararea de datorii, a permis imprumutarea excesiva a tuturor prin aducerea la dobanzi negative....

    Mai grav, a creat sentimentul ca nu se poate întâmpla ceva grav economic, financiar, deoarece bancile centrale si guvernele populiste asa zis capitaliste o sa rezolve orice situatie. 

    Foarte grav. 

    Si culmea plătește populatia, dar inegalitatile cresc. 

    Posibil si comunistii planificati erau mai liberali deoarece aveau notiuni de inflatie, costuri, ..

    Practic, așa zisul socialist Sanders este poate mai capitalist ca ei si posibil cs o eventuală presidentie a lui sa faca bine in final evonomiei de piata5. 

    1. Pietele financiare nu pot fi influentate la nesfarsit .Doar printr-o dictatura teoretic,dar atunci nu ar mai avea rost.

      Orice abuz asupra libertatii,are un contraraspuns.Ciclurile au valuri .Valul actual a fost mai lung,datorita globalizarii si tehnologiei digitale care a permis intrarea in piete a unor bani care nu existau fizic.Oricum spectacolul continua cu acte noi.Bucurati -va de show.(Sau intristati-va ) 

      Mai ales după 2008 s-au creat multi bani din nimic, s-au parașutat din elicopter.

      Asta a fost considerată solutia in 2008. 

      Consecinta : prea multi bani, fara acoperire, si iata dobânzi negative, cele reale mult mai negative. 

      Pietele saturate de orice. 

      Adevarata corectie ar fi sa dispara banii făcuți din nimic si sa ajungem la o valoare a banilor. 

      Nu stiu cum, dar probabil sistemul se va reseta.

      E chiar necesar, a devenit anti progresist de fapt. 

      De acord cu tine Ștefan. Sa dispară tot ce este fals si sa lăsăm piața liberă oricât ar fi de dureros. Numai cu fundamente sănătoase putem construi o lume normală.

      Corect, dar niciun politician nu isi va asuma lasarea libera a pietelor. Imi aduc aminte de Iliescu in 90 care spunea: privatizare, privatizare, dar cu ce costuri sociale? In capitalism interventia nu e atat de brutala, dar si asa costurile sunt imense. Bursele sunt umflate artificial de multi ani. Daca se prabuseste complet piata americana, de unde vor mai plati fondurile de pensii? Problema e ca nu sunt solutii, si nimeni nu isi asuma sau nu poate sa lase pietele sa functioneze de capul lor. Alchimia financiara nu mai poate coafa realitatea. Cred ca acum totul depinde de coronavirus. Daca se tempereaza, socul va fi atenuat si usor, usor lucrurile se vor stabiliza. Altfel, se va duce totul la vale ca un bulgare de zapada. Economia va decelera masiv, veniturile companiilor vor scadea dramatic, nu vor face fata scadentelor datoriilor, care oricum sunt mult prea mari, bancile comerciale nu vor mai face fata platilor, iar munitia bancilor centrale, pe langa ca e limitata, nici nu prea mai are efect. Daca epidemia de coronavirus nu se domoleste, nu cred ca exista solutie.

    BVB = ȚEAPĂ!

    1. Anul asta e cel mai bun ever 300k dividente.

      Domnule Laurentiu, se cheama DIVIDENDE, nu "dividente". Se vede ca esti mare "specialist" in piata de capital.

      Zau!? Si de ce nu ne-ai spus pana acum? Dar cum ai ajuns la concluzia ca BVB este TEAPA? Sau iti place si tie sa te bagi in seama? Vorba proverbului romanesc: "Vorbeste si nea Ion, ca si el e om".

      Daca pretul petrolului scade cu ,sa zicem ,20% ,inteleg ca pretul actiunilor companiilor care produc si/sau livreaza aceasta marfa ,sa scada cu 20% .Dar la fel de normal ar fi ca pretul actiunilor companiilor care folosesc (cumpara )acest produs sa creasca cu ,evident aproximativ , 20%.In loc de aceasta compensare logica avem de a face cu o scadere otova care arata fie caracterul psihotic fie cel manipulator -probabil amandoua -al bursei .!

      Daca pretul petrolului scade cu ,sa zicem ,20% ,inteleg ca pretul actiunilor companiilor care produc si/sau livreaza aceasta marfa ,sa scada cu 20% .Dar la fel de normal ar fi ca pretul actiunilor companiilor care folosesc (cumpara )acest produs sa creasca cu ,evident aproximativ , 20%.In loc de aceasta compensare logica avem de a face cu o scadere otova care arata fie caracterul psihotic fie cel manipulator -probabil amandoua -al bursei .!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
elco

Curs valutar BNR

27 Noi. 2020
Euro (EUR)Euro4.8735
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0875
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5081
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4471
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.6576

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
hygienium.com
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie