CITR: Cel puţin cinci investitori se vor bate pentru cumpărarea "City Mall"

E.O.
Companii / 11 septembrie 2011

Cel puţin cinci investitori vor depune garanţia şi vor participa la negocierile pentru preluarea centrului comercial "City Mall", iar numărul celor interesaţi va creşte în următoarele zile, potrivit Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR), lichidatorul judiciar al mall-ului.

Toţi aceşti cinci investitori sunt pregătiţi să depună şi garanţia de participare de 5%, lucru care demonstrează interesul crescut faţă de achiziţionarea centrului comercial în cel mai scurt timp, subliniază CITR într-un comunicat de presă.

"Estimăm că participarea va fi şi mai mare, pentru că numărul investitorilor care au demarat proceduri de due diligence este mai ridicat şi, probabil, aceştia aşteaptă ultimele zile pentru înscriere", a declarat Andreea Anghelof, Managing Partner în casdrul CITR.

Termenul limită de depunere a ofertelor în vederea achiziţionării "City Mall" este 16 septembrie 2011. Demararea negocierilor directe pentru valorificarea "City Mall" se face la preţul de evaluare de circa 21 milioane euro, care a reieşit după analiza condiţiilor actuale de piaţă şi rezultatul licitaţiilor deja derulate.

Procedura de negociere directă pentru valorificarea "City Mall" a fost demarată începând cu luna august 2011, prin publicarea anunţului pentru depunerea ofertelor de participare la negocierea directă.

"City Mall" a intrat în faliment în luna noiembrie a anului trecut, principala cauză fiind imposibilitatea firmei care îl deţine, "Victoria Holding" (parte a fondului australian de investiţii "APN European Retail Trust"), de a rambursa creditele contractate pentru achiziţia centrului, în 2006. La vremea respectivă, fondul a plătit pentru cumpărarea mall-ului peste 100 milioane de euro. Fondul australian este al treilea proprietar al "City Mall", amplasat în zona Eroii Revoluţiei.

Cele trei bănci finanţatoare ale proiectului au de recuperat 176 milioane lei (peste 41 milioane de euro), din care "Bancpost" - 21,6 milioane lei (circa 5 milioane de euro), "UniCredit Bank Austria" - 153 milioane de lei (35,7 milioane de euro), iar "UniCredit Ţiriac Bank" - 1,28 milioane de lei (circa 300.000 euro).

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3501
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7355
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3236
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.0241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb