CLIENŢI NEMULŢUMIŢI CĂ INSTITUŢIILE LE SOLICITĂ DATE PERSONALE:"Băncile aplică reguli antievaziune americane, deşi Guvernul nostru nu le-a adoptat încă"

ELENA DEACU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 09 februarie 2015

Reprezentanţii ING ne-au explicat că, în decembrie 2014, banca a făcut o schimbare în sistem şi conturile unui segment de clienţi (aproximativ 1.000 persoane) au fost blocate pentru faptul că apăreau cu datele personale neactualizate.

Reprezentanţii ING ne-au explicat că, în decembrie 2014, banca a făcut o schimbare în sistem şi conturile unui segment de clienţi (aproximativ 1.000 persoane) au fost blocate pentru faptul că apăreau cu datele personale neactualizate.

Victor şi Monica Tatoiu, clienţi ai ING şi BCR, se plâng că s-au confruntat cu dificultăţi în administrarea conturilor personale, din cauză că instituţiile aplică acordul FATCA, privind combaterea evaziunii fiscale în SUA, deşi acesta nu a fost semnat încă de autorităţile din România.

Foreign Account Tax Compliance Act (FATCA) este un regulament privitor la problema evaziunii fiscale a contribuabililor americani, prin conturi străine. FATCA presupune ca persoanele fizice şi juridice americane să îşi declare conturile deţinute în afara SUA, iar instituţiile financiare non-americane să raporteze către administraţia fiscală din Statele Unite (Internal Revenue Service - IRS) informaţii legate de clienţii americani ai acestora.

Acordul FATCA nu a fost semnat, încă, de Guvernul României, după cum a anunţat Ministerul Finanţelor Publice, care a precizat totuşi, că regulile se aplică de la 1 iulie 2014.

Victor şi Monica Tatoiu acuză cele două bănci că le-au refuzat efectuarea unor servicii bancare, pe motiv că nu au fost de acord să declare dacă sunt sau nu cetăţeni sau rezidenţi americani, aşa cum stipulează acordul FATCA.

Reprezentanţii BCR şi ING ne-au spus că aplică FATCA, în conformitate cu prevederile aplicabile băncilor-mamă.

BCR aplică acordul FATCA, întrucât este parte din grupul Erste

Victor Tatoiu relatează că, în data de 7 noiembrie 2014, a cerut telefonic BCR, sucursala Clienti privaţi, efectuarea unui depozit pe o lună în euro, "pentru o sumă apreciabilă aflată în contul personal, la vedere".

Potrivit domniei sale, cererea a fost refuzată de instituţia financiară sub pretextul că solicitantul şi soţia acestuia nu au depus anterior la bancă declaraţii că nu sunt cetăţeni sau rezidenţi americani, în contextul aplicării FATCA.

Întrebat de ce a refuzat semnarea declaraţiei, Victor Tatoiu ne-a spus că normele FATCA nu au un temei legal adaptat la legislaţia românească, pentru că acordul interguvernamental nu a fost semnat încă. Totodată, clientul consideră că cererea băncii nu este justificată şi este dreptul său să nu completeze această declaraţie, deoarece îi încalcă dreptul la confidenţialitate.

"Este ca şi când aş fi obligat să spun dacă sunt sau nu homosexual", ne-a spus Victor Tatoiu.

Clientul susţine că refuzul băncii să-i furnizeze anumite servicii i-a "încălcat drepturile" şi i-a provocat "pagube materiale şi morale".

Reprezentanţii BCR ne-au transmis că banca aplică acordul FATCA, întrucât este parte din grupul Erste. "Normele de cunoaştere a clienţilor şi acest acord semnat cere clienţilor să declare dacă sunt sau nu cetăţeni sau rezidenţi americani", ne-au spus oficialii BCR, adăugând: "Prevederile FATCA din iulie 2014 se referă la identificare şi raportare începând cu anul 2015".

ING invocă "probleme tehnice"

Cu o situaţie oarecum similară s-au confruntat soţii Tatoiu şi la ING Bank România, bancă ai cărei clienţi sunt încă din 1995, şi la care au desfăşurat activităţi de private banking pentru o perioadă de peste 10 ani, după cum susţin clienţii.

Victor Tatoiu reclamă că, pe 21 decembrie 2014, soţia sa, Monica Tatoiu, nu a putut realiza plăţi din contul ING , deoarece accesul era restricţionat de către bancă. Pentru a putea dispune din nou de contul bancar, era necesar să fie semnată declaraţia FATCA la o sucursală a băncii, potrivit domnului Tatoiu.

Domnia sa ne-a precizat că s-a prezentat la bancă, împreună cu soţia şi un avocat, unde le-a fost confirmat că accesul la conturi va fi permis doar prin prezentarea unui act de identitate şi confirmarea orală a rezidenţei SUA.

În ocazie, Tatoiu spune că funcţionarii băncii i-au adus la cunoştinţă că ar fi semnat, în data de 2 iulie 2014, declaraţia prin care menţiona că nu este rezident american, acesta fiind motivul pentru care accesul la conturile sale nu era restricţionat, ci doar la cele ale soţiei sale.

Victor Tatoiu susţine însă că nu a semnat niciodată un astfel de document.

Potrivit domniei sale situaţia a fost remediată în aceeaşi zi, în jurul orei 21.00, dar fără o explicaţie din partea băncii.

Conform spuselor domniei sale, în timpul acelei zile, mai multe plăţi pe care domnia sa şi soţia au încercat să le facă nu au fost realizate, fapt pentru care cei doi au întâmpinat probleme cu creditorii neplătiţi.

Tatoiu susţine că, în data de 20 decembrie 2014, ING ar fi restricţionat accesul la conturile personale tuturor clienţilor care, până la acea dată, nu semnaseră declaraţia prin care menţionau că sunt sau nu cetăţeni sau rezidenţi ai SUA.

Reprezentanţii ING ne-au explicat că, în decembrie 2014, banca a făcut o schimbare în sistem şi conturile unui segment de clienţi (aproximativ 1.000 persoane) au fost blocate pentru faptul că apăreau cu datele personale neactualizate.

Potrivit băncii, pentru actualizarea datelor, ING notifică clienţii săi cu două luni înainte. Prin urmare, banca susţine că, imediat ce a identificat acest incident în sistem, a deblocat conturile clienţilor (în ziua imediat următoare), clienţii urmând să îşi actualizeze datele conform procedurii uzuale, prin notificare de către bancă, cu două luni înainte.

În acelaşi timp, banca precizează că, începând din iulie 2014, în cadrul procesului de actualizare a datelor, în baza cerinţelor FATCA, clienţilor li se solicită date şi cu privire la calitatea de "persoană SUA", iar Victor Tatoiu a venit la bancă pentru a-şi actualiza datele, dar a refuzat să răspundă la întrebarea privind calitatea de "persoană SUA". Totuşi, precizează ING, contul clientului a fost deblocat în ziua următoare şi acesta a avut acces la fondurile sale.

Astfel, explică reprezentanţii, blocarea conturilor clienţilor s-a făcut dintr-o eroare, în urma unei schimbări în sistem, însă banca susţine că, în ceea ce priveşte FATCA, va aplica în continuare cerinţele, în baza faptului că "ING, peste tot în lume, s-a angajat să respecte FATCA şi pentru că există un acord de fond între SUA şi România cu privire la implementarea FATCA, aşa cum apare şi pe site-ul Ministerului de Finanţe".

Ministerul Finanţelor Publice nu ne-a transmis, până la închiderea ediţiei, informaţii cu privire la stadiul actual al negocierilor şi implementării FATCA.

Potrivit ultimei informări a MFP privind situaţia Acordului FATCA în România, ce datează din 15 decembrie 2014, negocierile între guvernele SUA şi cel român privind anumite prevederi nu s-au încheiat.

MFP transmite că, până acum, autorităţile fiscale ale ambelor state au negociat, în două runde, prima întâlnire având loc la Bucureşti, în cursul lunii aprilie 2014, cu reprezentanţii Ambasadei SUA la Bucureşti. Cea de-a doua rundă s-a desfăşurat în data de 7 octombrie 2014, în aceleaşi condiţii.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Și cele două personaje care se dau vedete sunt penibile.

     

    Citat de la ING, de pe site: 

    "Foreign Account Tax Compliance Act / Legea conformitatii fiscale a conturilor din strainatate 

     

    ING Bank N.V., Sucursala Bucuresti a fost inregistrata in scopul FATCA la Internal Revenue Service cu statusul Registered Deemed-Compliant - Reporting Model 1. Global Intermediary Identification Number (GIIN) al ING Bank Romania este 5B7B1V.00000.BR.642. Romania a ajuns la un acord de fond si a fost de acord sa fie inclusa de IRS pe lista tarilor IGA1." 

     

    Acum, hai să citim și de pe site-ul M Finanțe: 

     

    "2. Termenul de la care se aplica prevederile FATCA: 01 iulie 2014. 

     

    4. Situaţia actuală şi măsurile care pot fi luate 

    Pentru acele state care se află în diverse etape de negociere a Acordului FATCA cu autorităţile americane, pe site-ul Trezoreriei SUA a fost publicată lista statelor cu care autorităţile americane consideră că s-a ajuns la un acord de fond deşi acordurile nu sunt semnate încă. 

    România este menţionată în această listă, începând cu data de 02 aprilie 2014 şi va fi menţinută pe acestă listă, conform Notei Trezoreriei SUA nr. 2014 – 38, inclusiv după data de 31 decembrie 2014, cu condiția ca România să demonstreze în continuare același angajament ferm de a semna cât mai curând posibil Acordul FATCA cu care s-a ajuns la o înțelegere de principiu cu partea americană, în baza Notei Trezoreriei nr. 2014 - 17. 

     

    Conform comunicărilor transmise de partea americană, România îşi va păstra statutul de jurisdicţie tratată ca având un Acord FATCA încheiat cu autorităţile americane în vigoare și după data de 31 decembrie 2014, până la data semnării Acordului FATCA cu Statele Unite ale Americii. Acest statut va fi păstrat inclusiv în situaţia în care Acordul FATCA nu va fi semnat până la sfârşitul anului 2014, atâta timp cât România va demonstra în continuare o intenţie fermă de a semna Acordul FATCA negociat şi agreat în principiu cu autorităţile competente americane." 

    Cum ar spune americanii, "case closed". Ați auzit, cei din casa Tatoiu? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”
Dtlawyers
BTPay
Apanova

Curs valutar BNR

27 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9486
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2693
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6485
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8647
Gram de aur (XAU)Gram de aur245.2878

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro