Patru militari canadieni au murit şi zeci de persoane au fost rănite într-un incendiu de proporţii izbucnit în timp ce trupele desfăşurau exerciţii de luptă cu muniţie reală la una dintre cele mai mari şi mai intens utilizate baze militare din ţară, au anunţat duminică oficialii canadieni, conform CNN.
Treizeci şi nouă de persoane erau internate în spital duminică după-amiază, „iar cel puţin 19 se află în stare critică”, a declarat premierul provinciei Alberta, Danielle Smith, într-o conferinţă de presă, relatează CNN. Un oficial din domeniul sănătăţii din provincie a precizat că opt dintre răniţi erau în stare stabilă, iar alţi 12 erau „deplasabili”, având răni mai uşoare.
Premierul Mark Carney a descris incidentul drept „una dintre cele mai grave tragedii suferite de forţele armate pe teritoriul canadian în timp de pace”. Generalul-maior Wade Rutland a declarat că o anchetă va stabili dacă tragedia „ar fi putut fi prevenită”, potrivit CNN.
Duminică seară, armata canadiană a făcut publice numele militarilor care au murit în incendiu: sergentul Morgan Wong, din Regimentul Loyal Edmonton, şi soldaţii Shaun Farrell, Aidan Goulding şi Hayden Lykkemark, din Batalionul 3 al Regimentului de Infanterie Uşoară Canadiană Princess Patricia, relatează CNN.
Rutland a declarat că „un incendiu de vegetaţie a izbucnit” în timpul unei activităţi de instruire desfăşurate sâmbătă de Batalionul 3 al Regimentului Princess Patricia, o unitate de infanterie cu o îndelungată tradiţie, potrivit CNN.
El a explicat că un incendiu izbucnise deja „de câteva ore” la aproximativ un kilometru distanţă, însă responsabilii poligonului au decis că exerciţiul putea continua, deoarece focul era „ţinut sub control” şi nu se estima că se va apropia „în vreun fel” de militari, relatează CNN.
Ulterior, „vântul neobişnuit de puternic a făcut ca incendiul să îşi schimbe rapid direcţia”, a declarat Rutland, conform postului american.
„Incendiul se afla la un kilometru distanţă când vântul şi-a schimbat direcţia. Nu este normal ca un incendiu să avanseze un kilometru în 30 sau 60 de secunde”, a explicat el, adăugând că nu a mai „văzut niciodată aşa ceva”, relatează CNN.
Militarii participau la „exerciţii de luptă de mare intensitate, cu muniţie reală”, care includeau „aruncarea grenadelor de mână într-un poligon special amenajat” şi simularea unor atacuri, a precizat generalul, potrivit CNN.
El a declarat că originea incendiului face obiectul unei „anchete în desfăşurare”, dar că armata nu crede că acesta ar fi fost provocat de „vreo intervenţie externă” sau de infrastructura petrolieră şi de gaze, relatează CNN.
Anterior, un oficial al Departamentului Apărării Naţionale declarase pentru CBC, partenerul CNN în colectarea informaţiilor, că nu există indicii privind un act de terorism.
„Ieri, în zona de antrenament de la Wainwright au fost folosite numeroase tipuri de muniţie şi armament. Lansatoare de grenade, grenade, arme de calibru mic, muniţie. Sincer, ar fi putut fi oricare dintre acestea sau niciunul”, a declarat Rutland, potrivit CNN.
Carney afirmase anterior, duminică: „Naţiunea este în doliu pentru acei membri curajoşi ai forţelor noastre armate pe care i-am pierdut”, relatează CNN.




























































Opinia Cititorului