Companii

19 aprilie 2004

CNH va face cadou 160 hectare de teren administraţiilor locale din Valea Jiului

ALINA TOMAZiarul BURSA #Companii / 19 aprilie 2004 /

Strategia de dezvoltare a Companiei Naţionale a Huilei (CNH) prevede concentrarea activităţii exploatărilor în perimetrele miniere viabile, respectiv Petrila, Livezeni, Vulcan, Lupeni şi Uricani, precum şi concentrarea investiţiilor în perimetrele miniere cu perspectiva realizării unui cost redus de exploatare, productivitate mărită şi calitate superioară.

Sindicaliştii de la "Siderurgica Proiect" ameninţă cu noi acţiuni de protest

Ziarul BURSA #Companii / 19 aprilie 2004

Sindicaliştii de la societatea "Siderurgica Proiect" Hunedoara vor declanşa, începînd de astăzi, noi acţiuni de protest, ei solicitînd rezilierea contractului de vînzare-cumpărare încheiat între "Siderurgica" şi actualul proprietar al firmei, o persoană fizică, a anunţat vineri, primvicepreşedintele Sindicatului Siderurgistul, Dorin Redinciuc, citat de Rompres.

DUPĂ EXTINDEREA UE,În CEFTA rămîn trei membri

ELI ROMANZiarul BURSA #Companii / 19 aprilie 2004 /

Cadrul juridic comercial aplicat de România în relaţia cu ţările care vor deveni state membre ale Uniunii Europene (UE) începînd cu 1 mai 2004, inclusiv cele cinci ţări membre ale acordului CEFTA, va fi cel aplicat în relaţia cu UE, prin Acordul European.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
<< mai multe ştiri >>
Teoria dobâzii
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2222
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4371
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6989
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0355
Gram de aur (XAU)Gram de aur664.7713

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Citeste suplimentul
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo